Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor a fost reținut de procurorii DNA. Este acuzat că ar fi luat 100.000 de euro MITĂ
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor a fost reținut de procurorii DNA. Este acuzat că ar fi luat 100.000 de euro MITĂ
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost reținut miercuri de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită. Măsura este luată în dosarul Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei (in jur de 100.000 – n.r )”, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit sursei citate, directorul ar fi primit banii în perioada septembrie 2020 – mai 2021 pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective.
Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, este si el cercetat de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia. ARSVOM se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că va desființa Agenția.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
