”Sărbătoarea Muzicii” la Alba Iulia – un adevărat regal muzical. Vezi cine sunt invitații
”Patru zile de muzică pentru adevăraţii cunoscători vă sunt oferite de Primăria Alba Iulia între 21-24 iunie. De la Paris, la Tokyo, trecând prin New York şi ajungând la Alba Iulia, în 2013 Sărbătoarea Muzicii se celebrează „prin viu grai”. Muzică a capella în adevăratul sens al cuvântului sau doar fredonată, anul acesta onorăm un instrument pe care toată lumea îl are: vocea”, după cum anunță organizatorii.
Programul complet al evenimentului poate fi găsit AICI
Vineri, 21 iunie:
O varietate de stiluri vor transforma Alba Iulia într-un templu al muzicii de bună calitate. Sărbătoarea Muzicii de la Alba Iulia va începe vineri 21 iunie. Sub genericul „Proms of Delight Everybody’s Music”, suntem invitaţi la un regal al excelenţei, un concert care îmbină după o reţetă proprie partituri orchestrale, corale, uverturi, valsuri, muzică de film, arii din opere, musical, jazz simfonic, fiind astfel accesibil unei palete largi de gusturi muzicale. Evenimentul este susținut de Orchestra și Big Band-ul Filarmonicii din Sibiu, dirijor – Constantin Grigore, soliști: Tina Munteanu, Cristian Mogoșan, Oana Andra.
*CONSTANTIN GRIGORE
În perioada studiilor urmate în ţară, apoi în Polonia (Academia de Muzică „Karol Lipinski”, bursa Erasmus – Socrates) tânărul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului – Petru Andriesei, Horia Andreescu, dirijorul polonez Marek Pijarowski. Şi-a desăvârşit tehnica dirijorală participând la diverse Masterclass-uri, precum „Wiener Meisterkurse” (Viena 2008) sau „The Roads of Romanticism” (Varsovia 2006).
Constantin Grigore se perfecționează printr-un stagiu de asistență la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011) sub îndrumarea maestrului Marek Janowski, iar în prezent este dirijor în rezidenţă la Bayrische Rundfunk şi Munchner Philharmoniker, în paralel participând şi la cursurile de fenomenologie susţinute de Konrad von Abel.
A susţinut concerte la pupitrul formaţiilor muzicale mari, atât din ţară (Orchestra de Camera Radio, Filarmonica “Ion Dumitrescu” – Rm. Vâlcea, Filarmonica de Stat din Piteşti, Filarmonica “Oltenia” – Craiova, Filarmonica de Stat din Sibiu, Orchestra Teatrului “Nae Leonard” – Galaţi, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti) cât şi de peste hotare (Polonia – Orchestra de Cameră „R-20” din Wroclaw, Filarmonica din Kielce ori Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova).
În 2009 cu ocazia Sarbătorilor Pascale s-a aflat la pupitrul Bucharest Symphonic Pops, în concertul susținut de Al Bano și Montserrat Caballe în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
A colaborat cu soliști de renume ai scenei muzicale precum Florin Croitoru, Nicolae Licaret, Anna Mirescu, Teodor Ilincai, Cristian Mogoșan, Irina Iordăchescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Raluca Ouatu, Tina Munteanu, Horea Haplea, Ingmar Anthony Lazar, Cristian Sandrin, Ioana Ilie, Natalia Konik, Wictor Kociuban sau Piotr Banasic.
Constantin Grigore a primit numeroase premii şi distincţii – ca șef de promoţie al UNMB a premiul fundaţiei „Fraţii Bucovineni” (2006), premiul I la concursul de interpretare „Garabet Avachian”, semifinalist la Concursul de Dirijat “Jeunesses Musicales Bucuresti” – ediția 2010.
*TINA MUNTEANU
Tina Munteanu este absolventă a secției de Canto clasic din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la clasa prof. Maria Hurduc. Și-a rafinat tehnica interpretativă în cadrul cursurilor de Masterat urmate la aceeași instituție, precum și a cursurilor de masterclass susținute de tenorul Constantin Zaharia și soprana Mariana Nicolesco.
