Scrisoare din Anglia

Acum mai bine de un an, când am hotărât să plec să studiez în străinătate, eram convinsă că mă voi întoarce în ţară, nefiind printre aceia care contribuie activ la revoltătorul exod al creierelor. Eram printre puţinii entuziaşti care gândeau astfel. Totuşi, urmărind presa cu rigurozitate pentru a lua pulsul societăţii româneşti şi discutând cu cei de acasă, nu pot să nu mă gândesc a doua oară.
De când am fost acceptată la studii în afara ţării, am afirmat cu desăvârşită convingere că-mi voi căuta şi găsi consacrarea profesională în România. Am considerat mereu că după împlinirea intelectuală, cea sufletească poate fi atinsă doar întorcându-te acolo unde se află aproape tot ceea ce iubeşti: acasă. Mult timp m-am întrebat dacă, dincolo de eforturile financiare (din acest punct de vedere, Europa de Vest se situează într-o dimensiune greu accesibilă nouă), încercările sufleteşti merită: să laşi totul în spate, să duci dorul familiei şi al prietenilor, să trăieşti şi să-ţi asumi zi de zi drama dezrădăcinării. N-am încetat însă nicio clipă să cred că, după ce-mi voi finaliza studiile, devenind un bun profesionist, mă voi întoarce în ţară, încercând să adaptez ce am învăţat trăind şi studiind într-un sistem mult mai performant decât cel din care am plecat. Mulţi dintre cunoscuţi mă priveau cu totală neîncredere, punând afirmaţia mea pe seama entuziasmului tineresc şi a unei profunde naivităţi. Anticipând parcă mersul lucrurilor, m-au asigurat că întoarcerea mea în ţară este improbabilă.
Ei bine, după mai bine de un an petrecut în Marea Britanie, pot spune că imaginea României văzută de departe este din ce în ce mai contrariantă: o degringoladă totală, o societate aflată în cădere liberă şi ale cărei probleme s-au acutizat teribil din pricina actualei crize economice. Toate acestea sunt completate de zâmbetul ostil al străinilor atunci când precizezi în treacăt ţara de origine; pentru că, din nefericire, România este ţara a cărei societate şi-a pierdut stima de sine, atrăgând în schimb ostilitatea şi scepticismul întregii lumi. În plus, dacă Europa de Vest funcţionează pe principiul nescris “Eşti competent, deci exişti!”, cu cât ne apropiem de Estul Europei, acesta se metamorfozează în: “Cunoşti pe cine trebuie, deci exişti!”.
Suntem în puternic contrast cu Occidentul care, mergând pe principii capitaliste, şi-a stabilit drept pivot principiul meritocraţiei, înlocuit în cazul nostru de nepotism şi clientelă politică ce pun monopol pe poziţiile-cheie, diminuând considerabil oportunităţile de afirmare ale celor competenţi. A fi un bun profesionist într-o asemenea societate este, dacă nu un handicap, în cel mai bun caz, complet lipsit de relevanţă. Aşa se justifică dorinţa multor tineri cu potenţial de a pleca în străinătate în căutare de oportunităţi, renunţând să se mai zbată într-un mediu în care problemele persistă, cronicizându-se. Având în faţă o societate aflată într-un regres moral şi economic perpetuu, nu putem fi convinşi că lucrurile vor reintra în normal dacă generaţia tânără plecată peste hotare va reveni, însă putem fi convinşi că există infime şanse ca situaţia să se redreseze dacă toţi cei plecaţi aleg să nu se mai întoarcă. De aceea, pentru rezolvarea ecuaţiei a cărei necunoscută e decizia finală: a rămâne departe sau a te întoarce acasă, un fel de a fi sau a nu fi pentru studentul român din secolul XXI, m-am înarmat cu dorinţa reală de a mă întoarce în ţară după finalizarea studiilor. Îmi mai rămâne doar să sper că felul în care lucrurile vor decurge în următorii ani nu va fi de-a dreptul dezarmant.
Ana Daria MOGA

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI