Rezultate BACALAUREAT 2019, pe EDU.RO: Notele candidaților, înainte de contestații, publicate de Ministerul Educației
Rezultatele la Bacalaureat 2019, pe EDU.RO. Notele candidaților la examenul de Bacalaureat 2019, din Alba și celelalte județe ale țării, au fost publicate, luni, pe EDU.RO, portalul Ministerului Educației Naționale. Candidații nemulțumiți de notele primite pot depune contestații (între orele 12.00 și 16.00).
Click AICI pentru a vedea notele candidaților din Alba
Click AICI pentru a vedea notele candidaților la nivel național
Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 1 iulie, cu testul de la limba şi literatura română, iar marți a avut loc proba la limba maternă. Miercuri, candidații au susținut proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie.
Depunerea contestațiilor se face între orele 12,00 – 16,00). Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.
În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.
Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
26-29 iunie 2026 | COD ROȘU ȘI COD PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 40 de grade
26-29 iunie 2026 | COD ROȘU ȘI COD PORTOCALIU de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 40 de grade Județul Alba este de vineri, 26 iunie 2026, de la ora 10.00, până sâmbătă, 27 iunie 2026, la ora 10.00, sub inceidența unei atenționări meteo Cod Portocaliu de val de căldură, temperaturi […]
VIDEO | Ziua Drapelului Național 2026, marcată solemn în Piața Tricolorului din Alba Iulia: Tricolorul, urcat pe catarg în Cetatea Marii Uniri
Ziua Drapelului Național 2026, marcată solemn în Piața Tricolorului din Alba Iulia: Tricolorul, urcat pe catarg în Cetatea Marii Uniri Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită în dimineața zilei de vineri, 26 iunie 2026, în Piața Tricolorului din Alba Iulia. Programul activităților s-a desfășurat astfel: La ora 09.45, în Catedrala Reîntregirii, a avut loc sfințirea […]
EXCLUSIV | Directoarea economică Emilia Oprean pleacă din Primăria Alba Iulia. Primar: „Am respectat dorința doamnei”
EXCLUSIV | Directoarea economică Emilia Oprean pleacă din Primăria Alba Iulia. Primar: „Am respectat dorința doamnei” Emilia Oprean, director executiv al Direcției Cheltuieli (n.a. Direcția Economică) a Primăriei Alba Iulia, va părăsi instituția. Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, dezminte informațiile potrivit cărora plecarea Emiliei Oprean din Primăria Alba Iulia ar avea legătură cu conflictul […]









