Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim. Când va ajunge la Alba Iulia?
Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim. Când va ajunge la Alba Iulia?
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Otopeni, anunță Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00, potrivit mediafax.
Potrivit Patriarhiei Române, tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.
Astfel, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Citește și: Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

„Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei”, transmite Patriarhia.
Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Când va ajunge Sfânta Lumină la Alba Iulia?
În Sfânta și Marea Sâmbătă (4 mai), la orele serii, o delegație a Arhiepiscopiei Alba Iuliei va fi prezentă pe Aeroportul Internațional din Sibiu, de unde va fi adusă Sfânta Lumină de la Ierusalim. Delegația Eparhiei noastre va ajunge la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia după ora 21.00, cu aproximativ două ore și jumătate înainte de Slujba Sfintei Învieri.
Ca în fiecare an, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită, la Catedrala Reîntregirii, tuturor reprezentanților parohiilor și așezămintelor monahale din județele Alba și Mureș, respectiv de pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, se arată pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Bogdan Socaciu și Maria Miron, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia, rezultate excepționale la matematică: Calificare la faza națională a Olimpiadei și prestații remarcabile la concursul „Pitagora”
Bogdan Socaciu și Maria Miron, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia, rezultate excepționale la matematică: Calificare la faza națională a Olimpiadei și prestații remarcabile la concursul „Pitagora” Doi elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia au obținut rezultate excepționale la matematică. Elevul Bogdan Socaciu a obținut Premiul I și calificare […]
FOTO | Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv: Calificare la etapa națională a Olimpiadei
Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv Elevul fruntaș Luca Perța, din clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, s-a calificat pentru al doilea an la rând la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, după ce […]
VIDEO | SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul
SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul Un bărbat de 43 de ani, din Ponor, a fost reținut de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. Scandalul a pornit de la […]