Sărut mâna, domnilor pensionari!

Am vrut să-i răspund ministrului Botiş cu cele mai aspre cuvinte, cu grade de risc „ridicat”, dar… Este inadmisibil ca el, Botiş, ca alţi miniştri, guvernanţi, parlamentari, să arunce mereu în ochii pensionarilor că nu sunt bani, că nu vor fi bani, că nu vor mai putea fi plătite pensiile, că un funcţionar trebuie să întreţină un număr de oameni ajunşi la vârsta durerilor, suferinţelor, în uitarea fiilor, nepoţilor… Un lucru nu vor să-l înţeleagă aceşti politicieni: pensionarii şi-au plătit pensiile pe care trebuie să le primească timp în care au lucrat 30-40-45 de ani într-o întreprindere sau alta. Deci banii aceştia trebuie să existe dincolo de orice guvernare, de miniştri, de şefi, care ameninţă mereu amarnic viaţa limită a pensionarilor. Până când îşi mai permit aceşti cârmuitori să inducă în eroare populaţia cu acest comportament? Este nedrept, necinstit, jignitor şi dureros. Pentru pensionari, nu trebuie să lucreze nimeni, bugetul pentru ei trebuie asigurat din an în an, din guvern în guvern, nu din mofturi în mofturi. Felul acesta de-a cataloga pe pensionari ca  un rebut al societăţii este dăunător şi periculos, o batjocură nepermisibilă. Nu mai e nevoie să spunem cine sunt cei cărora le spunem pensionari, cum îşi duc traiul de pe-o zi pe alta, cât sunt de conştiincioşi tocmai pentru că au trăit muncind, în condiţii grele, dar Dumnezeu le-a ajutat să ajungă la bătrâneţe. Ne gândim câtă neruşinare trebuie să existe în capul celor ce-i dispreţuiesc pe pensionari: părinţi, fraţi ai lor, vecini, cunoştinţe. Nimeni nu are voie să se comporte cu nerecunoştinţă cu aceştia. „În ei sunt virtuţi, iubirea de moşie, promovarea valorilor, răsăritul de soare, sănătatea Limbii Române”. Citim prin unele cotidiene reproşuri adresate acestei categorii de cetăţeni de parcă ei sunt vinovaţi de această degringoladă nemaiîntâlnită în istoria poporului român, de cataclismul moral, de haosul, hoţia, câştigurile ilicite, vânzarea de ţară. Te îngrozeşti cât s-a furat şi se fură încă, câte dosare pasate prin sertarele justiţiei, procurorilor, sub pojghiţa puterii politice. Nu mai scăpăm de hoţi şi hoţii, de traficanţi şi măsluitori financiari de şpăgari. Le amânăm procesele, îi băgăm pe-o uşă, îi scoatem pe alta, îi facem scăpaţi printre degete, în loc să recuperăm banii furaţi, să le dăm o lecţie drastică de viaţă. La mijloc sunt mii şi sute de milioane de euro, dolari, doar din recuperarea lor se poate asigura fondul de pensii. Dar cui cu cui se scoate, partid cu partid se iartă, iertările se transmit, nu se arată cu degetul. Nimănui nu-i mai pasă de nimic. Ce mai sunt pensionarii? Rufe murdare  puse la uscat! Dumnezeu îi vede, îi va răzbuna cândva. Pentru ei nu trebuie să lucreze nimeni, ei sunt însuşi lucrul gata şi bine făcut! Până unde îi deteriorăm, până unde îi pasăm în meandrele dispreţului, jignirilor, a lipsei de respect? Care dintre miniştri, parlamentari, cotrocenizaţi vrea să răspundă? Nu uitaţi: jignirile se întorc pe gura voastră ca otravă de şarpe! Sărut mâna, domnilor pensionari!
Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI