Sezonierii români pot lucra în Marea Britanie și în acest an. Cât costă viza necesară și pentru cât timp este valabilă
Cei interesaţi, potrivit site-ului Guvernului Britanic, pot solicita o viză de lucrător sezonier, care acoperă o perioadă de şase luni. În acest sens, aplicanţii trebuie să arate că vor fi plătiţi şi să îndeplinească anumite condiţii, printre care să fie majori şi să aibă dovada că se pot întreţine financiar pe durata şederii.
Lucrătorii sezonieri din România pot lucra anul acesta în Regatul Unit, viza asigurând o şedere de până la şase luni, arată un mesaj al Ambasadei Marii Britanii în România, citat de Agerpres. Cei interesaţi pot solicita viză cu cel mult trei luni înainte să lucreze ca sezonieri pe teritoriul Marii Britanii. Costul vizei este de 244 de lire sterline.
„Cetăţenii români care caută muncă sezonieră în Marea Britanie vor fi bineveniţi în 2021. Proiectul pilot pentru muncitorii sezonieri, lansat iniţial în 2019, a fost extins şi prelungit pentru un an, suplimentar pentru cei care doresc să vină să lucreze la fermele din Marea Britanie pentru o perioadă de până la şase luni”, conform unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice.
Mai multe informaţii, inclusiv cerinţele de viză, sunt disponibile pe platforma gov.uk.
Pe platforma online este menţionată necesitatea unui certificat de sponsorizare. Acesta este un număr de înregistrare, ce oferă acces la informaţii despre aplicant şi tipul de muncă pe care o va face pe teritoriul Regatului Unit.
Persoanele care au primit acest tip de viză nu pot accepta un loc de muncă permanent, nu pot avea un al doilea loc de muncă, nemenţionat în certificatul de sponsorizare, şi nu pot aduce membri ai familiei în Marea Britanie, mai arată gov.uk, potrivit Agerpres.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]