Curier Județean

Rectorii din Consorţiul Universitaria au semnat o nouă rezoluție pentru educație, la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

*Învățământul superior românesc – Actualități și perspective. Finanțare, cercetare, internaționalizare, calitate

Vineri și sâmbătă, 13-14 noiembrie 2015, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, rectorii celor cinci universități din Consorţiul Universitaria au semnat o rezoluție pentru educație.

Astfel, Acad. prof. univ. dr. Ioubb1an-Aurel Pop (Universitatea Babeş-Bolyai), Prof. univ. dr. Mircea Dumitru (Universitatea Bucureşti), Prof. univ. dr. Vasile Işan (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza), Prof. univ. dr. Pavel Năstase (Academia de Studii Economice) şi Prof. univ. dr. Marilen Pirtea (Universitatea de Vest din Timișoara) au dezbătut probleme de actualitate din mediul universitar românesc: finanțarea în învățământul superior și fondurile europene, finanțarea cercetării din universități; comunicare, internaționalizare și Erasmus+ UE și non UE; relevanța ranking-urilor internaționale pentru universitățile din România; managementul calității în învățământul superior; adaptarea politicii de resurse umane la evoluția cadrului legislativ și impactul cercetării asupra relației cu mediul de afaceri; bursele doctorale și postdoctorale în perioada de programare 2014-2020; mobilitățile studențești în consorțiu între deziderat și realitate.

Învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică au un rol decisiv în dezvoltarea economico-socială a ţării, prin reconstrucţia instituţională, diferenţierea universităţilor, promovarea excelenţei individuale, stimularea performanţelor academice şi întărirea principiilor fundamentale ale autonomiei instituţionale şi ale competiţiei efective a ideilor. În acest sens, semnatarii documentului au considerat că se impun următoarele lunii directoare:

– Alocarea a minim 6% din ubb2PIB pentru educaţie și crearea premiselor implementării unei finanțări instituționale multianuale, pe bază de contract.
– Restructurarea finanţării publice a învăţământului superior în sensul echilibrării criteriilor sociale cu cele de performanță academică și trecerea de la Studentul – Echivalent Unitar la finanțarea ciclurilor de studii universitare de licență și masterat prin intermediul granturilor de studii.
– Finanţarea cercetării ştiinţifice în universități cu minim 1% din PIB și adoptarea unui statut a personalului de cercetare-dezvoltare similar cu cel al personalului didactic.
– Publicarea anuală a unui raport în care să fie prezentată situația totală a finanțării instituționale, fundamentată și detaliată (atât în contractul instituțional, cât și în cel complementar).
– Ierarhizarea pe categorii a instituţiilor de învăţământ superior din România şi finanţarea în funcţie de aceste categorii. Consorţiul Universitaria va propune criterii de clasificare a universităţilor din România şi va înainta propunerile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
– Necesitatea dezvoltării unor programe de licenţă cu dublă specializare, dar și revizuirea listei programelor de licenţă pentru reducerea numărului de specializări.
– Internaţionalizarea curriculum-ului și introducerea de noi programe de studiu cu predare în limbi de circulație internațională, în condițiile adaptării legislației pentru a se putea realiza programe de studii cu diplome comune, diplome duble și multiple.
– Simplificarea procedurilor privind angajarea, asocierea și invitarea personalului didactic și monitorizarea angajărilor pe durată determinată a personalului didactic și de cercetare.
– Limitarea autonomiei universitare să fie determinată de circumstanțe excepționale, stabilite exclusiv prin lege, nu prin acte administrative.
– Stabilirea unor criterii distincte de finanțare a instituțiilor de interes național, precum Grădinile Botanice, Parcurile și rezervațiile dendrologice și celelalte colecții ale universităților.
– Adaptarea formării profesionale continue și complementare a psihologilor, psihopedagogilor și asistenților sociali pentru evaluarea și intervenția persoanelor diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist.

CITEȘTE ȘI: FOTO| Cel mai prestigios consorțiu de universități din România are loc la Alba Iulia în 13-15 noiembrie. Ședința de deschidere

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată să intervină pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs in loc. Bucium Cerbu DN74. În accident a fost implicat 1 autoturism rasturnat in rau, fara persoane incarcerate. „Ca urmare a accidentului, o persoană a fost […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet În calendarul ortodox, Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește în fiecare an pe 14 septembrie și este unul dintre cele mai importante praznice împărătești. Sărbătoarea amintește în primul rând de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă […]

Citește mai mult

Curier Județean

20 septembrie 2026 | „Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

„Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul Duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, Piața Mare din Blaj devine locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a proiectului „Bogățiile […]

Citește mai mult