Cultură Educație

Reprezentanții CPECA Alba prezenți la deschiderea anului școlar. Acțiunile de informare şi conştientizare a efectelor pe care le produce consumul de droguri vor continua în toate școlile județului

Ioana Oprean

Publicat

în

Deschiderea anului şcolar 2015-2016 a fost o ocazie potrivită pentru Agenţia Naţională Antidrog respectiv Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba de a lua poziţie în faţa fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor prin punerea în practică a unui răspuns instituţional.

”Pentru a realiza acest lucru, este important să depunem eforturi în ceea ce priveşte creşterea accesibilităţii grupului ţintă la informaţii, prin realizarea de proiecte şi campanii care să ajute tinerii să îşi dezvolte abilităţile de luare a deciziilor în mod conştient şi informat cu privire la consumul de droguri şi efectele acestora”, spune Claudiu Dușa, coordonator CPECA Alba.

În anul şcolar 2015-2016, CPECA Alba va dezvolta şi implementa proiectele tradiţionale „Mesajul meu Antidrog” şi „Fred Goes Net”, proiecte locale „Copilărie fără Tutun”, „Alege o viaţă sănătoasă”, „Bilet spre adolescenţă”, „Alcoolul o alegere greşită”, „Suntem părinţi responsabili” şi va realiza activităţi de prevenire a consumului de droguri în cadrul programului Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ,, Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

În cadrul proiectelelor pe care CPECA Alba le propune pe parcursul acestui an şcolar sunt prevăzute module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.

Şi în acest an şcolar specialiştii din cadrul CPECA Alba au participat la festivităţile organizate în unităţile şcolare din municipiul Alba Iulia cu prilejul deschiderii anului şcolar 2015-2016, şi au transmis cele mai calde şi deosebite urări de început de an şcolar elevilor şi cadrelor didactice, precum şi mesaje antidrog ce au avut ca scop informarea şi conştientizarea efectelor pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive asupra organismului. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a clasat pe Locul III la faza județeană a Concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Elevul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Alba Iulia a găzduit astăzi cea de-a XXII-a ediție a concursului pentru preșcolari „Micii pietoni”. Organizatorii evenimentului sunt Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]

Citește mai mult