Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Sănătatea costă, sănătatea nu este pe gratis”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dacă vrei să ai parte de sănătate trebuie să bagi mâna în buzunare, asta e concluzia celui aflat la conducerea Ministerului Sănătăţii. Da, are dreptate domnul ministru Attila Cseke, trebuie să bagi mâna şi să scoţi bani ca să poţi să dai „cadouri” la medici, asistente, infirmiere dacă vrei să fii băgat în seamă, tratat, dacă vrei să nu fii purtat dintr-o parte în alta sau uitat pe patul de spital, dacă vrei să naşti în condiţii civilizate, dacă vrei ca operaţia să fie făcută cu atenţie şi mulţi alţi dacă… Plătim contribuţii la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, din cauza lipsei de fonduri la spitale plătim analize care normal ar trebui să fie gratuite, plătim dacă vrem să ne fie eliberate anumite dovezi medicale, plătim pentru medicamente şi aşa mai departe. De anul viitor vom „beneficia” şi de coplată şi vom plăti tichete pentru sănătate. La începutul acestei săptămâni, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care de la 1 ianuarie a anului viitor se extinde baza contribuabililor la fondul de sănătate. Astfel, pensionarii cu venituri de peste 740 de lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor achita contribuţii sociale de sănătate, numărul contribuabililor incluşi ca urmare a acestei măsuri în baza de impozitare fiind de două milioane de persoane. Până acum contribuiau la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate doar vârstnicii care primeau o pensie de peste 1.000 de lei pe lună.
„Nu este o decizie foarte uşoară, este chiar delicată, dar necesară şi trebuia luată de multă vreme. Principiul de la care trebuie să pornim, ca în multe state, este că sănătatea costă. Trebuie să reînvăţăm în societate că sănătatea nu este pe gratis”, a spus ministrul Attila Cseke. Potrivit acestuia, statul estimează că va încasa din aceste contribuţii suplimentare 1,4 miliarde de lei anual. Ministrul Sănătăţii a arătat că în prezent sunt scutite de la plata asigurărilor de sănătate 13 categorii de persoane, reprezentând 10,7 milioane de persoane dintr-un total de 21,5 milioane de cetăţeni români. Pe fondul reducerii, din 2008, a nivelului contribuţiilor, de la peste 6% la 5,5% pentru angajaţi şi 5,2% pentru angajatori, veniturile Fondului asigurărilor de sănătate au scăzut constant în ultimii ani, de la 15,7 miliarde lei în 2008 la 14,6 miliarde lei în 2009 şi la 12,6 miliarde lei în octombrie 2010, a motivat ministrul decizia. Având în vedere că la noi în ţară majoritatea pensiilor sunt sub pragul de 1.000 de lei, mulţi bătrâni retraşi de pe piaţa muncii vor fi afectaţi. Dacă e să facem un mic calcul, anul viitor, un pensionar cu 740 de lei pensie, cel puţin o lună de zile va rămâne fără niciun leu dacă trebuie să achite tichetul moderator pentru sănătate (600 lei) şi contribuţia la fondul de asigurări de sănătate.
La nivelul judeţului nostru, la sfârşitul lunii septembrie, conform informaţiilor primite de la Casa de Asigurări de Sănătate Alba, un număr de 17.795 de pensionari cu venituri de peste 1.000 de lei plăteau contribuţii la sistemul social de sănătate. Datele primite de la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Alba ne arată că în Alba, în prezent sunt înregistraţi 88 de pensionari care primesc lunar 740 de lei, aceştia vor fi în continuare scutiţi de plata asigurărilor de sănătate. Aşa cum ne-a declarat Nicoale Nartea, directorul executiv al CJP Alba, 21.717 de persoane retrase de pe piaţa muncii primesc o pensie cuprinsă între 741 şi 1.000 de lei, aceştia urmând ca din 1 ianuarie să plătească contribuţia de 5,5% pentru sănătate. Dacă la cei 21.717 îi adăugăm şi pe cei 144 de revoluţionari înregistraţi, atunci numărul celor care vor contribui la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate va creşte cu 21.861 de anul viitor.
Conform calculelor făcute de către specialiştii din coaliţie, introducerea acestei măsuri va acoperi 1,4 miliarde de euro din cele 2,1 miliarde de euro deficit al bugetului de asigurări sociale. Premierul Emil Boc le-a spus colegilor de partid din Biroul Permanent Naţional al PDL, că Guvernul intenţionează să ia această măsură, pentru că deficitul bugetului asigurărilor de sănătate este mult prea mare. Un document oficial discutat de Guvern în luna iulie releva că Executivul intenţionează să restrângă numărul de persoane scutite în prezent de la plata contribuţiilor de asigurări sociale prin unificarea bazei de calcul a acestor contribuţii şi eliminarea diferenţelor între diferite sisteme de asigurări privind categoriile de venituri luate în calcul. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Carduri de energie 2024: Valabilitatea, prelungită. Expiră la 31 mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Carduri de energie 2024: Valabilitatea a fost prelungită. Expiră la 31 mai Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor. Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea