Rămâi conectat

Ştirea zilei

Scrisoare către absolvenții Liceului Teoretic „David Prodan” Cugir

Publicat

în

Scrisoare către absolvenții Liceului Teoretic ”David Prodan” Cugir

Dragii noștri absolvenți,

În cei 53 de ani de existență ai acestui liceu – și o spunem cu inima strânsă, să știți – sunteți prima generație căreia i-a fost pe nedrept răpită bucuria unei despărțiri festive de locul care v-a adus atât satisfacții și emoții nemăsurate, cât și dezamăgiri. Între zidurile acestei școli, pe care uneori ați iubit-o iar alteori ați evitat-o în cel mai ștrengăresc mod cu putință, s-au construit relații, s-au rupt legăminte, s-au format găști și s-au zdrobit alianțe doar de voi știute.

Electrica Furnizare Discount

Cu 4 ani în urmă, ați intrat în marea familie David Prodan, care a devenit a doua voastră casă și în care am trăit împreună cu voi și noi, profesorii, momente unice. Nu știm cât de mult ați conștientizat voi acest lucru, dar pentru noi, oamenii din spatele catedrelor – cu ochelari sau fără, mai zâmbitori sau mai încruntați, cei pentru care ați născocit mai mereu câte o poreclă nouă – nu ați fost simpli elevi, ați fost copiii noștri.
Mai mult sau mai puțin cicălitori, ne-am străduit din răsputeri să nu ne limităm la a vă oferi informații – unele dintre ele atât de utile pentru universul cunoașterii voastre, chiar dacă nu v-ați dat seama la timp de asta – ci am încercat să vă lăsăm fiecăruia și câte o părticică din sufletul nostru pe care l-am împărțit bucuroși atât și atunci când ne-ați permis.

Deși ne despărțim odată ce examenul de bacalaureat va lua sfârșit, veți rămâne mereu prezenți în amintirile noastre și de aceea, inimile noastre vor tresări negreșit atunci când în programul vostru încărcat, de viitori studenți, veți strecura o oră în care să ne vizitați – indiferent că se va întâmpla în mijlocul anului sau la începutul unui nostalgic careu. Sperăm sincer să vă amintiți cu drag de școala voastră și să nu uitați nicicând să fiți optimisti, visători și puternici, indiferent de obstacolele care vi se vor ivi în cale –și care, nu vor fi puține. Puteți atinge orice țel, puteți dărâma orice bariere – suntem siguri de acest lucru, deoarece am văzut și v-am aplaudat evoluția pe parcursul a patru ani în care v-ați maturizat sub ochii noștri.
Ne pare nespus de rău că, din motive ce nu au ținut de alegerea noastră, finalul parcursului vostru școlar în liceu nu a fost ce ne-am fi dorit cu toții.

Suntem conștienți de golul emoțional pe care lipsa unei festivități propriu zise l-a lăsat în sufletul vostru și dorim ca această ”scrisoare” să suplinească oarecum acea manifestare în care ați fi fost apreciați pentru eforturile voastre.

Motivul pentru care nu v-am scris nimic până acum, a fost acela că, în aceste ultime două săptămâni de pregătire, întâlnindu-ne constant la școală, încă v-am simțit ai noștri. Voiam probabil de asemenea, să vă facem ruptura de școală cât mai puțin dureroasă și să vă ștergem măcar cu inima lacrimile de final. Acum însă că vă mai desparte puțin timp de marele examen,vrem să vă spunem că vă susținem, că suntem cu sufletul alături de voi, și să vă reamintim că fiecare dintre voi a contat și contează pentru noi.
Vă felicităm sincer pe toți pentru rezultatele deosebite la învățătură și purtare, pentru implicare și seriozitate, pentru contribuția voastră la prestigiul liceului nostru și cu aceasta ocazie, vrem să vă reamintim mai jos câteva dintre realizările voastre.

O să începem cu elevii noștri“de nota 10”:
– Herlea Denisa – XIIA, media 10 doi ani consecutiv și șefă de promoție 2019-2020,
– Matei Roxana – XII A, președinte – Consiliul Elevilor CNDP, președinte – Consiliul Județean Alba al elevilor (2019), lider junior doi ani consecutivi la Clubul Impact și Afterschool Dreamers,
– Nistorescu Andra – XIIC, prezență 100% în cei 4 ani de liceu
– Trif Denisa – XIIB, a reprezentat orașul Cugir la concursul de talente ”X Factor”(2017).
Ați demonstrat că vă pasă de ceilalți și că a ținut de fiecare dintre voi să faceți un bine – de aceea ne bucurăm să amintim că în perioada 2017 – 2020 au fost strânși la evenimentele caritabile desfășurate în oraș 94.000 de euro, cu scopul de a ajuta copiii cu afecțiuni grave sau de a oferi burse lunare de 500 lei unor elevi cu rezultate bune la învățătură dar cu o situație materială mai modestă. La strângerea sumei ați contribuit prin implicare activă foarte mulți dintre voi, dar ne vom limita să-i amintim pe: Borsa Andrei, Buleandră Ruben, Călariu Ioana, Cebotari Sasha,Ciupe David Robert, Crișan Andreea, Dumitrașcu Andrei, Gligor Adina, Herlea Denisa, Opra Andrei Ioan, Matei Roxana, Popa Andrei, Petrean Lucian, Soreață Eduard Ștefan, Oprea Sebastian și Trif Denisa.

Suntem mândri că, în anul 2017, printre voi s-au aflat cei care au reprezentat cu cinste orașul nostru în Germaniaîn cadrul Proiectului de Parteneriat Mutual Cugir-Wasserburg – ”Dialoguri culturale europene”: Popa Andrei, Soreață Eduard, Crișan Andreea, Gligor Adina, Drogoțel Răzvan, Călariu Iona, Cebotari Alexandru, Herlea Alexandru, Popa Samuel (XIIA), Lazăr Ana – Maria, Romcea Ioana(XIIC).
Am lăsat la final olimpiadele și concursurile școlare pentru că aici lista este cu adevărat lungă. Din ”Cartea de Onoare” a liceului am desprins, filă cu filă, rezultate la toate disciplinele.
Începem cu etapa națională:
– Șandru Timotei –premiul III (2019)– limba spaniolă,
– Comșa Enoh – participare (2019)– lingvistică,
– Matei Roxana – participare (2019)– filosofie.
La etapa județeană, rezultate frumoase de asemenea:
– Șandru Timotei –premiul III(2017) – limba spaniolă,
– Comșa Enoh – premiul III (2019) linvistică, mențiune (2017), mențiune(2019) – informatică,
– Ruben Buleandră – mențiune (2018), mențiune (2020) – informatică,
– Matei Roxana – premiul III (2017), premiul II (2019), premiul II (2020) – filosofie,
– Lazăr Ariana – premiul II (2019)– limba română,
– Crișan Andreea – mențiune (2018)– lingvistică,
– Miholca Luciana – mențiune (2018)– filosofie,
Să nu uităm de concursuri precum Technovation (2017) unde Adina Gligor, Iulia Valasă, Ariana lazăr, Ioana Călariu și Roxana Matei s-au clasat pe locul VI național sau Catalyst coding contest, un concurs internațional de programare unde Ruben Buleandră a obținut locul II (2019)la faza desfășurată la Cugir, locul II (2019) la Concursul Facultății de Matematică-Informatică din cadrul Universității de Vest Timișoara(2019).
La concursul “Cu viața mea apăr viața!” – locul II (2016) pentru echipa formată din elevii: Gligor Adina, Albu Darius, Cebotari Alexandru și Călariu Ioana, locul II (2017): Gligor Adina, Herlea Alexandru, Cebotari Alexandru și Călariu Ioana.

La concursul caritabil “Târgul Voluntarilor” locul I (2018) cu suma 1.763 lei strânsă într-o singură zi de echipa formată din: Borsa Andrei, Chirilă Alexandra, Herlea Denisa, Herlea Alexandru și Popa Andrei.
Noi, profesori de la ”David Prodan” ne-am străduit să vă motivăm, să vă arătăm calea iar voi ne-ați răsplătit efortul cu rezultate admirabile pentru care vă felicităm încă o dată!

Vă mulțumim bineînteles, și pentru mesajele și gândurile frumoase pe care ni le-ați transmis:
Herlea Denisa – XIIA, șefa de promoție: ”După acești patru ani, îmi dau seama că discrepanța dintre prima și ultima zi de liceu e cât se poate de mare. Dacă la început mă pierdeam pe coridoare și printre sălile de clasă și laboratoare, am ajuns acum să cunosc fiecare colțișor al acestui liceu cu ochii închiși. De altfel, profesorii, care în primele zile îmi inspirau acea teamă specifică pentru necunoscut, sunt acum ca o familie mare pentru mine alături de care am petrecut ore întregi în fiecare zi. Oricât de imprevizibile și neplăcute sunt începuturile, despărțirile rămân mereu la fel de triste, în special după atâtea clipe memorabile cu atâția oameni minunați.”