Tânăra soprană este laureată a numeroase concursuri naționale de lied, este deținătoare a Premiului Special al Juriului la Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclee, al premiului întâi la Concursul Național de Interpretare Paul Constantinescu și al Premiului Special al Societății George Enescu SUA.
După o scurtă incursiune pe scena Operei Brașov, devine solistă a Teatrului Național de Operetă Ion Dacian și colaborator permanent al Operei Naționale București. În prezent, repertoriul său cuprinde importante roluri de operă și operetă: Tatiana din Evgheni Oneghin de P. I. Ceaikovski, Mimi din Boema de G. Puccini, Nedda din Paiațe de Leoncavallo, Contesa din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart, Maritza din Contesa Maritza de E. Kalman și Hanna din Văduva Veselă de F. Lehar.
Tina a fost admirată pentru siguranța vocii sale, pentru talentul interpretativ, fiind adesea invitată să susțină recitaluri la Palatul Cotroceni, Radio Difuziunea Română, Ambasada României la Paris, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Teatrul Maria Filotti din Brăila, Conservatoire Royal de Bruxelles.
*OANA ANDRA
Prim-solistă a Operei Naționale din București, Oana Andra este o mezzo-soprană de renume internațional. Apreciată pentru măiestria vocii sale, Oana Andra este adesea invitată să participe în spectacole de operă, concerte și recitaluri pe scene de prestigiu, precum Teatro La Fenice (Venezia, Italia), Opera de Monte-Carlo (Monaco), Theatre Chatelet (Paris, Franța), Alte Oper, Jaahrhunderthalle și Städtische Buhnen (Frankfurt am Main, Germania), Radio France Festival (Montpellier, Franța), Deutsche Welle (Koln, Germania), Bunkamura Orchard Hall (Tokyo, Japonia), Birmingham Symphony Hall (Marea Britanie), Opera Royal de Wallonie (Liege, Belgia), Gewandhaus (Leipzig, Germania), Tokyo Philharmonic (Japonia) etc.
A absolvit Academia de Muzică din București, secțiile Canto (Prof. Maria Slatinaru-Nistor) și Regie de Operă (Prof. A. I. Arbore si G. Zaharescu). A urmat cursuri de Master Class cu Daphne Evangelatos, Mariana Nicolesco, Alberto Zedda, Regine Crespin, Carlo Cossutta și Sir Colin Davis, la rândul ei fiind invitată sa susțină un curs de master class pentru tineri cântareți din Japonia (2000).
A studiat îndelung pentru aflarea propriului stil de interpretare, iar rezultatele nu au întârziat să apara, fiind premiată la 15 concursuri internaționale de mare tradiție, dintre care amintim Francisco Viñas (Spania), IVC (Olanda), ARD (Germania), CIEM (Elveția), Julian Gayarre (Spania), Queen Sonja (Norvegia), Shizuoka (Japonia), Boris Christoff (Bulgaria).
Repertoriul său este unul extrem de bogat, cuprinzând roluri din operele lui Mozart (Zerlina -Don Giovanni, Sesto – La Clemenza di Tito, Dorabella -Così fan tutte), G. Rossini (Rosina- Il Barbiere di Siviglia, Isabella – LItaliana in Algeri), V. Bellini (Adalgisa – Norma), G. Verdi (Maddalena -Rigoletto), G. Bizet (Carmen – Carmen), Ch. Gounod (Siebel -Faust), J. Massenet (Charlotte – Werther), H. Berlioz (Ascanio -Benvenuto Cellini), P.I. Ceaikovski (Olga -Evgheni Oneghin), A. Ponchielli (Laura -La Gioconda), G. Enescu (Jocaste -Oedipe).
Repertoriul vocal-simfonic și de lieduri al solistei este de asemenea impresionant, acoperind o plajă largă de compozitori, pornind de la Bach, Pergolesi, Mozart, Beethoven, Schubert sau Schumann, până la Ravel, Respighi, Mahler, M. de Falla și Szymanowski.
