Rămâi conectat

Oameni şi locuri

Răzvan Curcă: “Dumnezeu, în bunătatea lui, când ne închide o uşă, automat ne deschide o alta”

Publicat

în

Interviu realizat cu dr. Răzvan Curcă, medic oncolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba

Medic oncolog certificat european
Avem la Alba Iulia unul dintre cei mai buni medici oncologi din Europa de Est: dr. Răzvan Curcă. A fost declarat cel mai bun tânăr oncolog medical (Young Medical Oncologist Award) din Europa de Est de către Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO). Calificarea a fost obţinută pentru cel mai bun rezultat la examenul de certificare europeană în oncologie medicală – Budapesta, 2005. Are un CV impresionant. A fost admis pe primul loc la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1996. În anul următor, şi-a început rezidenţiatul, ocupând prin concurs locul al treilea la nivel naţional în specialitatea Oncologie Medicală, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. A devenit medic specialist în 2002, medic primar în 2006 şi a făcut doctoratul în ştiinţe medicale. Începând cu anul 2001, a urmat nu mai puţin de şapte cursuri postuniversitare de pregătire, cele mai multe în ţări precum: Marea Britanie, Ungaria, Austria, Suedia sau Malta. Evident, munca de cercetare şi perfecţionare a tânărului medic a continuă neobosit, pentru că oncologia rămâne încă o provocare…

Modestia doctorului face mai mult decât o sută de calmante!
Cu toate că are un palmares impresionant, tânărul medic este de o modestie pe care o pot certifica toţi cei care l-au cunoscut vreodată. Nicio urmă de aroganţă sau superioritate. Dimpotrivă, în momentul în care poartă o conversaţie îşi tratează interlocutorul – pacient sau nu – cu un zâmbet, după care îi vorbeşte cu o voce calmă şi încrezătoare. Şi mai ales pentru un pacient, acest lucru poate face uneori mai mult decât o sută de calmante….
S-a stabilit în Alba Iulia în 2002. Din 2008 este şeful Secţiei de Oncologie Medicală, iar din 2011 este director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba. În trei ani, 2010-2013, a reuşit să concretizeze – cu ajutorul sponsorilor şi al finanţărilor de la CJ Alba, inclusiv o campanie de strângere de fonduri: “Înger păzitor”, un vis mai vechi: o secţie mai mare şi mai modernă pentru Oncologia Medicală. Noua secţie de oncologie are 11 saloane, 7 la etaj şi 4 la parter, cu un număr total de 37 de paturi plus 3 rezerve. Sala de chimioterapie este acum de 7 ori mai mare decât cea din vechea locaţie.

Electrica Furnizare Discount

A intrat primul la facultate
– Ce motive l-au îndemnat pe liceanul Răzvan Curcă să aleagă medicina? De ce UMF Cluj şi nu UMF Iaşi?
– Am dorit să devin medic din clasa a II-a, când am participat cu multă bucurie la concursul “Sanitarii pricepuţi”. Şi am persistat în această dorinţă. Iar alegerea facultăţii a fost bazată pe criteriul: unde e cea mai bună facultate de medicină? La Cluj. Atunci am dat admiterea la Cluj şi am intrat primul.
– Care au fost profesorii/profesorul care v-au impresionat în studenţie? Ce
v-a determinat să alegeţi această specializare?
– Am avut mai mulţi mentori, dar nu neapărat dintre profesori. Am apreciat mai mult asistenţii de grupă, cu care relaţia era mai personală şi cu care am putut discuta multe lucruri. Spre exemplu, păstrez un respect deosebit pentru prof. dr. Simona Rednic de la Semiologie (atunci asistent universitar), prof. dr. Corneliu Olinici de la Anatomie patologică, profesorului Nicolae Ghilezan de la Institutul Oncologic Cluj, toţi cu un profesionalism de necontestat şi har deosebit în acest domeniu.
Cu oncologia a fost un… “coup de foudre”. M-am hotărât în anul III de studenţie că asta va fi specialitatea pe care doresc să o urmez. De ce? Mi-a plăcut foarte mult dinamismul ei şi provocările continue pe care le presupune această specialitate. Oncologia e o luptă continuă pentru viaţă şi asta m-a cucerit.

