Actualitate

Școala se va ÎNCHIDE dacă doi profesori vor fi confirmați cu COVID-19. Pentru elevi, orele se pot suspenda la o clasă dacă doi colegi sunt infectați

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației a prezentat variantale luate în calcul în acest moment pentru a fi incluse în ghidul oficial de redeschidere a școlilor pentru 8 februarie.

Cursurile față în față într-o școală se suspendă dacă doi profesori cu „o mișcare mai accentuată în interiorul școlii” sunt depistați pozitiv, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Antena 3. Acesta a mai spus că dacă un învățător sau un educator se îmbolnăvește sau are contraindicație de prezență fizică la școală, clasele respective trec în online.

Dacă educatorul sau învățătorul nu vine la grădiniță sau la școală, și nici nu poate fi înlocuit de către alți colegi, atunci copiii sau elevii fac orele online.

“Dacă este vorba despre un profesor din învățământul gimnazial sau liceal, mai ales dacă este vorba despre un profesor care funcționează într-o școală care este încadrată în scenariul galben, în aceste situații profesorul respectiv care s-ar putea îmbolnăvi ar fi, să spunem, mai ușor de înlocuit, de suplinit.

CITEȘTE ȘI: Școala va începe FĂRĂ distanțare socială pentru elevii din Alba. Cum se stabilește cine merge la școală și cine rămâne acasă

Lucrurile stau cu totul altfel în învățământul primar și în grădiniță, unde dacă s-a îmbolnăvit un învățător sau un educator, în cazul în care nu există cadru didactic de schimb, și din păcate în cele mai multe nu există cadre didactice care ar putea să preia atribuțiile unui educator sau învățător, în acea școală clasa va trece online” a precizat ministrul Cîmpeanu.

Va avea loc și modificarea orarului, acolo unde profesorii au vulnerabilități, mai spune ministrul.

“Când profesorul are vulnerabilități cronice, certificate medical, când acele vulnerabilități sunt cunoscute, orarul poate fi construit de așa natură, în așa fel încât, dacă profesorul de matematică, de exemplu, nu vine la școală pentru că are contraindicații, orele de matematică pot fi puse într-o zi a săptămânii în care elevii nu vor mai merge fizic la școală și vor rămâne acasă să facă online cu cardul didactic care nu are posibilitatea să meargă la școală. Este un caz mai simplu de rezolvat.

Cazul mai complicat de rezolvat este cel de-al cincilea, în care fără avertizare, așa cum avem în cazul vulnerabilităților cronice, profesorul are simptome și nu se prezintă în ziua aceea la școală”, a spus oficialul.
Care sunt cazurile în care se suspendă cursurile față în față în clasă sau în școală

“Ne gândim ca, din perspectiva procesului educațional, în varianta în care apar două cazuri într-o clasă să fie suspendată activitatea în acea clasă. Dacă apare un singur caz să nu fie suspendată activitatea, dar să se facă testarea. La cel puțin două cazuri se suspendă activitatea în clasa respectivă, nu în școală.

Dacă, însă, sunt mai multe clase în care, în fiecare, apar mai mult de două cazuri, se suspendă activitatea în întreaga școală.

Dacă sunt doi profesori care au o mișcare mai accentuată în interiorul școlii, care sunt depistați “pozitiv”, atunci se trece la suspendarea cursurilor întreaga școală”, a mai spus Cîmpeanu la Antena 3.

“Dacă 2 elevi în aceeași clasă sunt depistați pozitiv, activitatea în clasă se suspendă timp de 14 zile. Dacă sunt mai multe clase într-o școală în care sunt depistați în fiecare clasă mai mult de doi elevi, se suspendă activitatea întregii școli. Dacă e vorba despre cadre didactice (…) se poate merge de la început pe suspendarea activității în școală dacă sunt mai mult de 2 cadre didactice depistate pozitiv”, a spus ministrul Educației la o altă emisiune, la TVR 1.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că 117.245 de angajați din Educație sunt programați pentru vaccinare și 27.033 s-au vaccinat deja.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a făcut anunțul oficial marți la ora 17:00: Am decis redeschiderea școlilor începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. În scenariul roșu, merg fizic doar copiii la gradiniță si clasele I-IV

Potrivit datelor de la acest moment, în București merg fizic la școală, de luni 8 februarie, doar copiii de grădiniță și elevii din clasele Pregătitoare-IV, a VIII-a și a XII-a

Școlile sunt închise din 9 noiembrie 2020, iar cursurile au fost organizate 100% online în ultimele două luni.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

11-12 august 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte zone din țară: Maxime de 37 de grade și nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

11-12 august 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte zone din țară: Maxime de 37 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis marți dimineața noi avertizări cod galben de caniculă valabile în Alba și alte județe din țară, în intervalul 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10. Maximele […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un nou tronson de pe Autostrada A3 se deschide astăzi: ,,Are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Este primul inaugurat în 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou tronson de pe Autostrada A3 se deschide astăzi: ,,Are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Este primul inaugurat în 2026 Asociația Pro Infrastructură afirmă, marți dimineață, 11 august 2026, că lotul Zimbor–Poarta Sălajului al Autostrăzii A3, care urmează să fie inaugurat la ora 16:00, are „o istorie zbuciumată” și a înregistrat întârzieri […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 7 septembrie 2026: Căldura persistă, ploile întârzie. Prognoza ANM pe 4 săptămâni actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 7 septembrie 2026: Căldura persistă, ploile întârzie. Prognoza ANM pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat marți, 11 august 2026, prognoza meteo actualizată pentru următoarele 4 săptămâni. Conform meteorologilor, căldura persită, iar ploile întârzie.  *Săptămâna 10.08.2026 – 17.08.2026 Valorile termice vor fi mai […]

Citește mai mult