Regiunea Centru prin POR 2014-2020: Aproape 1200 proiecte de dezvoltare și peste 1 miliard de euro investiți
Regiunea Centru prin POR 2014-2020: Aproape 1200 proiecte de dezvoltare și peste 1 miliard de euro investiți
În perioada 2014-2020 aproximativ 1200 de proiecte au fost derulate prin fonduri europene de către Programul Operațional Regional, în cele 6 județe din Regiunea Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Dintre acestea, un număr de 862 au fost finalizate sau se află în ultimul stagiu, investindu-se o sumă de peste 1 miliard de euro pentru dezvoltare, modernizare sau achiziții de dotare.
De aceste proiecte au beneficiat: autoritățile publice locale, mediul privat, ONG-uri și mediul universitar, în cei 7 ani care au trecut de la implementarea programului.
Perioada menționată anterior este al doilea exercițiu prin POR, după cel din perioada 2007-2013. Rezultatele au fost aproape dublate față de primul program, POR 2014-2020 având peste 2,300 de cereri de finanțare în contrast cu cele doar 1192, a comunicat Simion Crețu, directorul general ADR Centru. În perioada celor 17 ani de POR, ADR Centru a început sub sloganul „Inițiativă locală, dezvoltare regională”, continuând cu „Călătoria continuă!”, iar acum se află sub forma „Împreună dezvoltăm regiunea.”

În acest timp atât REGIO, cât și beneficiarii, s-au confruntat cu diverse probleme neprevăzute, precum crize mondiale sau europene, provocările pieței muncii sau mediului. Cu toate acestea, domenii precum sănătate, educație, drumuri, turism, locuri de muncă, locuri de relaxare, piste de biciclete, spații verzi sau mijloace auto electrice, au beneficiat de proiectele și fondurile europene.
O valoare de 1,43 miliarde de euro și 1191 contracte de finanțare au fost semnate după evaluarea cererilor, dintr-un total de 2333 de cereri, în perioada POR 2014-2020. Dintre acestea au fost finalizate 667 proiecte, 190 sunt în curs de finalizare, 130 sunt încadrate ca fiind nefinalizate urmând să fie completate până la data de 31.12.2024 a mai menționat edilul amintit anterior. Pe parcursul proiectelor s-au organizat aproximativ 400 de evenimente, peste 3,600 de vizite la care au participat peste 10,000 de oameni.
Printre principalele proiecte realizate prin POR 2014-2020 se numără:
– 557 microîntreprinderi cu o valoare total de 118 mil euro, din care aproape 79 mil euro suma nerambursabilă, pentru extindere și dezvoltare, cel puţin 2.300 de locuri de muncă păstrate și nou create;
– Peste 110 de clădiri de locuințe, blocuri, cu peste 5.000 de apartamente, reabilitate termic cu o valoare totala de 47.28 mil euro, din care 25.26 fonduri nerambursabile solicitate;
– 10 proiecte de mobilitate urbană, modernizare infrastructura rutieră din municipii și transport ecologic – proiecte cu o valoare totală de 94,41 milioane euro din care 82,08 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă;
– 32 de ambulatorii, unități și spitale de urgenta, precum și ISU finanțate pentru modernizare, dotare reabilitare cu un buget total de 93,08 mil euro, din care 80,46 milioane euro reprezintă fondurile europene alocate;
– 108 proiecte de modernizare, extindere și echipare infrastructura de educație, respectiv 92 de scoli, 11 licee și 5 universități din comune, municipii și orașe ale Regiunii sunt în implementare cu o valoare totala de 168,70 milioane euro din care 144,85 milioane euro reprezintă fondurile europene alocate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Cum poți igieniza corespunzător hainele cu ajutorul mașinii de spălat dacă ai alergii? Tehnologii și produse de top care îți vin în ajutor (P)
Cum poți igieniza corespunzător hainele cu ajutorul mașinii de spălat dacă ai alergii? Tehnologii și produse de top care îți vin în ajutor Pentru persoanele care se confruntă cu alergii, igienizarea corectă a hainelor nu este doar o chestiune de prospețime, ci una de confort zilnic. Acarienii, polenul, bacteriile sau reziduurile de detergent pot rămâne […]
Comunicat de presă – 24 aprilie 2026: Anunț lansare proiect „Dezvoltarea firmei ART PROIECT STUDIO S.R.L.”
Comunicat lansare proiect DATA: 24.04.2026 Dezvoltarea firmei ART PROIECT STUDIO S.R.L. Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul lucrarilor de construcții a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale prin achizitionarea unor utilaje prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]
Comunicat de presă – 7 aprilie 2026: Finalizare proiect „Digitalizarea societății Transalpina Fan SRL”
COMUNICAT DE PRESĂ Numele proiectului de reformă/investiție: Digitalizarea Societății Trasalpina Fan SRL Numele beneficiarului: TRANSALPINA FAN SRL Obiectivele proiectului: Dotarea cu echipamente IT și soluții software care sa asigure dezvoltarea sustenabilă a Societații Valoarea totală a proiectului: 627.841,04 lei Data începerii și finalizării proiectului: 25.04.2025 – 25.04.2026 Codul proeictului: RUE 3200 https://mfe.gov.rc/pnfr/ https://www.facebook.com/PNRRCficial/ Secțiune […]