Politică Administrație

Școala generală și o parte a grădiniței din Hăpria urmează să fie reabilitate energetic: Licitația de peste 1,6 milioane de lei, lansată pe SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Școala generală și o parte a grădiniței din Hăpria urmează să fie reabilitate energetic: Licitația de peste 1,6 milioane de lei, lansată pe SEAP

Administrația comunei Ciugud, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede reabilitarea școlii generale și a corpului C1 din localitatea Hăpria.

Obiectivul investiției constă în achiziționarea lucrărilor de reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, și a lucrărilor pentru amenajarea subsolului în prezent nefolosit pentru a putea fi utilizat în activități administrative și pentru depozitat.

Conform documentației, clădirea care face obiectul investiției a fost construită în anul 1920 și modernizată mai apoi în anul 2003, pe două nivele, subsol și parter, realizat pe structură de zidărie purtată din cărămidă eficientă, combinată cu grinzi locale in zona sălilor și planșeu de lemn. Nu se modifică regimul de înălțime existent.

Soluția funcțională prezintă o desfășurare a construcției pe două niveluri, subsol și parter, nu se modifică regimul de înălțime existent.

Citește și: A fost semnat contractul pentru eficientizarea energetică a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa”, printr-o finanțare nerambursabilă de peste 20 milioane lei

Se intenționează în primul rând creșterea eficienței energetice a clădirii prin reabilitare termică (izolarea termica a anvelopei). Concomitent se intenționează amenajarea subsolului (în prezent nefolosit), pentru a putea fi utilizat pentru activități administrative și pentru depozitare. Aceasta include și realizarea câtorva pereți de compartimentare.

Corpul C1 are regimul de înălțime S+P. Adâncimea de fundare este de -1.20m față de cota terenului natural. Subsolul are pereții netencuiți, din zidărie de cărămidă plină. Planșeul de peste subsol este alcătuit din bolți de cărămidă susținute de arce din cărămidă.

– Suprastructura construcției este realizată cu pereți portanți din zidărie de cărămidă ceramică. Planșeul peste parter este realizat din bolți de cărămidă susținute de arce din cărămidă.

– Suprastructura construcției este realizată cu pereți portanți din zidărie de cărămidă ceramică. Planșeul peste parter este realizat pe structură din grinzi de lemn.

-Acoperișul clădirii este de tip șarpantă de lemn, în 4 ape, cu învelitoarea din țiglă ceramică. Apele pluviale sunt direcționate prin sistemul de scurgere format din jgheaburi și burlane.

– Se intenționează în primul rând creșterea eficienței energetice a clădirii prin reabilitarea termică (izolarea termică a anvelopei). Concomitent se intenționează amenajarea subsolului (în prezent nefolosit) pentru a putea fi utilizat pentru activități administrative și pentru depozitare. Aceasta include și realizarea câtorva pereți de compartimentare.

-Reabilitarea termică a clădirii nu aduce structurii încărcări suplimentare care să pună în pericol rezistența și/sau stabilitatea. Fundațiile și pereții structurali se află în stare bună și sunt în stare să suporte în continuare încărcările care le revin.

– Vor trebui reparate în prealabil degradările observate la pereții exteriori. La subsol se vor repara micile zone cu degradări și se va înlocui buiandrugul atacat biologic (situat în zona intrării).

Citește și: Lucrări de modernizare la nouă străzi din localitatea Sâncel: Primăria a primit undă verde din partea APM Alba

La realizarea sau modificarea compartimentărilor se recomandă ca noii pereți de compartimentare să se realizeze în soluție cu greutate proprie redusă. La susținerea lor se va ține cont de cerințele din Normativul NP 122-2014.

Elementele de lemn ale șarpantei se vor verifica individual, iar cele cu degradări sau atacate de carii se vor înlocui. Toate elementele de lemn se vor ignifuga și se vor trata împotriva atacului insectelor xilofage și fungilor (ciupercilor).

Intervențiile solicitate se pot face fără a se pune în pericol rezistența și stabilitatea construcției, necesitând numai o proiectare adecvată și o execuție îngrijită, cu respectarea prevederilor prescripțiilor tehnice aplicabile. Din acest punct de vedere nu sunt necesare măsuri speciale de consolidare a clădirii.

Se propun următoarele tipuri de lucrări:

– Reabilitarea instalației electrice și montarea becurilor economice (LED)
– Înlocuirea centralei termice pe gaz, cazan în condensare de înaltă eficiență
– Instalarea de panouri fotovoltaice-monocristaline, pe o suprafață de 31mp, pentru varianta de panou 300W și o arie de captare de 1.55mp, totalizând o energie specifică de 15.76kWh/mp/an.
– Înlocuirea instalației sanitare
– Înlocuirea instalației de încălzire
– Îndepărtarea obiectelor care împiedică cedarea de căldură a radiatoarelor către încăpere
– Introducerea între perete și radiator a unei suprafețe reflectante care să reflecteze căldura radiant în cameră
– Echilibrarea termo-hidraulică corectă a corpurilor de încălzire, coloanelor de agent termic
– Încurajarea ocupanților de a utiliza clădirea corect, fiind motivați pentru a reduce consumul de energie
– Instalatia pentru statiile de reincarcare auto;

Curtea se amenajează pentru a facilita circulațiile auto și pietonale, stabilindu-se 26 locuri de parcare în care sunt incluse 2 stații de încărcare a mașinilor electrice.

Licitația are o valoare aproximativă de 1.673.052,26 de lei. Data limită de depunere a ofertelor este de 21.06.2024.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B.  Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult