Actualitate

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și coborârea pragului vârstei de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale.

Petrecerea Divorțaților

Minorii care au sub 14 ani sunt vizați de o nouă schimbare, discutată acum la Ministerul Justiției.

Radu Marinescu anunță luni că, după incidentele tot mai frecvente din școli din ultimele săptămâni, ia în calcul coborârea pragului de vârstă de la care minorii pot răspunde penal.

„S-a constatat că există tot mai multe fapte săvârșite de către minori care nu răspund penal, pentru că, în momentul de față, legea penală stabilește că până la 14 ani nu se răspunde și apoi răspunderea începe să se organizeze sub rezerva unei verificări a discernământului până la 16 ani și apoi mai departe”, a declarat ministrul Justiției.

Ce variante are ministrul pe masă

Marinescu a spus că instituția pe care o conduce ia în calcul mai multe variante, inclusiv scăderea definitivă a pragului de 14 ani sau, după caz, atragerea răspunderii penale a minorilor cu vârsta sub 14 ani după anumite criterii.

„O traiectorie de analiză este în ce măsură ar fi justificat să scădem această vârstă de răspundere penală.Adică cumva să o scădem de la 14 ani la un prag inferior sau până la 14 ani să se răspundă, dar sub condiția unei certificări existenței discernământului prin instrumente științifice, printr-o expertiză”

„O intervenție trebuie să fie realizată”

La consultările privind modificarea atragerii de răspundere penală, ministrul a anunțat că vor participa mai multe persoane acreditate. Ce este sigur, însă, este că Ministerul Justiției și-a propus să adopte o măsură care să crească eficiența cu care legea penală este aplicată în cazul minorilor.

„Eu cred că trebuie să facem orice fel de modificare pe o bază foarte atentă de evaluare, cu o consultare serioasă a mediului academic, a societății civile, a specialiștilor, pentru că aici vorbim de psihologi, aici vorbim de practicienii dreptului, însă în egală măsură este cert că o intervenție trebuie să fie realizată”, a concluzionat Radu Marinescu.

Ce măsuri a impus Guvernul în școli

Guvernul a creat un grup de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, iar în urma ședinței de joi, reprezentanții instituțiilor au decis:

-Întărirea pazei la intrare și în incinta școlilor, prin creșterea numărului de paznici și măsuri de supraveghere și control;

-Operaționalizarea unui mecanism de reacție rapidă format din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale și alte instituții responsabile;

-Creșterea numărului de consilieri psihologici școlari și pregătirea cadrelor didactice pentru identificarea din timp a riscurilor privind violența și radicalizarea copiilor din școli;

-Revizuirea și întărirea planurilor de pază a unităților de învățământ;

-Înăsprirea regimului sancționator pentru actele de violență care au loc în spațiul școlar, atât împotriva elevilor, cât și asupra cadrelor didactice;

-Modificări legislative privind deținerea/introducerea de obiecte interzise în unitățile de învățământ;

-Demararea unei campanii media pentru prevenirea și descurajarea actelor de violență în școli.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere mai sunt până la sfârșitul anului: Când începe minivacanța din noiembrie 2026 și ce angajați vor beneficia de un weekend prelungit

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere mai sunt până la sfârșitul anului: Când începe minivacanța din noiembrie 2026 și ce angajați vor beneficia de un weekend prelungit Angajații din România, care lucrează cu program de luni până vineri, vor beneficia de patru zile libere consecutive, între 28 noiembrie și 1 decembrie 2026. Excepțiae fac cei care lucrează în […]

Citește mai mult