Actualitate

Scandal uriaș în PNL! Membrii acuzați că au luat bani de la firmele de pariuri pentru a ‘îndulci’ legea

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Scandal uriaș în PNL! Membrii acuzați că au luat bani de la firmele de pariuri pentru a ‘îndulci’ legea

Legea privind interzicerea publicității pentru casele de pariuri și pentru cazinouri a intrat în Senat, acolo unde au fost depuse mai multe amendamente. Inițiatorul legii, Adrian Cozma (PNL), o acuză pe senatorul PNL, Alina Gorghiu, că a adus amendamente la această lege care ”îndulcesc” situația pentru industria jocurilor de noroc.

”Consider că legea se diluează și nu își atinge efectul avut în vedere dacă aceste amendamente ar rămâne și la Camera Deputaților. Sper totuși că la Camera Deputaților legea va fi votată în forma pe care am depus-o. Eu susțin în continuare proiectul inițial, care a fost semnat de altfel de peste 80 de deputați”, a declarat Adrian Cozma, informează G4Media.

Cozma a explicat că industria jocurilor de noroc este foarte potentă financiar și cu multe interese. El se întreabă de ce a fost diluată legea și de ce 14 parlamentari de la PSD și-au retras semnăturile.

”Nu ne-au spus de ce au depus amendamentele. Înainte de a depune proiectul, am cerut vot în grupul liberal de la Camera Deputaților, unde tot grupul PNL a susținut proiectul, împreună cu liderul de grup. Probabil nu au înțeles scopul proiectului. Ridică semne de întrebare faptul că 14 semnatari PSD și-au retras semnăturile. E foarte interesant de aflat de ce. Știm că e o industrie cu mulți bani și multe interese”.

Amendamentele care au ”îndulcit” legea inițială

Conform amendamentelor vor fi permise reclamele pe tricourile de joc ale echipelor de fotbal. Măsura este una extrem de importantă pentru că multe dintre echipele din Liga 1 au drept sponsori agenții de pariuri.

Principalele amendamente adoptate

Comunicarea comercială audiovizuală pentru activitățile de jocuri de noroc reglementate potrivit art. 10 alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, este interzisă în intervalul orar 06:00 – 23:00.
Se interzice orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru activitățile de jocuri de noroc, reglementate potrivit art. 10 alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, desfășurate de operatori nelicențiați conform legii aplicabile.
Prin excepție de la prevederile alin. (51), sunt permise inserturile grafice, respectiv reprezentarea, statică sau în mișcare, cu sau fără sunet, a mărcii, astfel cum aceasta este definită potrivit legii, a siglei sau a altui simbol prin care se identifică titularul mărcii, al siglei sau al simbolului ori imaginea unui produs reprezentativ al acestuia, dacă acestea sunt efectuate în timpul transmisiunilor sportive în direct. În orice situație, aceste inserturi grafice vor fi însoțite de mesajul „Joacă responsabil”.

Orice formă de comunicare comercială desfășurată în baza prevederilor alin (51 ) și (53 ) din prezentul articol se va desfășura cu respectarea prevederilor art. 132 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările și completările ulterioare.”

 

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Elena Lasconi, fosta candidată la alegerile prezidențiale: ,,Dacă vezi imagini cu Nicuşor Dan, mie mi se face ruşine. Îmi este ruşine că acest domn ne reprezintă în străinătate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elena Lasconi, fosta candidată la alegerile prezidențiale: ,,Dacă vezi imagini cu Nicuşor Dan, mie mi se face ruşine. Îmi este ruşine că acest domn ne reprezintă în străinătate”  Fosta candidată la alegerile prezidențiale și fostul lider USR Elena Lasconi a declarat că îi este rușine atunci când vede imagini cu președintele Nicușor Dan și că […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce este Luna Recoltei: Când, unde și cum poți vedea mai bine Luna plină din septembrie 2026 pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce este Luna Recoltei: Când, unde și cum poți vedea mai bine Luna plină din septembrie 2026 pe cerul României Luna plină de la sfârșitul lui septembrie 2026 este una dintre cele mai spectaculoase priveliști ale cerului de toamnă. Luna Recoltei se va afla în partea opusă Soarelui față de Pământ, iar discul său vizibil […]

Citește mai mult

Actualitate

Modificări legislative în schemele de ajutor de stat pentru fermierii români: Ce vor primi crescătorii de porci și de vite

Ioana Oprean

Publicat

în

Modificări legislative în schemele de ajutor de stat pentru fermierii români: Ce vor primi crescătorii de porci și de vite Parlamentul României a adoptat recent o serie de modificări aduse legislaţiei privind schemele de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin şi din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din […]

Citește mai mult