Şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Israeliene în vizită la IPJ Alba şi ISU “Unirea”
O delegaţie formată din 17 poliţişti, membri ai Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA) – Secţia Israel s-a aflat zilele trecute în vizită oficială în judeţul Alba. Echipa oaspeţilor din Orientul Mijlociu, condusă de chestorul Segalovici Ioav, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Israeliene, a avut întâlniri cu colegii români la sediul IPJ Alba şi la cel al ISU “Unirea”, în baza planului de schimburi bilaterale al IPA. Agenţii israelieni au fost primiţi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar în cadrul întâlnirii ce a avut loc au fost purtate discuţii cu privire la modul de organizare al Poliţiei Judeţene Alba precum şi pe alte teme de interes comun, iar la final a fost realizat un schimb de obiecte simbolice.
La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prietenilor israelieni li s-a prezentat tehnica de intervenţie pe care o are în dotare instituţia din Alba. Aceştia au asistat apoi la un exerciţiu demonstrativ în curtea Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia, unde a fost simulat un accident rutier în urma căruia a izbucnit un incendiu, iar o persoană a rămas încarcerată. Salvatorii au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical de urgenţă, pentru salvarea victimei încarcerate şi stingerea incendiului. Pompierii militari au fost sprijiniţi de un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba care au acţionat pentru restabilirea ordinii publice. (B.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]