Scumpirea tarifelor de călătorie pe ruta Alba Iulia-Teiuș-Aiud, aprobată de consilierii județeni cu 22 de voturi pentru și 9 abțineri
Consilierii județețeni din Alba, reuniți astăzi în ședință ordinară, au aprobat, cu cu 22 de voturi pentru și 9 abțineri, majorarea tarifelor pentru transportul public regulat de persoane efectuat de operatorul Transgilyen SRL, pe ruta Alba Iulia – Teiuș – Aiud.
Interesant este faptul că deși ar fi fost de așteptat ca reprezentanții opoziției din cadrul consiliului județean, respectiv cei de la PSD să se opună, numărul lor a fost egal cu cei de la PDL. Astfel, s-au abținut de la vot, abținerea fiind contorizată însă ca vot împotrivă, social-democrații Dorin Sandea, Romi Dragosin, Nicolae Pușcă, Virgil Narița; democrat-liberalii Marcel Stan, Câra Gabriel, Fulea Ioan, Truță Nicolae și PP-DD-istul Cenușa Marin.
Societatea de transport transport public a solicitat acest lucru Consiliului Judetean Alba, motivând prin faptul că s-au scumpit carburanţii şi piesele de schimb, şi astfel au crescut cheltuielile.
Astfel, după ce proiectul de hotărâre a fost adoptat de consilierii județeni, tarifele de călătorie pe ruta Alba Iulia – Teiuș – Aiud vor crește cu circa 10-15 la sută, începând de la 1 septembrie a.c.
Solocitarea societății de transport este motivată de faptul că tarifele nu au mai fost modificate din mai 2013, perioadă în care au crescut semnificativ cheltuielile materiale specifice serviciului, mai ales la carburanţi (cu 8%), amortizarele, service-ul auto, piesele de schimb, anvelopele şi acumulatorii, taxele, impozitele, autorizaţiile și asigurările.
Astfel, călătorii pe acest traseu vor plăti pentru distanţe de 1-5 km, pentru un bilet de călătorie suma de 3,5 lei, față de 3 lei în prezent, iar pentru un abonament pe aceași distanță, suma de 105 lei, față de 90 lei cât plătesc în prezent.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”
Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

