Românii ar putea fi OBLIGAȚI prin lege să se imunizeze anti-COVID. Alexandru Rafila: „Este o eroare majoră”
Alexandru Rafila, deputatul PSD, a vorbit, după desbaterea din parlament a moțiunii simple împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, despre legea vaccinării, care se discută intens zilele acestea în spațiul public și care ar obliga pe toată lumea să se vaccineze.
„În spitalele în care se utilizează mult oxigen, nu s-a făcut absolut nimic. Am rămas neplăcut surprins de lipsa de asumare. Gândiți-vă că aceast moțiune a fost depusă acum o săptămână. Și ce s-a întâmplat, nu s-a luat nici o măsură.
Eu cred că, în privința românului mort, a fost un transfer greoi. După Colectiv au fost altfel de situații și speram să fi o procedură rapidă în astfel de situații.
Despre această lege a vaccinării, este o lege care eeste de 3 ani în parlament și a fost dezbătută. Nu este vorba despre o lege a vaccinării obligatorii. Este o eroare majoră. Această lege va introduce ce l mult obligativitatea informării pentru persoanele care nu doresc să-și vaccineze copiii.
Într-un context sensibil, trebuie verificat și să evităm astfel de situații”, a spus medicul Rafila.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este interzis să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține: Unde poți face grătarul și ce se întâmplă cu frunzele și crengile din grădină
Ce este interzis să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține: Unde poți face grătarul și ce se întâmplă cu frunzele și crengile din grădină Sezonul de toamnă vine la pachet cu grămezi de frunze, crengi rezultate din tunderea pomilor și alte resturi adunate din grădină, iar pentru unii proprietari cea mai simplă soluție […]
România, în pragul unui șoc economic? Expert: „Euro ar putea ajunge la 10 lei, iar dobânzile la 20%”
România, în pragul unui șoc economic? Expert: „Euro ar putea ajunge la 10 lei, iar dobânzile la 20%” Presiunile de pe piețele europene ale titlurilor de stat, deprecierea euro, intervențiile BNR pentru susținerea leului și posibila reducere a fondurilor europene ar putea amplifica vulnerabilitățile economiei românești. Economistul Radu Georgescu avertizează că, în lipsa unor corecții […]
Premierul desemnat, Luca Niculescu: Joi intenţionez să depun programul şi lista de miniştri
Premierul desemnat, Luca Niculescu: Joi intenţionez să depun programul şi lista de miniştri Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat vineri seară că va depune joi, în Parlament, Programul de guvernare și lista miniștrilor propuși pentru viitorul Executiv. ,,Suntem în program. (…) Ieri au fost primele discuţii cu partidele, discuţii constructive, de substanţă. Vor continua şi […]
