România – „un bolnav în agonie, un muribund”: „Așa cum aveam înainte cartele de alimente, acum avem cartele de libertate. AJUNGE!”
Colonelul (r) Florin Șinca anunță că va participa la protestul din 2 octombrie din Piața Universității, argumentând decizia printr-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
El consideră că s-a ajuns prea departe, România fiind „ un bolnav în agonie, un muribund”. Ofițerul în rezervă a comparat situația țării cu cea a Titanicului. „Nebunii au ajuns la butoane, s-au cocoțat la puterea discreționară, înconjurați fiind de un aparat represiv pe cât de incompetent, pe atât de obedient. A scris cronicarul acum trei veacuri ,,Și începură turcii a cuprinde țara”. Curvăsăria politică a atins cote de neimaginat. Când văd ce pigmei politici sunt azi, în comparație cu cei din vechime, mă apucă disperarea. Nebunii au pus mâna pe cârmă, Titanicul se scufundă, iar orchestra cântă!”
„Nu mai văd un medic în stare să oprească mascarada din care ei și big pharma câștigă enorm. Nu mai văd un procuror cu sânge în instalație. Nu mai văd un polițist cu verticalitate. Unde e studențimea, creierele, atitudinile de sacrificiu? Ce decădere! Că n-are importanță dacă ne vaccinăm sau nu. Ideea e să ni se încalce drepturile și libertățile, să vedem că se poate și așa, să ne obișnuim cu biciul stăpânului, să ne bage într-un tipar de acțiune, într-un model de triere, într-un țarc digital, scopul fiind implementarea controlului absolut al acestor diavoli. Trebuie să ne facă o ciorbă searbădă, lipsiți de reacție, să ne încalece.
Citește și: PARADOXUL secțiilor ATI din ALBA: suplimentarea de paturi este în zadar în lipsă de personal
Când instituțiile sunt torpilate din interior, șubrezite, când parlamentarii, în majoritate, sunt cu arme și bagaje în tabăra dictatorilor, fac jocuri oportuniste, au interese oneroase și mafii tranpartinice, doar strada mai poate asigura un reglaj și renașterea democrației concepute de eleni. La tv se contrează – de ochii soacrei – în Parlament se pupă și votează otova!
E noaptea minții și cu noua molimă, pretextul folosit pentru accelerarea noului regim vechi. Cel testat pe banii lui și ieșit negativ, sigur nu are boala sau are anticorpii. Cel care e vaccinat – s-a dovedit științific – poate transmite boala. Atunci de ce el are liber peste tot? Nu cumva pentru că se dorește să răspândească boala, nicidecum s-o oprească?
Avem pretenția că legea legilor, Constituția, guvernează sistemul legislativ, iar Constituția este călcată în picioare.
Se permite prostituția și se încurajează avortul, însă nu ai voie să dispui după propria voință de tratamentul care ți se administrează! Mi-am dat seama din martie anul trecut, când eram în IGPR, că vor trece mereu la next level, pe repede înainte, așa cum e și acum cu certificatul verde. Zicea Iorga în 1909: ,,Cele mai benigne proiecte de legi, cum sunt toate proiectele de legi de represiune grozavă, la înfățișare sunt, în fond, foarte blajine.”
Bolșevismul a venit în 1944 pe tancuri, cu ranga în beciuri, în aresturi/,,cotețe”, cu țepușe sub unghii, cu scrâșnirea dinților în anchete, cu gulag și Experimentul Pitești. Naivii au fost duși să-i întâmpine pe ocupanți cu săruturi și flori. Venea lumea nouă. Și dracii de acum tot lumea nouă ne promit.
Și comunismul și globalismul se implementează ,,pentru binele comun” al umanității etc.
Azi, globalismul, noul bolșevism, este mult mai periculos, mai viclean și mai parșiv. Suntem în plin Sindrom Stockholm, victima a pactizat cu călăul, empatizează și chiar îi pune parte. În aceste condiții, voi fi vocea celui care strigă în deșert.
În condițiile în care suntem jefuiți zi de zi, ni se încalcă drepturi constituționale pas cu pas, iar țara e făcută praf, avem un inamic comun și noi nu reușim neam să ne unim împotriva lui. În ultimii ani au suit treptele puterii tot felul de neisprăviți, fără cultură, fără carte, cu trecut cețos, taman pentru că păpușarii de asemenea specimene aveau nevoie. Avem un președinte antiromân, mediocru și minoritar, dar cu apucături de dictator, care intră prin alunecare în Constituție. După el, potopul. Și care inaugurează statui de ucigași și de împilători ai poporului român.
Ajunge!
Atributele esențiale ale democrației au ajuns vorbe, simplă teorie în facultate. Asistăm azi la fracturi de logică și la paradoxuri mari, iar masterplanul distrugerii țării tocmai ce se pune în aplicare.
Uitați-vă cum ne sunt batjocorite drepturile și aproape nimeni nu se sesizează. Pluripartidismul a ajuns ca vai de lume, de vreme ce toate partidele (cu excepția AUR) au votat pentru reînvierea nazismului și a comunismului și introducerea certificatului verde, culmea, invocând libertatea.
Așa cum aveam atunci cartele de alimente, acum avem cartele de libertate. Este o mare tentație a regimurilor autoritare.
Până și în Imnul grăiește ,,Deșteaptă-te, române!”
E vremea să oblojim biata democrație. E vremea să nu mai avem libertatea pe cartelă.
Ne vedem pe 2 octombrie la Piața Universității”, a scris Florin Șinca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj
Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată
Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]
Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura
Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]
