Ştirea zilei
PARADOXUL secțiilor ATI din ALBA: suplimentarea de paturi este în zadar în lipsă de personal
PARADOXUL secțiilor ATI din ALBA: suplimentarea de paturi este în zadar în lipsă de personal
În cursul zilei de luni, 20.09.2021, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au remis un comunicat către cetățenii români, presă și spațiul media în care anunțau: din cele 1084 paturi ATI destinate pacienților COVID-19, în România, doar 19 mai sunt libere. În capitala țării nu mai există nici un pat pentru un eventual pacient cu o formă gravă de infectare.
Comunicatul, printre altele, ne dădea de știre că am fost prinși nepregătiți, promisiunile de suplimentare a paturilor ATI s-au redus mai mult la vorbe și mișmașuri de imagine electorală decât la realizări concrete, iar similitudinea cu episodul Colectiv în care se promiteau secții noi și perfomante de arși te lovește precum „o bârnă în ochi”, cutuma proastei organizări și a unui management deficitar de la nivel central a fost respectată cu strictețe și de această dată.
IAR dacă am fi avut paturi destule ce ne-ar fi lipsit, în România, dar mai ales în capitala de suflet la Alba Iulia și în județ?
Pentru acest răspuns am apelat la un profesionist adevărat, un om ce odinioară era blamat că testează excesiv, iar acum, prin prisma testelor rapide, strategia lui tinde să confirme un adevăr esențial, valabil pentru orice infectare și orice virus, ori deopotrivă boală: prevenția este mult mai prețioasă decât tratamentul atunci când ne raportăm la viața unui om.
Am dat dovadă de egoism și m-am raportat doar la Alba Iulia și la județul Alba, fiindcă în tot acest context fiecare piesă de puzzle își joacă felia, ș-am întrebat: Care este situația? Ce facem dacă nu mai sunt paturi ATI? Iar răspunsul a fost unul surprinzător de bine argumentat și de un pragmatism rar, chiar dacă există riscul ca opinia publică să mă infecteze de pupincurism la adresa directorului Direcției de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea:
Secția principală de ATI a fost mutată la Aiud, la Alba Iulia mai există doar o secție de transfer cu două paturi, o secție intermediară. Deopotrivă ATI-ul Aiud poate să beneficieze de o suplimentare de paturi, dar nu există personal în județ îndestul încât să acopere această suplimentare, iar principala cauză este aceea că județul, chiar și țara, nu dispune de destui anesteziști – cei ce operează majoritatea procedurilor pe pacienți critici:
“Deși județul suferă din cauza lipsei de medici anesteziști , cei existenți depun eforturi supraomenești în această perioadă, astfel încât toți pacientii să beneficieze de tratament corespunzător. Așa cum s-a întâmplat și în trecut, medicii ATI vor face gărzi la Spitalul Municipal Aiud pe secția ATI COVID.”, declară directorul Direcției de Sănătate Publică Alba pentru ZiarulUnirea.ro
Totodată este de precizat faptul că sistemul de organizare presupune la nivel pur statistic și nu bazat pe realitatea din teren faptul că dacă în județul Alba există paturi libere în secțiile ATI, iar alte unități se confruntă cu o reală criză, acestea au posibilitatea să solicite transferul către unitatea ce dispune, teoretic, de paturi libere, dar de lipsă de personal care să gestioneze situația creată în urma transferului.
Ştirea zilei
Un bărbat care a fugărit și bătut un copil de 13 ani, trimis în judecată. Minorul a avut noroc cu intervenția unui martor
Un bărbat care a fugărit și bătut un copil de 13 ani, trimis în judecată. Minorul a avut noroc cu intervenția unui martor
Un bărbat din Alba, a fost trimis în judecată de magistrații judecătoriei Blaj pentru săvârşirea infracţiunii de „Lovirea sau alte violențe”.
În actul de sesizare, s-a reţinut că la data de 21.04.2022, în jurul orei 17.00, în fața uni magazin, inculpatul, în vârstă de 38 de ani, l-a observat pe persoana vătămată, minor în vârstă de 13 ani și l-a chemat la el pentru a discuta.
