Salarii mai mari cu 20-30% în Educație – Promisiuni pentru sindicaliști după negocierile de la Guvern
Sindicaliștii din Educație s-au ales cu promisiunea ca salariile profesorilor să fie mărite cu 25-30% până în martie 2018, după negocierile cu prim-ministrul Mihai Tudose.
„Un aspect vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice măririle de salarii să fie între 25 și 30% net în 2018, în cele două etape – 1 ianuarie și 1 martie”, a anunțat Alexandru Cumpănașu.
De asemenea, s-a discutat și despre „sporurile pentru doctorat, în functie de banii rămași de la rectificarea bugetară. Aici, decizia va fi luată în noiembrie”, a mai afirmat acesta.
O altă temă de discuție a fost modul în care se fac angajările în sistemul de învățământ universitar.
„Am agreat o formulă simplificată de a face angajări”, a afirmat Cumpănașu.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme
Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme Un grav accident rutier s-a produs pe DN1C, în localitatea Livada, județul Cluj, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Cinci persoane primesc îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost încarcerați. Potrivit ISU Cluj, pompierii detașamentului Dej […]
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic Mulţi şoferi se aleg cu o amendă atunci când îi opreşte poliţia şi realizează că și-au uitat actele acasă, însă lucrurile s-ar putea schimba. Un proiect de lege le-ar permite polițiștilor să verifice documentele direct în baza […]
Când au elevii vacanța de schi în 2027: O săptămână liberă pentru copii primele luni ale anului viitor
Când au elevii vacanța de schi în 2027: O săptămână liberă pentru copii primele luni ale anului viitor Elevii din România vor avea în primele luni alea anului 2027 „vacanța de schi”, o vacanță mobilă, care nu este în același timp în toată țara. Spre deosebire de vacanța de toamnă, cea de iarnă sau cea […]
