Curier Județean

Sezonul incendiilor de vegetație uscată – pompierii din Alba au intervenit în comunele Bistra și Rîmeț

Ioana Oprean

Publicat

în

Nerespectarea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale continuă să provoace pagube în județul Alba. În a doua zi de Paști, pompierii au intervenit în 2 comune unde au ars peste 20 de hectare de teren.

Petrecerea Divorțaților

Pichetul de pompieri Cîmpeni a intervenit, la ora 14.50, pe raza loc. Gîrde, com. Bistra, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, lăstăriș, mărăcinș și litieră ce se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2 ha. Totodată, Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit, la ora 14.52, pe raza loc. Brădești – Cheia, com. Rîmeț, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, lăstăriș și doborâturi ce se manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 ha.

Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stins incendii și mijloace de primă intervenție.

*Pentru a evita astfel de situații, ISU Alba face următoarele recomandări:

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

– Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie
– Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului

Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.

În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale este interzisă.

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantina fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt
– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate
– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea, până la finalizarea, arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne de apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, cu valori cuprinse între 1000 – 2500 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

1 octombrie 2026 | Prezența unui URS, semnalată în Căpâlna: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată în Căpâlna: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În localitatea Căpâlna a fost semnalată în seara zilei de joi, 1 octombrie 2026 prezența unui urs. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Seniorii au cucerit ringul de dans, alături de nepoți, la Alba Iulia: Eveniment special de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Seniorii au cucerit ringul de dans, alături de nepoți, la Alba Iulia: Eveniment special de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice 2026 La inițiativa Asociației Provident pentru Educație, la Alba Iulia s-a demarat o colaborare între Colegiul Tehnologic „Alexandru Domșa” și Școala de Dans Chirilă, în vederea marcării Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Update Video | Accident în Alba Iulia: Impact între un Mercedes și un Golf, la intersecția străzilor Lalelelor și Grigore Vieru

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Impact între un Mercedes și un Golf, la intersecția străzilor Lalelelor și Grigore Vieru Un accident rutier s-a produs în seara zilei de joi, 1 octombrie 2026, în Alba Iulia. Este vorba de un impact violent între un Mercedes și un Golf.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor […]

Citește mai mult