Trif Denisa – XIIB: ”Patru ani au trecut în patru clipe. Deși toată lumea ne spunea la începutul liceului că o să ne trezim la finalul clasei a XII-a fără să ne dăm seama cum a trecut timpul, nu credeam. Iată că am ajuns să le dăm dreptate. Parcă doar ieri am intrat pentru prima oară pe poarta liceului entuziasmată să îmi cunosc noii colegi. În ceea ce privește profesorii, consider că fiecare dintre ei a contribuit la șlefuirea și formarea noastră. Ba chiar am avut câțiva profesori deosebiți care ne-au marcat și pe care îi vom ține minte toată viața. Liceul a devenit o a doua casă iar colegii și profesorii o a doua familie. A fost o adevărată călătorie prin care am trecut cu toții, cu bune și rele, cu suișuri și coborâșuri, dar am rămas cu cele mai frumoase amintiri.”

Pascu Paul – XIIB: ”Rămas bun…. 4, 4 ani de liceu au trecut atât de repede, timpul a zburat încât am ajuns la final fără sa îmi dau seama că încă o etapă s-a încheiat. Dragă liceule, tu, tu m-ai învățat să cresc, să mă dezvolt, să fiu cine sunt astăzi, tot ceea ce am parcurs, am explorat și am descoperit este datorită ție. Cu toate că primii mei pași au fost timizi, au fost plini de sfială, au fost poate câteodată în retragere dar până la urmă am ajuns să învăț lucruri noi, dar nu în ultimul rând să mă dezvolt eu, pregătindu-mă pentru o nouă etapă a vieții, de un nou început plin de noi experiențe. Vreau să mulțumesc profesorilor, colegilor și nu în ultimul rând domnului diriginte pentru toate momentele frumoase petrecute în acest liceu și în această clasă. Chiar dacă finalul nu a fost cel așteptat, cel poate pe care fiecare și-l dorește sau îl visează, totuși eu mă bucur ca am putut face parte din această clasă minunată și cu toate că a fost o perioadăgrea poate pentru toată lumea așa cum era firesc până la urmă tot împreună am ajuns să terminăm cu bine și succes aceasta etapă importantă a vieții. Așadar ca un ultim gând: săăă vinăăă Bacu, că doar la facultate a fi mai greu!”

Haiduc Georgiana – XIIC: ”Parcă doar ieri am pășit cu emoții în curtea liceului. Eram foarte entuziasmată de tot ce mă aștepta. În acești patru ani am legat prietenii care sper ca o să dăinuie toată viața. De asemenea m-am atașat și de profesori care m-au îndrumat pe tot parcursul anilor de liceu. Nu vreau să mă întind foarte mult cu vorbele, vreau să le urez succes colegilor mei, atât celor din generația mea cât și celor mai mici.”

Dragii noștri absolvenți… sub ochii noștri v-au crescut aripile în ton cu imnul liceului, iar acum sunteți pregătiți să vă luați zborul. Vă mai rugăm doar – acum la final – să nu uitați niciodată, că pe lângă”aripi” aveți și ”rădăcini”, iar ele sunt mereu egale ca și importanță.

Semnat,
Colectivul de profesori de la ”David Prodan”

Publicitate

Ştirea zilei

Povestea celui mai tânăr învățător din România: a început să profeseze la vârsta la care alți tineri erau încă în băncile liceului

Publicat

în

Povestea celui mai tânăr învățător din România: a început să profeseze la vârsta la care alți tineri erau încă în băncile liceului

Răzvan Gabriel Mihalache este probabil cel mai tânăr învățător din România. A împlinit 21 de ani în luna februarie a acestui an, dar a preluat prima generație de copii în urmă cu trei ani, când el însuși era un copil.

Avea 18 ani și șase luni când a intrat pentru prima dată într-o sală de clasă nu ca elev, ci ca profesor. Absolvise în vara lui 2019 Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași și cumva cariera lui fusese pecetluită încă din clasa a V-a, când părinții l-au îndrumat către acest liceu, care îi asigura o loc de muncă sigur la finalul studiilor.

