Reîncepe tabăra de realizare a Muzeului Viu din Munții Trascău: 60 de voluntari vor construi la Tecșești locuințe din perioada neolitică
Demersul de a construi primul Muzeu Viu din România va continua şi în acest an la Tecșești, în comuna Întregalde. În perioada 3 iulie – 27 august 2017 are loc ”tabăra de (re)creație” la care vor participa 60 de voluntari. Timp de două luni se va reproduce un ansamblu de locuințe din perioada neolitică, cu structură de lemn, pereți de lut și acoperiș de stuf.
Căsuţa Vraciului sau Căsuţa Olarului reprezintă doar o parte din aşezămintele care vor fi construite în 2017. Scopul proiectului este de a clădi un muzeu viu al satului, în care vizitatorii să poată experimenta cum trăiau și cum se gospodăreau oamenii din neolitic până în prezent. Publicul va avea acces la o istorie aplicată și va afla informații despre vechile civilizații, cine sunt strămoșii noștri și care sunt legendele transmise până astăzi. Tabăra este împărțită în patru serii a câte două săptămâni. ”Intenția este de a crea un nucleu de voluntari instruiți, care să acumuleze și să facă cunoscute mai departe cunoștințe despre arhitectura ecologică, permacultură, meșteșuguri și obiceiuri din cultura românească”, susțin reprezentanții Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă GrooveON, inițiatorul proiectului.
Muzeul de la Tecşeşti, un sat izolat din Munţii Apuseni, este unic prin faptul că oferă publicului posibilitatea de a trăi într-un spaţiu care reconstituie istoria şi tradiţiile româneşti. În anii trecuţi, proiectul a reuşit deja să reconstruiască în proporţie de 70% sectorul neolitic. ”Este vorba despre un proiect de arheologie și arhitectură experimentală pentru a testa idei diferite despre structurile supraterane ale caselor, tipurile de materiale folosite și metodele de construcție, în baza unei comparații cu dovezile arheologice reale. Materialele folosite pentru reproducerea locuințelor neolitice sunt pari de alun și ramuri pentru ziduri, pereți din cob, trestie și rogoz pentru acoperișuri. Pe durata taberei se vor ridica locuințe circulare, rectangulare, un hambar și o construcție octogonală cu rol de atelier”, mai afirmă reprezentanții asociației. Voluntarii vor avea masa și echipamentul de protecție asigurate. De asemenea, fiecare va avea acces liber la festivalul Nedeia organizat la sfârșiul taberei în cinstea încheierii lucrărilor.
Lansat în 2014, proiectul La Origini îşi propune cercetarea şi păstrarea valorilor care conturează istoria si specificul etnografic al ţării prin reconstrucţia, reproducerea şi restaurarea satului Tecşeşti din Munţii Apuseni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]