La Alba Iulia a ajuns pe post de… soţ al doamnei doctor de la Boli Infecţioase!
– De ce Alba Iulia?
– Că aşa a dorit Dumnezeu e răspunsul meu de acum, pentru că nimic nu este întâmplător. Prozaic vorbind, în anul 5 de rezidenţiat, împreună cu soţia am început să ne gândim unde să mergem. La Cluj ne-a fost imposibil să rămânem, din motive independente de voinţa noastră, iar în Satu Mare şi în Suceava (oraşele noastre natale) nu era nevoie de oncolog. În schimb, în Alba Iulia era mare nevoie de un medic infecţionist (specialitatea soţiei), iar noi am pus condiţia să venim împreună, ceea ce până la urmă a fost posibil. Aşa că pot spune că am ajuns aici pe post de… soţ al doamnei doctor de la Boli Infecţioase!
– Oamenii simpli au o definiţie la fel de simplă pentru specializarea dvs.: oncologia = lupta cu moartea. Evident, în atâţia ani de practică, aţi avut numeroase satisfacţii profesionale şi personale în această luptă. Cum aţi resimţit până acum fericirea fiecărui pacient pe care l-aţi anunţat că a înfrânt, în mod miraculos, boala? În acest context, vă aduceţi aminte de vreo întâmplare fericită care să vă fi dat resurse pentru a continua această „bătălie”, de foarte multe ori dureros de nedreaptă?
– Vindecarea nu mai e un miracol acum în oncologia modernă. Sunt mulţi pacienţi care înving boala, condiţiile fiind să fie diagnosticaţi într-un stadiu potenţial curabil şi să primească tratamentul adecvat. Apropo de cazuri fericite, cred ca pacienţii cu cancer testicular mă umplu de cel mai mare optimism, pentru că şansele lor de vindecare sunt foarte mari. Şi îmi amintesc de un caz, pe care l-am avut când încă eram medic rezident la Institutul Oncologic din Cluj, al unui pacient de 32 ani din Bacău, cu acest diagnostic, pe care l-am tratat la Cluj, l-am susţinut şi încurajat pe tot parcursul tratamentului, şi care s-a vindecat şi a avut şi încă un copil după terapie. Am ţinut ani de zile legătura cu dânsul şi am ajuns să îl ajut şi în alte probleme de sănătate ale familiei lui.
– Privit dinafară, job-ul dvs. implică o doză considerabilă de stres împletit strâns cu tragismul generat de boală. Cum reuşiţi să vă detaşaţi de acest stres, în timpul liber? Ce hobby-uri sau preocupări curente reuşesc să vă încarce bateriile pentru ca într-o nouă zi de muncă să le puteţi oferi pacienţilor un zâmbet optimist, o speranţă?
– Pe mine m-a ajutat foarte mult supra-specializarea în îngrijiri paliative, care m-a făcut să înţeleg că şi pacienţilor care nu au speranţe de vindecare le poţi oferi ceva. Iar faptul că nu-i poţi vindeca, nu le poţi prelungi supravieţuirea în niciun fel, nu este un eşec terapeutic pentru tine ca medic. Pentru aceşti pacienţi este important să te concentrezi spre a da calitate timpului rămas. Această perspectivă, combinată cu setarea unor obiective realiste ale terapiei şi îngrijirii, mă face să fiu mult mai confortabil şi să nu mă stresez prea mult. În plus, colaboratorii mei, echipa cu care lucrez (medici, asistente, infirmiere), este de cea mai bună calitate, iar asta ne ajută să facem performanţă.

Concediile cu familia sunt regulă
– Mai găsiţi timp să vedeţi un film? Ce filme vă plac? Mai aveţi timp de concerte, de spectacole? Mai găsiţi timp pentru concedii cu familia?
– Timp de filme, concerte sau spectacole am foarte rar, dar când am, le savurez cu maximă plăcere. Iar concediile cu familia sunt regulă, pentru că fără ele cred că am ajunge în scurt timp la epuizare
(burnout).
– Ce profesie are soţia dvs.?
– Medic infecţionist.
– Oare să mai întreb cine merge de obicei la… şedinţele cu părinţii…?!
– Soţia! Oare de ce îmi puneţi această întrebare?!
– În relaţiile interumane, ce calităţi apreciaţi cu precădere la semenii dvs.?
– Sinceritatea şi respectul reciproc.

Dumnezeu are un plan de iubire pentru fiecare
– Aveţi vreun prin­­cipiu după care v-aţi croit şi vă urmaţi destinul?
– Principiul meu: “Nimic nu este întâmplător! Dumnezeu are un plan de iubire pentru fiecare”. Trebuie numai să fim sensibili la ceea ce ne şopteşte Dumnezeu, care ne indică drumul de urmat. De fiecare dată când am încercat să fac cum am dorit, la un moment dat am întâlnit o uşă închisă, care nu s-a deschis indiferent cât de mult m-am străduit. Iar cu cât m-am străduit mai mult să deschid acea uşă, cu atât mai mari au fost rănile suferite. Dar Dumnezeu, în bunătatea lui, când ne închide o uşă, automat ne deschide o alta. Iar noi trebuie să avem înţelepciunea de a păşi pe uşa indicată de Dumnezeu şi a nu persevera în a încerca să deschidem uşa închisă pe veci.
– Vă doresc cât mai multe “uşi deschise” spre folosul numeroşilor dvs. pacienţi!

