Sport

Sâmbătă, ora 15.00, CS Ocna Mureș – Sănătatea Cluj | Probleme majore de efectiv pentru amfitrioni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, de la ora 15.00, în prima etapă a anului în eșalonul terț CS Ocna Mureș întâlnește pe teren propriu pe Sănătatea Cluj.

Petrecerea Divorțaților

Raportat la pozițiile din ierarhia Seriei a 9-a, amfitrionii – locul 6, cu 16 puncte, respectiv “virușii verzi” – penultimii, cu 11 puncte, dar și la rezultatul din tur, 4-2 pentru ocnamureșeni, elevii lui Paul Ciucă pot fi considerați favoriți, însă problemele de efectiv provoacă mari dureri de cap ocnamureșenilor. Principalele achiziții ale iernii sunt Vasinc și Al. Giurgiu – soluții certe pentru primul unsprezece, mai fiind înregimentați Cioargă, Ocnean, Longodor, plus juniorul Oprinca, ce nu emit pretenții pentru titularizare. În schimb au plecat Frențiu, Tegbo, Casian, Hetea, Cl. Marcu și Neșan, majoritatea fiind jucători ce reprezentau alternative, cel puțin la nivelul înlocuirilor.

În plus “Soda dragă” are doi echipieri ce vor rata tot sezonul de primăvară din pricina accidentărilor, Cioplântă și Căt. Creț (va suferi o inteervenție chirurgicală la ochi), iar pentru meciul inaugural sunt suspendați Ceaca și Socaci, atfel că sunt disponibili doar 9 seniori în acest moment! De asemenea, probleme mai acuză Haiduc, Ov. Truță, Oprinca și Pintilie, ultimul cu șanse mici de recuperare.

“Oricât de bine te-ai antrena, primul joc oficial e aparte întrucât încărcatura emoțională data de miza partidei își pune amprenta pe evoluția jucătorilor. Ne-am pregătit bine și așteptăm competiția, dar comparativ cu turul campionatului dispunem de un lot redus numeric. Avem mare nevoie să fim sănătoși, deoarece nu prea există soluții în cazul unor absențe. Sper să începem bine, iar pentru asta ne-ar fi de mare ajutor suportul publicului local, mai ales că acum nu mai sunt restricții și fanii pot veni în numar mai mare la stadion”, a transmis antrenorul Paul Ciucă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]

Citește mai mult

Sport

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă  externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]

Citește mai mult