Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Să fie justiţie!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Chiar dacă în urmă cu două zile şedinţa extraordinară a Curţii Constituţionale a României ne-a adus unele clarificări în legătură cu problemele generate de referendumul din 29 iulie, suntem încă prinşi într-un noian de manipulări. După aproape opt ore de dezbatere jude­cătorii CCR au decis că celebra şi dătătoarea de dureri de cap erată trimisă de judecătorul Minea la Monitorul Oficial este legală şi în formă, şi în conţinut. Partizanii preşedintelui suspendat Traian Băsescu s-au bucurat, iar cei ai preşedintelui interimar Crin Antonescu au început, şi în scurt timp au şi găsit, contradicţiile dintre textele CCR şi interpretările favorabile favoritului lor. Paranteză: am folosit termenul de partizani pentru că este mai sugestiv decât cel de susţinători. Partizanatul presupune implicare şi pasiune mai mari decât simpla susţinere, iar ceea ce vedem de câteva săptămâni confirmă acest lucru. Aţi observat că limbajul diplomatic, politicos (termen din familia cuvântului “Politică” ce sugerează deschidere spre compromis şi dialog ca mijloc de abordare a problemelor) nu mai este la ordinea zilei? Dacă în urmă cu doar un an sau doi încă mai speram la dialog şi unii politicieni chiar ni-l promiteau, acum o astfel de abordare nu mai pare posibilă. Poate doar dacă apare o cu totul şi cu totul nouă generaţie de politicieni pentru că şi cei din ultimul val sunt la fel de încrâncenaţi, dacă nu chiar mai ceva, decât “ăi bătrâni”.
Partizanii, va să zică, indiferent din ce tabără sunt, caută să ne convingă de dreptatea lor, dar în discursul pe care-l construiesc folosesc jumătăţi de adevăr şi variate tehnici de manipulare. A noastră, a opiniei publice şi chiar a justiţiei. Nici acum nu este clar pentru toată lumea ce liste de alegători cer judecătorii CCR şi dacă le-au cerut cui trebuie. Cererea lor a fost adresată guvernului, dar comunicatorii USL ne spun că adrisantul nu este cel corect pentru că guvernul nu are aceste liste. Poate că nu le are în sertarele de la Palatul Victoria, dar sigur guvernul are posibilitatea de a le aduna de la instituţiile care le au. Şi chiar asta fac acum prefecturile, dar unii nu vor să-şi amintească. Ba mai mult, când încă se punea problema mini-recensământului, atunci, da, spun ei, guvernul trebuia să se implice. Nu este ăsta un dublu limbaj şi o dublă măsură a lucrurilor? Stăm şi-I ascultăm şi neavând în faţă textele de lege la care fac referire ba unii, ba alţii, nu mai ştim ce să mai credem. Nu mai avem niciun reper, mai ales acum, când şi Curtea Constituţională a fost decredibilizată. Totul se învârte în jurul Justiţiei. Nu numai că CCR trebuie să decidă dacă referendumul este valid sau nu, dar de câteva zile au apărut pe uliţele satelor din vreo cincisprezece judeţe, cu precădere din Oltenia, Muntenia şi Moldova, procurori care cercetează sesizările privind votul multiplu, dar şi situaţiile în care s-au înregistrat procente de participare la vot de sută la sută şi chiar mai mult. Sigur că nu-i liniştitor să te trezeşti cu procurorii la poartă, iar situaţia a fost copios exploatată de partizanii USL care au lansat ideea falsă că dacă ai votat eşti musai anchetat şi vor fi luate măsuri împotriva ta. Dar dacă nu ai nimic de ascuns nu trebuie să te îngrijorezi. Alternativa acestui desant al procurorilor ar fi fost poate citarea persoanelor şi punerea lor pe drumuri spre a da declaraţii la oraş. Altă situaţie, alte comentarii despre presiunile la care sunt supuşi cei care s-au dus să voteze. Pare că nu se ia în considerare că poate procurorii au ales varianta cea mai umană de rezolvare a sesizărilor pe care le au. Se va comenta că alte sesizări la alte scrutine nu au fost cercetate cu atâta osârdie. Poate că este adevărat, dar de undeva trebuia să se înceapă.
Cum necum, suntem nerăbdători să avem o decizie, să se pronunţe justiţia. Ceaţa prin care ne croim drum acum ne sufocă spiritual şi economic.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea