Sport

Sâmbătă, ora 18.00, Volei Alba-Blaj – CSM Lugoj în Sala „Timotei Cipariu” *Sete de revanşă în „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

După dezamăgirea trăită cu Dinamo în faţa fanilor şi înaintea „intermediarei” de miercuri, 13 noiembrie cu Medicina Tg. Mureş, dar şi sub apăsarea refrenului „aminirile mă răscolesc” în contextul dorinţei de revanşă după evenimentele petrecute în martie, acestea sunt datele problemei pentru Volei Alba-Blaj înaintea disputei din etapa a 6-a din Divizia A1. Meciul cu CSM Lugoj este programat în Sala „Timotei Cipariu”, sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 18.00, iar trupa lui Branko Gajic este favorită incontestabilă (se întâlnesc locul 3, cu 12 puncte şi locul 7, cu 7 puncte).

Petrecerea Divorțaților

Regretele întâiului eşec stagional, după 2-0 şi ratarea a 3 mingi de meci împotriva vicecampioanei încă mai bântuie echipa blăjeană. „Avem un meci aparent mai facil, categoric mult mai uşor decât cel cu Dinamo. Vrem să obţinem un succes în minimum de seturi”, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele clubului din „Mica Romă”.

În precedenta dispută directă de la Blaj, echipa lui Paul Bogdan a scos brutal echipa locală din drumul spre Europa, producând debusolare maximă în urbe, după ce a învins la „setul de aur”, cu 3-2 (iar meci în care gazdele au condus 2-0). Din visul frumos, Blajul s-a trezit direct în coşmar, coborâtă la locurile 7-8, iar Branko Gajic, supărat după acel eşec a demisionat pentru 30 de minute, revenind asupra deciziei, la insistenţele şefilor blăjeni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la Campionatul Mondial de karate IKU

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la mondialele de karate IKU Performanță remarcabilă pentru karateka din Cetatea Marii Uniri, la Campionatul Mondial de Karate IKU, la Koper, în Slovenia; Jessica Țîr, Miruna Țîr (ambele CSM Unirea […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând | La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând! La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la rugby în 7, Under 17, […]

Citește mai mult

Sport

Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]

Citește mai mult