Sport

Reunire pentru CS Universitar Alba Iulia, cu atacant francez sub comanda lui Minteuan | Patru plecări din efectivul studenților

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reunire pentru CS Universitar Alba Iulia, cu atacant francez sub comanda lui Minteuan | Patru plecări din efectivul studenților

CS Universitar Alba Iulia, cea mai grăbită echipă din Alba, a avut programată reunirea pentru astăzi, 14 ianuarie, la Stadionul „Micești”.

Petrecerea Divorțaților

La prima ședință de pregătire a anului au fost prezenți 26 de jucători, între care și noutățile numite Vasile Mihai (mijlocaș, 29 de ani, ultima dată în Malta, fost la Gloria Bistrița sezonul anterior) și Ștefan Cană (fundaș, 24 de ani, ex-CS Afumați), împreună cu un atacant francez. Kouadio Yann Kouakou (25 de ani, originar din Coasta de Fildeș) s-a format în Spania, la Huesca, iar ultimele echipe la care a evoluat sunt FCD LMM Montemiletto (Italia) și Kiruna FF (Suedia). De asemenea, mai sunt în probe Andrei Popolan (atacant, 2006, Viitorul Dăești) și portarul Tudor Nicolae (junior, 2005, de la un club din București).

Pretendenta la accederea în eșalonul superior se va pregăti timp de 3 săptămâni pe plan local, iar în perioada 4-18 februarie este prevăzut un stagiu extern, în Antalya, o premieră pentru gruparea universitară. În Turcia sunt 3 jocuri amicale, iar în țară vor fi alte două teste înainte de plecarea în Antalya, cu Hidro Mecanica Șugag (25 ianuarie) și Jiul Petroșani (31 ianuarie). Ultimul joc de verificare va fi în 22 februarie, cu CIL Blaj. CSU Alba Iulia iernează la egalitate de puncte cu concitadina CSM Unirea Alba Iulia, pe podiumul Seriei 7, la două puncte de liderul Gloria Bistrița.

În același timp au fost anunțate și alte plecări, după atacantul S. Culda, respectiv portarul Mociu, apărătorul Dinu (ambii veniți în vară), plus atacantul Tronea.  Lista despărțirilor va fi completată până la plecarea în stagiul din Țara Semilunei, negociindu-se cu fundașul D. Milchiș (prezent la reunire) pentru rezilierea înțelegerii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]

Citește mai mult

Sport

Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix

Ioana Oprean

Publicat

în

Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]

Citește mai mult

Sport

Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie.  În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]

Citește mai mult