A colaborat cu artiști renumiți precum Nicolai Ghiaurov, Pier-Luigi Pizzi, Ruggero Raimondi, June Anderson, Alberto Zedda, Marcello Viotti, Maurizio Benini, Renato Bruson, Inva Mula, Raul Gimenez, Michiyoushi Inoue, Mariana Nicolesco, Alexandru Badea, Elena Mosuc s.a.
Unul dintre cele mai semnificative momente din cariera sa a avut loc în 2005, cu ocazia sărbătorii naționale a Principatului Monaco, când a participat, sub conducerea dirijorului Maurizio Benini, cu Il Viagio di Reims (Giacomo Rossini), la redeschiderea stagiunii și redeschiderea Operei Garnier din Monte Carlo.
*CRISTIAN MOGOŞAN
Tenorul Cristian Mogoşan a urmat cursurile Facultății de Artă Scenică, Specializarea Canto, clasa Lect. Dr. Gheorghe Mogoșan. După ce a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” în anul 2006, şi-a perfecţionat arta interpretativă urmând programul de masterat “Stilistica Interpretării Solistice” al aceleiaşi facultăţi, sub îndrumarea Prof. Dr. Ionel Pantea. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de Wolfgang Brendel, Mariana Nicolesco, John Norris şi Viorica Cortez. Repertoriul lui include Rodolfo în La bohème, Pinkerton în Madama Butterfly, Pang and Pong în Turandot (Puccini), Don Ottavio în Don Giovanni (Mozart), Candide (Bernstein), Lensky în Yevgeny Onegin (Tchaikovsky), Ismaele in Nabucco, Cassio în Otello (Verdi), Tom Rakewell în The Rake`s Progress (Stravinsky), Erik in Der fliegende Holländer (Wagner), Orphée aux Enfers (Offenbach).
Palmaresul său cuprinde Premiul I la Concursul de Interpretare al Liedului Românesc – Brașov (2004), Premiul Juriului la Concursul Naţional de Interpretare Vocală “Ionel Perlea” – Slobozia (2004).
În prezent este angajat al Operei Naționale Cluj şi profesor asociat al Academiei de Muzica Gheorghe Dima. Este invitat al unor filarmonici şi opere, atât din țară cât și de peste hotare.
Program “Proms of Delight Everybody’s Music”:
1. R. Strauss – Așa grăit-a Zarathustra
2. A. Lloyd Webber – The Phantom of the Opera
3. E. Morricone – Nella Fantasia – Solistă: Oana Andra
4. F. Lehar – Giuditta – Meine Lippen sie kussen so heiss – Solistă: Tina Munteanu
5. A. Lara – Granada – Solist: Cristian Mogoșan
6. J. Strauss – Tritsch – Tratsch Polka
7. G. Bizet – Carmen – Habanera – Solistă: Oana Andra
8. P. Sorozabal – La tabernera del puerto – Solist: Cristian Mogoșan
9. E. Kalman – Silvia – Aria Silviei – Solistă: Tina Munteanu
10. J. Strauss – Unter Donner und Blitz
11. A. Hachiaturian – Dansul Săbiilor
12. G. Puccini – Boema – O soave fanciula – Soliști: Tina Munteanu și Cristian Mogoșan
13. G. Grigoriu – Muzica – Soliste: Tina Munteanu și Oana Andra
14. F. Sartori – Con te partiro – Soliști: Oana Andra și Cristian Mogoșan
15. Rodgers and Hammerstein – Sound of Music
Sâmbătă, 22 iunie
Maratonul sonor va continua sâmbătă, 22 iunie cu spectacolul „Cartea Junglei”, un musical care se adresează deopotrivă copiilor şi părinţilor. Urmând firul narativ al binecunoscutei aventuri a lui Mowgli, copilul pierdut în junglă, spectacolul reprezintă o abordare modernă în care personajele clasice – ursul Baloo, Rama lupul, pantera Bagheera, Kaa şarpele, Shere Khan, tigrul cel rău, King Louie, regele maimuţelor, Tabaqui şacalul, Akela, căpetenia lupilor, Mira – capătă în mod subtil „năravurile” unor personaje moderne.
Universul sunetelor va căpăta graţie sâmbăta seara într-un spectacol-eveniment: Bonsoir, Paris! Cabaret şi artă profundă în acelaşi timp, reprezentaţia invită la o incursiune în show-ul parisian: cântec, balet, pantomima, comedie, o extraordinară desfăşurare de costume îndrazneţe şi epatante. Cu alte cuvinte, o derulare impresionantă de forţe menite să creeze atmosfera intimă şi să dea amprenta franţuzească a celebrelor cabarete pariziene. Bonsoir, Paris!, un spectacol pasional care o va avea în prim plan pe Luminiţa Anghel, propune un repertoriu muzical şi coregrafic de mare virtuozitate şi calitate artistică, pendulând între registrul clasic al şlagărelor consacrate (Edith Piaf, Charles Aznavour, Michel Legrand, Maurice Chevalier, Charles Trenant) şi cel contemporan (Patricia Kass, Riccardo Cocciante, Christophe Mae).
*LUMINIȚA ANGHEL
Luminița Anghel a absolvit Școala Populară de Artă, Secția Canto în 1986. A debutat la Festivalul Național de Muzică Mamaia în 1987, iar un an mai târziu a început colaborarea cu Ansamblul „Doina”, alături de care a avut o serie de turnee în țară și străinătate. În aceeași perioadă a fost inclusă și în echipa solistică a programelor barului Melody din București unde a început o colaborare cu firma de impresariat Romagram.
A câștigat trofeul de la Mamaia în 1993 cu piesa „Din tot ce a fost”. Doi ani mai târziu a obținut locul 3 la festivalul de la Mamaia cu piesa „Fereastra”, iar în 1996 a obținut același premiu cu piesa „Șansa e de partea mea”. Melodia „Nu pot uita” lansată în 1999, a fost coloană sonora pentru videoclipul promoțional produs de Dakino pentru premiera filmului „Faimosul Paparazzo”. A câștigat locul 1 la Cerbul de Aur în 2001, secțiunea Pop dar și un premiu de popularitate. Un mai târziu a obținut locul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională la festivalul „Discovery” din Bulgaria, în același an obținând și premiul III la festivalul „Universe talent” din Praga. În 2003 a câștigat premiul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională la „Song for Europe festival” din Malta și același loc la festivalul internațional „Cairo 2003”.
Duminică, 23 iunie
Sărbătoarea Muzicii îşi va schimba registrul duminică, atunci când Piaţa Cetăţii va fi inundată de ritmuri de rock alternativ, pop melodramatic, retro electro, electro minimal și trip-hop când pe scenă vor urca 7th Flower & Badea Funk, Domino, Robin and the Backstabbers şi Moonlight Breakfast.
7th Flower e o apariţie deopotrivă stranie şi liniştitoare în peisajul muzical românesc. Numele de scenă al Laurei Orian, vocea trupei Sensor timp de 9 ani, 7th Flower îşi găseşte inspiraţia în sonorităţi electro-minimal, trip-hop şi dub marca Portishead, Tricky, Faithless ori Björk, dar nu seamănă cu nimic altceva. La Sărbătoarea Muzicii vine într-o formula inedită, avându-l alături pe scenă pe Badea Funk, unul din numele de care auzi des la petrecerile din Cluj, dar nu știi nimic despre el. Încă junior pe scena muzicală electronică, a reușit să impresioneze prin selecția sa ca DJ, fiind chemat la pupitrul cluburilor Midi Cluj, Boiler Cluj și Setup Tm, festivaluri ca Summer Break și cap de afiș la cluburi prin țară. În 2012 realizează un remix pentru Subcarpați – Balada Iancului, pentru care primește atenție din partea Bass Turbat.
7th Flower & Badea Funk vor prezenta o sesiune de muzică live & sampling, într-un sound proaspăt, beat-urile lui Badea potențând cursul armonic grav și vocea suavă marca 7Th Flower.
Domino, o trupă altfel din care fac parte Romulus Cipariu, Sebastian Marcovici și Valentin Oancea a reușit ceea ce pentru unii părea imposibil. Cu talent și pasiune, cei trei membri au temperat forța si volumul acustic al tobei cu claritatea și acuratețea unui instrument armonic atât de complex cum este țambalul, ritmul fiind susținut de chitara bas. Muzica celor de la Domino se încadrează în categoria rockului alternativ însă are foarte multe influențe, mai ales din folclorul românesc ceea ce face ca stilul lor să fie unul greu de definit.
Succesul înregistrat la scurt timp de la lansare se datorează unei maniere originale cu care reorchestrează piesele unor trupe de legendă sau a unor trupe a căror istorie se scrie de abia acum: Pink Floyd, Depeche Mode, Queens of the Stone Age, Muse, Jet și alții. Un lucru e sigur: reușesc să te surprindă oricare ar fi așteptările tale.
La începutul acestui an au reprezentat Sibiul la Târgul de Turism de la Viena, iar la doar șase luni de la lansare sunt invitați să cânte în deschiderea celor de la Zdob și Zdub, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Robin and the Backstabbers este un grup de pop melodramatic din Bucureşti, înfiinţat în 2010. Componenţa actuală îi cuprinde pe Andrei Robin Proca (voce, chitară), Florentin Vasile (chitară), Vlad Feneşan (chitară bas), Vladimir Proca (tobe), Radu Moldovan (tobe) şi Andrei Fântână (saxofon, acordeon, chitară).
Formaţia s-a bucurat de un anume magnetism încă de la început, câştigând Premiul Publicului la ediţia din 2010 a competiţiei Stufstock Newcomers. Robin and the Backstabbers a lansat un singur album de studio, în noiembrie 2012, intitulat Bacovia Overdrive, vol. 1: Stalingrad, primul dintr-o trilogie care urmează să mai cuprindă Arhanghel’sk şi Vladivostok. În luna aprilie a acestui an, în cadrul premiilor ONAIR Music Awards, Robin and the Backstabbers au câştigat 2 trofee: Best Alternative Rock şi Artistul Anului 2012
Sunetul şi vibraţia “retro electro”, asezonate cu vocile jazzy ale celor de la Moonlight Breakfast, toate te fac să simţi ritmul şi mişcarea. Un mix între muzica soul, jazz, dance, electro te duc cu gândul la muzica anilor ’40, datorită clarinetului şi către anii ’80 datorită sintetizatoarelor, totul fiind bine ancorat în prezent. În doar un an de zile de la prima apariţie notabilă, Moonlight Breakfast cântă în deschiderea concertului celor de la Jamiroquai în faţa a 35.000 de oameni, au un turneu naţional alături de cei de la Red Bull, lansează un album cu sprijinul celor de la Orange Romania şi sunt invitaţi în 22 noiembrie 2013 să cânte în deschiderea concertului Macy Gray de la Sala Palatului.
Pentru apariţia de la Alba Iulia, scenografia a fost updatată. Show-ul constă într-un mix de elemente vizuale abstracte şi sincronizează scurte filmuleţe a fiecărui membru al trupei cântând, proiectate pe cercuri de diferite dimensiuni, suspendate pe scenă. De fiecare dată, spectacolul este diferit.
Luni, 24 iunie
Magia muzicii în stare pură va putea fi descoperită de spectatori, luni, 24 iunie, când pe scenă vor evolua Cantabile – The London Quartet din Marea Britanie și Delta Q din Germania.
Cantabile – binecunoscuți ca The London Quartet – este recunoscută ca fiind una din trupele vocale britanice de excepție. Fondată în Cambridge, ca un grup de studenți a capella, a devenit cunoscută în musicalul Blondel a lui Stephen Oliver, în Londra West End. De atunci, au urmat o politică de reînnoire constantă și dinamică, unificând frontierele muzicale, explorând noi teritorii și atrăgând noi spectre muzicale, atât în Europa cât și peste ocean.
Cantabile au aparut într-o mare varietate de locuri, cântând în spectacole diverse, de la jazz pâna la muzică contemporană. Ei au avut turnee în întreaga lume și au cântat în cele mai prestigioase locații pentru clientelă selectă, inclusiv la Palatul Buckingham pentru Majestatea Sa, Regina. Spectacolele i-au purtat în locuri îndepartate precum Fiji, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Malaezia, Suedia, Grecia, Rusia, Barbados, Hawaii și Tahiti. Și-au prezentat programul în franceză, germană, italiană, castiliană, catalană, rusă, greacă, turcă, română, estoniană, letonă, portugheză, flamandă și coreeană.
