Actualitate

Reguli noi pentru părinţii care pleacă în străinătate. Vor fi obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Părinții plecați în străinătate vor avea mai multe obligații de îndeplinit, începând din 2018. Părinții plecați în străinătate vor fi obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare, începând din 2018.

Obligația va fi impusă odată ce Proiectului de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România va intra în vigoare. Pentru asta, el are nevoie de votul Executivului, al Parlamentului, de aprobarea șefului statului, dar și de publicarea în Monitorul Oficial.

„Părinții care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membri ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute de lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare”, scrie în proiectul de lege, pus din nou în dezbatere publică, într-o formă mult diferită de cea afișată în aprilie.

Pentru asta, respectivii părinți vor trebui să-i scrie medicului de familie numele responsabilului, în termen de 15 zile de la data primirii informării din partea medicului de familiei asupra calendarului de vaccinare.

Sursa: realitatea.net

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult