Românii, depășiți de cheltuielile de zi cu zi: 80% dintre familiile din țară au probleme financiare
Românii parcă sunt tot mai depășiți de cheltuielile de zi cu zi. Un procent de 80% dintre familiile din țară au dificultăți financiare, conform unui studiu realizat de Institutul Național de Statistică. Familile cu șomeri sunt în situația cea mai dificilă.
Aproape două din cinci gospodării (37,6%) suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care întâmpină o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 80,0% din totalul gospodăriilor, conform „Anchetei asupra calităţii vieţii”, realizată de Institutul Naţional de Statistică anul trecut.
Pe de altă parte, pentru una din cinci gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite destul de uşor, uşor sau chiar foarte uşor.
Printre tipurile de gospodării care fac faţă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (47,4%) sau de persoane cu vârsta de 65 ani şi peste (44,7%), precum şi gospodăriile formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere (57,1%).
De asemenea, se regăsesc în această situaţie 59,9% dintre gospodăriile al căror cap are statutul ocupaţional de şomer şi 52,6 % dintre cele conduse de un agricultor.
Totuşi, în ceea ce priveşte capacitatea achitării la timp a unor cheltuieli curente importante (întreţinerea locuinţei, rate la împrumuturi, plata utilităţilor etc.) se poate constata că mai puţin de o treime din gospodării (30,0%) au prezentat restanţe repetate, cauzate în principal de situaţia financiară nesatisfăcătoare.
Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2018, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică (55,3% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (50,1%) şi abonamentul telefonic (41,7%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (8,2%), explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi.
„După statutul ocupaţional al capului gospodăriei se observă că gospodăriile de şomeri (categorie de persoane active) se regăsesc în situaţia cea mai dificilă, ponderea celor care nu şi-au putut plăti la timp sumele datorate fiind de 59,5%, proporţie mai mare faţă de celelalte categorii de gospodării. Fenomenul restanţelor este de asemenea mai răspândit în cazul gospodăriilor cu copii şi mai ales al celor cu doi adulţi şi 3 sau mai mulţi copii în întreţinere (40,2%) sau respectiv în cazul gospodăriilor cu un părinte singur cu cel puţin un copil (30,9%)”, reiese din ancheta INS.
Estimarea de către gospodării a nivelului minim al veniturilor care le-ar permite acoperirea cheltuielilor curente se află în directă legătură cu gradul în care fac faţă cheltuielilor impuse de viaţa de zi cu zi. Din acest punct de vedere se observă existenţa unor diferenţieri generate de caracteristicile gospodăriilor. Astfel, mai mult de un sfert din gospodării consideră că pot efectua cheltuielile curente cu un venit bănesc net lunar minim cuprins între 1.001 lei şi 2.000 lei, dar trei din cinci gospodării au nevoie de cel puţin 2.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare. Mai mult de o treime din gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie chiar mai mare de 3.000 lei lunar.
„Aprecierea sub aspect bănesc a nevoilor gospodăriilor demonstrează clar diferenţele mari între condiţiile de trai ale gospodăriilor din cele două medii de rezidenţă, în special în zona grupelor extreme de venituri considerate necesare. Astfel, dacă în mediul rural aproape 9% dintre gospodării se încadrează în primul interval de venituri (sume de până la 1.000 lei), în mediul urban, această grupă este considerată corespunzătoare într-un procent de aproape 4% din gospodării.
Dintre gospodăriile urbane, peste 75% declară că ar avea nevoie pentru cheltuielile curente de sume care depăşesc 2.000 lei lunar. Venituri de până la 2.000 lei sunt considerate necesare acoperirii cheltuielilor curente mai frecvent de către gospodăriile conduse de femei, de cei din grupa de vârstă de 65 de ani şi peste, de cele cu statutul ocupaţional de agricultor, precum şi de gospodăriile care nu au în componenţă copii dependenţi”, mai semnalează INS.
sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]
Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]