Prima Antologie a celor de la Cantabile “The Great British A Capella Songbook” a fost recent publicată de către Editura Peters.
Delta Q nu reprezintă doar un concept din legile termodinamicii, ci, mai presus de toate, o încântătoare și interesantă trupa vocală din Berlin. Cei patru membri ai trupei – Sebastian Hengst, Till Buddecke, Martin Lorenz și Leopold Hoepner își onorează numele prin sunetul cald și dinamic, prin energia combinată cu Quantum-ul Groove, producând o muzică de cea mai înaltă valoare.
Seara de feerie sonoră continuă cu un recital de excepție. Pregătește-te să fii fermecat de vocea inconfundabilă a Monicăi Anghel, acompaniată de band-ul lui Andrei Tudor.
Monica Anghel este un nume foarte cunoscut în industria muzicii pop românești. A debutat la vârsta de 14 ani la Festivalul București (1986), cu această ocazie primind și primul premiu importat din cariera sa. În același an a primit premiul întâi la festivalul Mamaia. A reprezentat România la multe concursuri, precum festivalul Cerbul de Aur, unde a primit marele premiu, festivalul Lahti (Finlanda), unde i s-a decernat trofeul FIDOF. În 1997 a participat la festivalul South Pacific din Australia, câștigând trofelul și premiul întâi la secțiunea pop. Trei ani mai târziu, în cadrul concursului internațional din Almaty (Kazakhstan), a obținut trofeul Voice of Asia.
La vârsta de 30 de ani primise deja Marele Trofeu la 11 festivaluri internaționale și participase la numeroase concerte din țară și stăinătate. Cel mai important pas din cariera sa îl constituie însă șansa de a cânta în spectacole alături de Ray Charles și Sydney Youngblood, fiind remarcată pentru vocea ei deosebit de frumoasă și puternică.
Andrei Tudor a început să studieze pianul la vârsta de 4 ani. Ca elev la secția de pian a liceului G. Enescu, a fost atras de pop și jazz, stiluri muzicale pe care le-a studiat cu atat de multă pasiune încât la vârsta de 16 ani devenea cel mai tânăr particpant la secțiunea compoziție a Festivalului Mamaia. A susținut numeroase recitaluri și concerte, a participat la concursuri, festivaluri și show-uri, atât în calitate de pianist de jazz, cât și ca pianist de piese pop.
Conduce ansamblul Andrei Tudor Band, format din 5 membri: Daniel Pirici (chitara-bas), Laurențiu Ștefan (tobe), Alex Cotoi (chitară), Gilberto Ortega (percuție) și Ionel Tudor (conducere muzicală) – această formulă suferind modificări conform cerințelor de spectacol. Interpretează piese de cafe- concert, muzica anilor 70-80, etc.
Apreciați pentru calitatea deosebită a interpretării, ansamblul a fost invitat să acompanieze soliști de renume, printre care Aura Urziceanu, Marcel Pavel, Nico, Berti Barbera, să imprime coloana sonoră a filmului Supraviețuitorul regizat de Sergiu Nicolaescu și să participe la toate cele trei ediții ale emisiunii Megastar difuzată la Prima TV.
”Sărbătoarea Muzicii – „Fête de la musique” se sărbătoreşte în întrega lume, la iniţiativa Franţei, în fiecare an, începând din 1982, în data de 21 iunie. Dacă în 1982 aceasta se limitase la spaţiul francez, ministrul de atunci al culturii Jack Lang punând în aplicare o idee a lui Maurice Fleuret, în 2011 se sărbătoarea deja în mai mult de 150 de ţări de pe cinci continente. Publicul de pretutindeni se bucură în ziua solstiţiului de vară de această sărbătoare care anulează orice graniţe, orice discriminare. Miile de concerte, organizate majoritatea în aer liber, ne determină să trăim împreună bucuria enormă oferită de Euterpe”, mai spun organizatorii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun