Ştirea zilei

Referendumul județean a provocat un scandal între reprezentanții UDMR și PPMT, la Rimetea

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Candidatul PPMT din Colegiul Nr. 5 Camera Deputaților (Apuseni – Teiuș) – Kiraly Melinda îl acuză pe primarul comunei Rimetea, Francisc Szocs, că ar fi amenințat-o cu ”bătaie şi viol”. Motivul scandalului este legat de referendumul județean ce se va desfășura în în 35 de localităţi din judeţul Alba (inclusiv în comuna Rimetea), despre repornirea mineritului în Munţii Apuseni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de PPMT, fiul primarului şi fratele viceprimarului comunei Rimetea apar pe un pliant de susținere a mineritului în zonă, iar Király Melinda şi-a explimat opinia personală, opunându-se acestui proiect care în opinia sa ar pune în pericol zona Munţilor Apuseni şi comuna Rimetea.

Simţindu-se implicat, primarul Szőcs Francisc a contactat-o telefonic pe Király Melinda, ameninţând-o cu bătaie şi viol. Această conversaţie a fost înregistrată”, spun reprezentanții PPMT care îi solicită primarului Szőcs Francisc să-şi ceară public scuze precizând că în caz contrar vor recurge la procedură penală.

Contactat telefonic, primarul din Rimetea a declarat pentru ziarulunirea.ro: ”Nu am de ce să îmi cer scuze. Am avut martori la această convorbire telefonică iar aceștia pot să confirme că nu am făcut asemenea amenințări. Doamna Kiraly a postat pe Facebook niște mesaje calomnioase la adresa mea și a familiei mele în care spunea că mă implic pe ascuns în campania de repornire a mineritului și că familia mea distribuie ziare care susțin această campanie iar eu am sunat-o să-i spun să-mi lase în pace familia pentru că nici eu nu m-am legat de familia ei. Am 59 de ani, am copii și nepoți, nu aș putea niciodată să fac astfel de amenințări. Dacă spune că a înregistrat convorbirea telefonică rugați-o să v-o trimită iar eu sunt de acord să o publicați”.

Reprezentanții PPMT spun că vor face plângere penală deoarece ”Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării”. Aceștia subliniază că în cazul de faţă, fapta săvârşită se agravează având în vedere că persoana ameninţată este candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 şi ameninţarea s-a comis în timpul campaniei electorale.

Precizăm că doamna Kiraly Melinda este consilier local al comunei Rimetea și președinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, filiala Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor” Tradiția din Apuseni a fost reprezentată pe scena internațională a Balkan Folk Fest 2026, unde Tulnicăresele din Țara Moților au dus mai departe una dintre expresiile autentice ale patrimoniului cultural moțesc. Participarea a reprezentat o ocazie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale

Ioana Oprean

Publicat

în

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]

Citește mai mult