Salariile profesorilor CRESC în anul 2022 cu doar 60 de lei. Sindicalist: „Se puteau găsi măcar 120 de lei”
Salariile profesorilor CRESC în anul 2022 cu doar 60 de lei. Sindicalist: „Se puteau găsi măcar 120 de lei”
Ordonanța trenuleț publicată sâmbătă în Monitorul oficial prevede că de anul viitor salariile profesorilor vor crește. “Să se știe că, de fapt, e vorba de aproximativ 60 lei net, în plus. (…) Se puteau găsi măcar 120 de lei să ia în plus un profesor și nu 60 și ceva de lei”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, în cadrul ședinței CES de luni.
“Toată lumea știe care sunt salariile în educație. În grila de salarizare suntem în pătrimea inferioară. Ca fapt divers, un profesor debutant are acum în jur de 2.300 lei, cu tot cu hrană”, a spus el.
Comentariile sunt de prisos. Încep să vină facturile: 800-1000 lei pentru luna noiembrie și dacă ne gândim la venitul unui profesor tânăr care mai are de dat și 1000 lei întreținere…
„Din păcate, încă o dată Educația a fost sacrificată. Toate guvernele care s-au perindat în ultimii 30 de ani au tratat educația așa cum nu trebuia. Roadele începem să le culegem. Așa cum stau lucrurile, inevitabilul se va întâmpla: educația va intra într-un colaps total”, a mai afirmat el.
CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE: Salariile mici vor avea parte de o nouă abordare fiscală din partea Guvernului
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a fost întrebat luni, după adoptarea bugetului pe 2022, ce le transmite profesorilor ieșiți să protesteze pentru creșterea insuficientă a salariilor.
„Le transmit exact ce am transmis și data trecută la conferinta… am început o recuperare. Nu este ceea ce..este ceea ce s-a putut în acest moment și se va continua recuperarea”, a spus Câciu.
Citește și: Undă verde pentru salariul minim european. La cât ar CREȘTE venitul minim în România
Vineri, el afirma: „Ca impact avem în jur de 900 milioane de lei pe Educație și 687 milioane de lei pe Sănătate. Este o creștere medie de 7%, dar e recuperarea din diferență, ceea ce rămăsese restant de recuperat pentru a ajunge în grila anului 2022”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Accidente cu trotineta 2026: Aproape 2.700 de evenimente și 22 de decese în 18 luni. Trotinetele private, de cinci ori mai implicate decât cele de închiriat
Accidente cu trotineta 2026: Aproape 2.700 de evenimente și 22 de decese în 18 luni. Trotinetele private, de cinci ori mai implicate decât cele de închiriat Trotinetele electrice deținute de persoane fizice au generat un bilanț dramatic, de cinci ori mai mare decât cel înregistrat în cazul flotelor de închiriere. În ultimele 18 luni, trotinetele […]
Ghișeu Unic pentru Avize și la Alba Iulia: Când va avea loc votul decisiv în legislativul local
Ghișeu Unic pentru Avize și la Alba Iulia: Când va avea loc votul decisiv în legislativul local Consiliul Local Alba Iulia urmează să aprobe prin vot vineri, 9 octombrie 2026, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de acord unic (CAU) a municipiului, aprobarea componenței sale instituționale și a regulamentului de organizare […]
Video | În caz de urgență, bateriile de la Teiuș pot acoperi necesarul de energie din tot județul Alba: „Un instrument de stabilitate”
În caz de urgență, bateriile de la Teiuș pot acoperi necesarul de energie din tot județul Alba: „Un instrument de stabilitate” Centrala electrică mixtă a Eurowind Energy, cu 169 MW fotovoltaic și 120 MWh stocare, devine un instrument de stabilitate pentru Sistemul Energetic Național. Într-o perioadă în care sistemul energetic național trece printr-o criză, investiția […]
