Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, ora 18.00, la Daia Română, ultimul act al Cupei României: Voința Stremț – CSU Alba Iulia, a treia finală la rând

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, la ora 18.00, la Daia Română, arenă ce va găzdui în premieră un asemenea eveniment, se dispută finala Cupei României, faza județeană, între Voința Stremț și CS Universitatea Alba Iulia, a treilea duel consecutiv între cele două combatante în ultimul act al competiției “KO”.

În precedentele două cazuri câștig de cauză a avut gruparea stremțană, ce a răsturnat calculele hârtiei și a cucerit de fiecare dată trofeul. Mai întâi, în 2019, pe “Cetate”, când din postura de vicecampioană a Ligii a 4-a, Voința a învins, scor 2-1 (2-1) pe nou-promovata din Liga a 5-a, dubla lui Epure (33, 44) întorcând reușita lui Negrea (17), pe cele două bănci tehnice aflându-se Ionel Marcu, respectiv Vasile Ursu. Dramatică a fost disputa de la Unirea de anul trecut, încheiată cu lovituri de departajare. Voința, pregătită de aiudeanul Ioan Ilie, și-a respectat statului de “naș” al grupării cu pretenții din Cetatea Marii Uniri și a pus mâna iarăși pe trofeu după loviturile de departajare, scor 7-5 (o singură ratare, S. Fulea). În timpul regulamentar a fost 2-2 (1-0), cu suspans și scor deschis de Trifa (26, gol din penalty). La reluare studenții conduși de Mihai Manea au întors prin reușitele lui D. Stanciu (49, penalty) și Bucurică (58), însă în minutul 89 Epure (iarăși MVP) a egalat.

*CSU, marea favorită

Este clar că CS Universitatea Alba Iulia, recent devenită campioană a Ligii a 4-a și reprezentantă a Albei la barajul pentru promovare, este marea favorită și vrea să-și ia revanșa după precedentele încercări nereușite. Această finală se anunță mai disproporționată comparativ cu anterioarele, întrucât CSU dispune de condiții financiare mult peste nivelul eșalonului și un lot extrem de puternic, asta dincolo de forma de moment: Deținătoarea trofeului a realizat o remiză în ultima rundă stagională (4-4 acasă cu Spicul Daia), după 6 insuccese, terminând pe locul al 8-lea, iar albaiulienii au cel mai bun atac și cea mai puternică defensivă (golaveraj 112-14), legând 12 victorii consecutive (un singur eșec în primăvară, 0-2 cu Industria Galda, în derby-ul de pe “Cetate”). Până la ultimul act, Voința a eliminat Cuprirom Abrud (4-0), Viitorul Sântimbru (1-0, în deplasare) și Performanța Ighiu (6-5, după loviturile de departajare, acasă, 2-2 la final) – în semifinale. CSU Alba Iulia a trecut pe rând de Kinder Teiuș (1-0, deplasare), Viitorul Vama Seacă (3-0, deplasare) și Energia Săsciori (3-0, acasă) – semifinale, neprimind gol în această ediție. În Liga a 4-a, CS Universitatea a învins în ambele jocuri, 3-0 și 2-1, la Stremț (12 martie).

*Manea și Oargă, foști colaboratori

Cei doi “principali”, albaiulienii Mihai Manea și Raul Oargă, au colaborat mulți ani în ultimul deceniu, la diverse grupări județene, începând din 2015, la Mureșul Vințu de Jos (finală de cupă pierdută, 0-3 la Alba Iulia, contra Performanței Ighiu). Au urmat Șurianu Sebeș, Performanța Ighiu și Unirea Alba Iulia pe lista echipelor la care cei doi au fost împreună.

“Întâlnim echipa care este specialista Cupei României în județ. Sper să rezulte un spectacol frumos în această finală, iar la terminarea jocului îmi doresc să ieșim cu toții sănătoși pentru că ne așteaptă încă două partide foarte importante, cele de baraj. O finală este o finală și se poate întâmpla orice. Dacă ne raportăm la Cupa României, favorită este Voința Stremț însă în același timp cred că a sosit timpul să câștigăm, după cele două finale pierdute”, a declarat Mihai Manea.

Acesta a mai cucerit Cupa României în 2011, cu Europa Alba Iulia (5-3 cu Viitorul Sântimbru), și nu se poate baza, din motive medicale, pe Șt. Radu și Fl. Schiau.

“După o prestație sub așteptări în acest retur, cu absențe numeroase (N. Pop, Goangă, Oprița, Muntean, Dreghici, Petruse, Puia) și cu un lot restrâns numeric, abordăm finala cu gândul să salvăm imaginea din ultimele jocuri. Cred că după două finale de Cupe ale României câștigate este deja o mândrie că suntem din nou în finală, dar asta nu înseamnă că nu vom da totul pentru a o câștiga. Adversarul nostru este fără doar și poate cea mai puternică echipă, cu un sezon de invidiat lăsat în urmă, o echipă față de care avem un respect pentru tot ce a realizat. Ei sunt favoriții, având atât calitate individuală cât și de grup, însă sunt convins că și noi avem punctele noastre forte și vom face această finală foarte interesantă. Mă aștept la o luptă frumoasă între două echipe care au arătat prin parcursul în Cupa României că merită să fie aici”, a transmis Raul Oargă, antrenor care nu contează pe Muntean, Puia, Dreghici, Oprița și Petruse.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de meciuri și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea