Actualitate

Salariații vor putea primi CONCEDIU de ÎNGRIJITOR dacă o rudă este grav bolnavă. Legea a fost promulgată

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariații vor putea primi CONCEDIU PLĂTIT de ÎNGRIJITOR,  dacă o rudă este grav bolnavă. Legea a fost promulgată luni de Klaus Iohannis.

O lege care introduce în Codul Muncii mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi, printre care acela de a li se acorda un concediu în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie, a fost promulgată luni de Preşedintele Klaus Iohannis.

Petrecerea Divorțaților

„Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului”, prevede legea promulgată.

Perioada nu se include în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate.

Problemele medicale grave, precum și condițiile pentru acordarea concediului de îngrijitor, se vor stabili prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului sănătății.

O altă nouătate este că salariații vor putea să muncească la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, „fără suprapunerea programului de muncă”.

De asemenea, legea mai introduce un articol nou care prevede că „salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului”. Absentarea de la locul de muncă nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic.

Telemuncă

Legea mai prevede că funcţionarii publici pot lucra în regim de telemuncă.

Între articolele noi la Codul administrativ se numără unul care prevede că raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici se pot exercita şi în regim de telemuncă, precum şi în regim de muncă la domiciliu.

Durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă nu poate depăşi cinci zile pe lună şi se poate aproba pentru funcţionarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude, au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea sau desfăşoară activităţi dintre cele stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă.

Pe durata exercitării activităţii în regim de telemuncă sau a muncii la domiciliu, funcţionarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepţia sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

Citește mai mult