Electrica Furnizare Discount

Deja cu trei ani de experiență la catedră în spate, Gabriel își aduce aminte râzând de prima lui zi de școală, ca învățător. Nu ascunde că a avut emoții, dar nici că a văzut în băiețelul din prima bancă, îmbrăcat îngrijit cu sacou și cămașă, pe el însuși, elevul care cu doar câteva luni înainte încă purta în spate rucsacul cu manuale. Mai greu a fost să capete încrederea părinților, speriați că în spatele catedrei din clasa copiilor lor se află tot un copil.

”Aveam emoții, sincer. Când am intrat în clasă prima dată, mă vedeam pe mine în bancă, atunci când eram eu elev. Se uitau ciudat la mine copiii, vă dați seama. Părinții își făceau griji când au aflat cine o să fie învățătorul copiilor lor. Dar acum am primit mesaje să mă întorc, mă apreciază”, spune Gabriel.

Din motive administrative, Gabriel nu a putut să ducă prima lui generație de elevi până în clasa a IV-a, cum s-ar fi cuvenit. Nu era titular pe post așa că s-a îngrijit de primii lui elevi doar doi ani. I-a preluat din clasa I și a rămas cu ei doar doi ani. În septembrie, anul acesta, este învățător la ”pregătitoare”, iar provocările sunt uriașe.

sursa: ziare.com / sursa foto: arhivă personală

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO| Phoenix a renăscut alături de albaiulieni și turiști în Piața Cetății din Alba Iulia. „Fată verde” : Piesa ce nu o să îmbătrânească niciodată

Publicat

în

VIDEO| Phoenix a renăscut alături de albaiulieni și turiști în Piața Cetății din Alba Iulia. „Fată verde” : Piesa ce nu o să îmbătrânească niciodată

Într-o lume muzicală marcată de dominația comercialului și a mediocrității, „Sărbătoarea muzicii” devine o pledoarie minunată pentru un week-end lipsit de constrângerile ritmurilor care ne inundă auzul de pe toate frecvențele radiourilor.

Concertul SymPhoenix – un proiect muzical marca Phoenix, acompaniază Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Oltenia, dirijor: Bogdan Vodă – de sâmbătă seară a fost un real succes: piesa „Fată verde” nu o să îmbătrânească niciodată și continuă să le dea fiori ascultătorilor, mai ales atunci când este audiată LIVE.

Electrica Furnizare Discount

Alături de Nicu Covaci, care are o carieră excepțională de mai bine de o jumătate de secol, noua trupă Phoenix reprezintă un capitol unic în rockul românesc, mergând pe aceeași linie, cu un aer mai degrabă războinic. Noii membri ai formației au abordat numeroase sub-genuri ale rock-ului, traseul stilistic al trupei pornind de la muzică beat, rock psihedelic, hard rock și ajungând la etno – rock.

Citește și: VIDEO| Bucuria din ochi l-a dat de gol pe primarul Pleșa: e mega fan Phoenix! Ce spune acesta despre trupa consacrată

Phoenix s-a întâlnit cu publicul din Alba Iulia în cadrul unui spectacol extraordinar SYMPHOENIX – împreună cu Filarmonica de Stat Oltenia, dirijor Bogdan Vodă.

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO| Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, primele ASFALTĂRI în zona alunecării de teren de la Oiejdea

Publicat

în

Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, primele ASFALTĂRI în zona alunecării de teren de la Oiejdea

În zona alunecării de teren de la Oiejdea, antreprenorul grec Aktor a turnat primul strat de asfalt. Astăzi, chiar dacă e sâmbătă se turna stratul de asfalt de bază pe sensul de mers Sebeș-Turda.  Acesta va fi utilizat pentru dechiderea circulației cu retricții și limitări de viteză pentru cazul în care nu vor fi terminate în acest an toate lucrările în zona alunecării de teren.

Electrica Furnizare Discount

În zona alunecării au fost forații alți piloți, s-a lucrat la excavații și la pământ armat, fiind, de departe punctul din șantier cu cea mai bună mobilizare.

La nodul rutier Teiuș, în zona pasajului rutier peste calea ferată, s-a ajuns la nivel cu umpluturile, iar în partea dinspre Turda se toarnă plăcile de racordare.

Potrivit afirmațiilor fostului ministru Drulă, făcute la postul B1: ”cineva trebuie să fie foarte-foarte rău intenționat”… pentru ca să nu se deschidă circulația rutieră pe acest lot în acest an!

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare