Ştirea zilei

Șase tineri din Alba acuzaţi de trafic cu etnobotanice condamnați la închisoare. La percheziții s-a descoperit un laborator improvizat

Ioana Oprean

Publicat

în

Un dosar instrumentat de DIICOT prin care au fost trimişi în judecată şase tineri pentru trafic de etnobotanice a fost finalizat parțial de Curtea de Apel Alba Iulia.

Infracţiunea reţinută este cea de efectuare fără drept, de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive (etnobotanice). Instanţa a condamnat patru inculpaţi la pedeapsa închisorii cu suspendare, în cazul altor doi a dispus rejudecarea procesului de către instanţa de fond, Tribunalul Alba.

Inculpaţii pentru care s-a dispus rejudecarea sunt T. Narcis şi B. Alin, care a fost achitaţi de către Tribunal. Câte şase luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, au primit R. Alexandru, M. Alexandru, A. Iuliu şi G. Horia.

Perioada de suspendare a fost stabilită pentru 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei, perioadă în care cei patru trebuie să se supună unor condiţii restrictive. De asemenea, au fost obligaţi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Instanţa a mai dispus confiscarea sumelor de bani obţinute din vânzarea substanţelor interzise, respectiv suma totală de circa 18.000 de lei. Cei patru mai trebuie să plătească, fiecare, câte 14.833 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Gruparea a mai avut alţi patru inculpaţi care au recunoscut faptele şi au fost condamnaţi în 2017, tot la pedepse cu suspendare. Potrivit anchetatorilor, grupul opera în perioada 2015-2016 în Alba Iulia, în scopul deţinerii şi vânzării de produse, ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive. Aceştia procurau din Spania materia primă folosită la fabricarea substanţelor interzise, iar ulterior le prepararau, în mod artizanal, într-un laborator improvizat. În urma percheziţiilor, au fost ridicate 2 kilograme de substanţe folosite pentru obţinerea produselor finite şi care urma să fie comercializată consumatorilor de pe raza judeţelelor Alba, Cluj şi Hunedoara.

În laboratorul improvizat ar fi obţinut astfel substanţe cu efecte psihoactive, pe care le-ar fi pulverizat pe plante uscate şi mărunţite şi pe care le-ar fi porţionat în plicuri cu o greutate medie de un gram.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult