Sâmbătă, ora 17.00, CS Ocna Mureș – Sănătatea Cluj | Echipierii “lanternei roșii” au refuzat, până joi, să se antreneze!
Duelul suferinței între ultimele clasate, sâmbătă la ora 17.00, în etapa a 4-a din play-out-ul Seriei 9 a celei de-a treia scene fotbalistice: CS Ocna Mureș (locul 10, 15 puncte) și Sănătatea Cluj (poziția a 9-a, cu două puncte mai mult).
Este o confruntare între echipe amenințate cu retrogradarea câtă vreme Viitorul Cluj, situată pe poziția a 8-a, are cu 7 puncte mai mult raportat la ocnamureșeni. Nu e liniște în tabăra “lanternei roșii’, în condițiile în care “alb-albaștri” au refuzat să se prezinte la antrenamente (la primele două ședințe de pregătire ale săptămânii) întrucât s-au acumulat restanțe de câteva luni la decontarea cheltuelilor pentru transport, în cele din urmă pregătindu-se normal joi după-amiaza. 
“Nu putem spune ce va fi la meci, dacă nu ne antrenăm împreună și am pierdut jumătate din clclul săptămânal. Sunt puncte importante puse-n joc, vom vedea ce se va întâmpla în această situație”, a menționat Dan Roman, echipa sa reușind două victorii externe în județul Mureș (la Reghin și Tg. Mureș)
Va reveni G. Goronea, însă nu poate evolua Haiduc (capul spart la Tg. Mureș, i s-au aplicat 10 copcii). În decembrie, la ultima reprezentație a anului trecut, CS Ocna Mureș a pierdut, neverosimil, în fieful “virușilor verzi”, un rușinos 3-7 (3 decembrie), după ce conducea la pauză cu 3-1!!! La Ocne se înregistrase, în octombrie, o remiză albă, în fapt singurul punct scos în deplasare, din 11 întâlniri!! Acel egal reprezintă o bornă și pentru amfitrionii, care de atunci am pierdut toate disputele în fața suporterilor, 6 consecutive, fără a marca pe teren propriu de 4 jocuri (toate cele 3 întâlniri din 2023)!!!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1), în intermediară | Liderul, 5 victorii din 5 meciuri, cu gol în prelungiri Tineiu
Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1), în intermediară | Liderul, 5 victorii din 5 meciuri, cu gol în prelungiri Tineiu Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1), în intermediară, Tineiu a marcat în minutul 90+3 și a dus toate punctele în „Mica Romă”, un succes obținut cu emoții de prima clasată, în […]
Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0) | Set încasat de universitari, în 10 din minutul 7!
Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0) | Set încasat de universitari, în 10 din minutul 7! Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0), în etapa intermediară! Citește și: CSU Alba Iulia – CSM Deva 0-0, studenții – fără victorie! Meci cu trei eliminări și penalty ratat, Jude, de la oaspeți! CSU Alba […]
Video: CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară | „Alb-negrii”, în sfârșit o prestație mai aproape de pretenții
CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară | „Alb-negrii”, în sfârșit o prestație mai aproape de pretenții CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), în intermediară, cel mai concludent succes stagional al pretendentei la Liga 2 Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și CSU Alba […]