Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit.
Cluj-Napoca intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă începând cu 20 noiembrie 2026, când Piața Unirii se va transforma din nou în „Planeta Crăciun”, gazda unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului. Deschiderea oficială va fi marcată de un concert susținut de Smiley, iar organizatorii au pregătit numeroase noutăți, de la un decor spectaculos și instalații interactive până la concerte, activități pentru copii și experiențe multimedia.

Târgul va putea fi vizitat până la 1 ianuarie 2027, iar pregătirile sunt deja în plină desfășurare. Căsuțele comercianților sunt în curs de instalare, primele instalații de iluminat au fost montate, iar noua scenă începe să prindă contur. Ediția din acest an vine cu un concept vizual reînnoit, care include o scenă cu design diferit, porți de acces redesenate și elemente decorative pregătite special pentru amenajarea Pieței Unirii.
Spectacol de lumini în fiecare seară, de patru ori pe zi
Una dintre principalele atracții ale ediției din 2026 va fi spectacolul imersiv de lumini și muzică. Proiecțiile vor anima cupola din Piața Unirii, într-un show vizual și auditiv sincronizat cu o coloană sonoră special creată.
Experiența va putea fi urmărită zilnic, în patru reprize: 17:00–17:10, 19:00–19:10, 20:00–20:10 și 21:30–21:40.
Pe lângă spectacolul multimedia, vizitatorii vor putea să se bucure de atracțiile deja consacrate ale târgului: roata panoramică, caruselul, Sania lui Moș Crăciun, un photobooth pentru fotografii de sărbătoare și jocuri de îndemânare cu premii.
Zeci de căsuțe îi vor întâmpina pe cei care ajung în Piața Unirii cu preparate tradiționale, bunătăți calde, produse de sezon, cadouri și obiecte artizanale românești.
Ateliere pentru copii și întâlniri cu personajele lui Moș Crăciun
Nici cei mici nu vor fi uitați. Căsuța lui Moș Crăciun va găzdui ateliere creative, organizate de luni până joi, între orele 18:00 și 20:00, iar de vineri până duminică, în intervalul 16:00–19:00.
Programul va include și activități dedicate tradițiilor românești, în căsuțele meșterilor populari, unde copiii și adulții vor putea descoperi tehnici și meșteșuguri autentice.
Atmosfera de poveste va fi completată de spiridușii lui Moș Crăciun, Crăiasa Zăpezii și momentele de povești la gura sobei, pregătite pentru a aduce magia sărbătorilor în centrul orașului.
Smiley, Fuego, The Urs și Azur, printre artiștii care vor urca pe scenă
Programul artistic promite seri animate în Piața Unirii. Printre artiștii anunțați pentru această ediție se numără Smiley, Fuego, The Urs, Nouă Unșpe, Azur, Ilinca și Zodier.
Pe scenă vor urca și coruri, trupe și formații muzicale locale, care vor aduce în centrul orașului colinde, muzică live și momente artistice dedicate întregii familii.
Cu un decor nou, spectacole de lumini, concerte și numeroase activități pentru copii și adulți, „Planeta Crăciun” promite să transforme Piața Unirii într-un punct central al sărbătorilor de iarnă.
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide vineri, 20 noiembrie 2026, și rămâne deschis până la 1 ianuarie 2027.
foto – cu rol ilustrativ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]