Minorul s-a speriat și a fugit, iar inculpatul l-a urmărit. În momentul în care l-a ajuns din urmă, inculpatul l-a prins pe persoana vătămată de gluga gecii, l-a trântit la pământ, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu palma în zona capului.
Văzând cele întâmplate, un martor a strigat la inculpat să îl lase în pace pe persoana vătămată, iar la scurt timp inculpatul a încetat agresiunile.
Cu privire la probe, judecătorul de cameră preliminară constată că acestea au fost administrate de organele de urmărire penală competente. Totodată, administrarea acestora în faza de urmărire penală s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, neexistând vreo cauză care să impună excluderea vreunei probe.
Ştirea zilei
FOTO| 50 de preoți și enoriași din Protopopiatul Aiud au donat sânge pentru a-și ajuta semenii aflați în suferință
Mai mulți preoți și enoriași din Protopopiatul Aiud au donat joi, 23 martie 2023, sânge pentru bolnavii aflați în suferință.
50 de preoți și enoriași din Protopopiatul Aiud au donat joi sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia. Gestul lor este binevenit, având în vedere numărul mic de donatori și nevoia uriașă de sânge pentru bolnavii din Alba.
Programul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba este de luni până vineri, între orele 7.30-13.00. Mai multe informații puteți obține la numărul de telefon 0258834050.
Pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii:
-vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
-greutate peste 50Kg
-puls regulat, 60 -100 bătăi/minut.
-tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
-să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
-femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
-să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
-sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune,boli de inima,boli renale,boli psihice,boli hepatice,boli endocrine
Donatorii nu trebuie să aiba sau sa fi avut urmatoarele boli:
-hepatită (de orice tip)
-TBC
-sifilis
-malarie
-epilepsie si alte boli neurologice
-boli psihice
-bruceloză
-ulcer
-diabet zaharat
-boli de inimă
-boli de piele: psoriazis, vitiligo
-miopie forte peste (-) 6 dioptrii
-cancer
Ştirea zilei
FOTO| Jandarmii din Alba au desfășurat activități educative în rândul preșcolarilor, la Aiud
Jandarmii din Alba au desfășurat activități educative în rândul preșcolarilor, la Aiud
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba au fost prezenți și săptămâna aceasta în rândul elevilor.
Astfel, miercuri, începând cu ora 09:00 au fost prezenți la Colegiul “Bethlen Gabor” din Aiud, unde specialiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale, alături de reprezentanți ai Detașamentului 3 Jandarmi Aiud, au desfășurat activități educative în rândul preșcolarilor.
Jandarmii i-au informat pe cei mici cu privire la acţiunile pe care aceștia le desfăşoară şi le-au prezentat echipamentul din dotare și autospecialele de intervenție.
Activităţile de acest gen vor continua şi în alte instituţii de învăţământ din județul Alba.
-
Actualitateacum 6 ore
Asigurările RCA de la Euroins expiră în 90 de zile: Ce trebuie să facă șoferii
-
Curier Județeanacum 11 ore
Comunicat de presă| FOTO: “Prietenii apei”, concurs de desene desfășurat de APACTTA Alba, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei
-
Ştirea zileiacum 4 ore
FOTO| Carmen de la Sălciua, APEL către comunitatea locală să ajute o femeie GRAV bolnavă de cancer: „Vestea a căzut ca un șoc asupra comunei”
-
Ştirea zileiacum 8 ore
Gelozie extremă la Sebeș: O femeie a distrus geamurile unui BMW și Audi, ale amantei fostului soț. Ce au hotărât magistrații
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
Patronul unei firme, nevoit să plătească sute de dolari în bitcoin pentru a-și recupera datele din contabilitate. Cum au furat hackerii informațiile
-
Ştirea zileiacum 3 ore
UPDATE FOTO VIDEO| „Intervenție” în forță în Alba Iulia: TREI echipaje de Poliție au blocat calea unui căruțaș, în fața Porții I