Publicitate

Oameni şi locuri

VIDEO | „Chipul lui Decebal” , povestea nespusă a unui simbol național

Publicat

în

„Chipul lui Decebal” este situat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, fiind sculptat într-o stâncă de către sculptorul Florin Cotarcea.

Ideea realizării basoreliefului i-a aparținut lui Iosif Constantin Drăgan, istoric și tracolog împătimit, om de afaceri român, care a și finanțat proiectul, realizarea acestuia costându-l peste un milion de dolari.

Sub capul lui Decebal a fost săpată în stâncă o inscripție în latină: „DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” („Regele Decebal – făcută de Drăgan”).

Electrica Furnizare Discount

Iosif Constantin Drăgan a scris numeroase cărți despre istoria dacilor și a tracilor („Noi, tracii”; „Imperiul Romano-Trac”, „Mileniul imperial al Daciei”), intenționând să construiască în orașul Cluj-Napoca și o copie în mărime naturală a Coloanei lui Traian, proiect care nu s-a mai concretizat.

Prin susținerea modelării acestui chip în munte, Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componența sa daco-tracă.

Cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa

În comparație cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore, a căror realizare a durat timp de 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpiniști, chipul regelui Decebal s-a desfășurat pe timp de zece ani și 12 persoane au lucrat la realizarea lui.

Chipul lui Decebal este înalt de 55 m și lat de 25 m. Unele dimensiuni fizionomice ale chipului sunt: lungimea ochilor – 4.3 m, lungimea nasului – 7 m, lăţimea nasului – 4 m. La modelarea stâncii fiind folosită o tonă de dinamită.

„Tabula Traiana”

Chiar în fața basoreliefului, dar pe malul sârbesc, se găsește de aproape 2.000 ani o placă memorială antică („Tabula Traiana”), având 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime, monument ridicat de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în Războiul din 105-106, dar și finalizarea drumului militar roman al lui Traian.

Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele

Executarea Chipului lui Decebal s-a desfășurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălțimi, căldură și vipere. Pe pontonul din golful făcut de râul Mraconia, unde se află această cea mai mare sculptură în piatră din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca.

Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuiau să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture : de la 07:00 la 13:00 și de la 13:00 până la 19:00. Lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, șpițul și barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile.

Din cauza acestor condiții dificile de lucru au avut loc și câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii.

Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin.

Nasul lui Decebal s-a fisurat

Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal (care avea o înălțime de șapte metri) s-a fisurat și era în pericol să se desprindă și să cadă.

S-a renunțat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitată, pentru mai multă siguranță. Nasul regelui a fost remodelat și întărit cu armătură de fier și ciment.

Florin Cotarcea, sculptorul „Chipului lui Decebal”, a rămas fără drepturile de autor și se află momentan în imposibilitatea de a duce la bun sfârșit lucrarea,  supusă degradării, iar România riscă să rămână fără un simbol național.

Gică Predoni a fost primul om prezent în cadrul lucrării „Chipul lui Decebal”, încă din secunda zero, cu un an înaintea sculptorului, fiind șeful echipei de alpiniști.

La rugămintea ZiarulUnirea.ro acesta a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări :

Cum și în ce fel se dregradeză stânca?

„Calcarul nu e un monolit, stânca e formată din mai multe falii, unele zone sunt foarte friabile, din cauza asta apa și gerul le degradează foarte repede, fisurile de pe statuie trebuie chituite (umplute).”

În cât timp v-ați putea apuca de lucru în vederea finalizării proiectului?

„În câteva luni de zile se poate organiza și pregăti stânca pentru lucru, doar cu o mare parte din alpiniștii care au fost și știu ce au de făcut, cu alții tineri va dura mult mai mult.”

Ce fac ceilalți colegi din echipa de alpiniști? După sistarea lucrărilor la Chipul lui Decebal ce ați făcut?

„Eu lucrez la Geoparcul platoul Mehedinți, o parte din colegi sunt plecați din țară, o parte și-au făcut firme, iar alții sunt angajați în țară.”

Aron Florian Anghel, regizorul documentarului „Visul Românesc” – Povestea statuii „Chipul lui Decebal”,  declară în exclusivitate pentru ZiarulUnirea.ro :

„Cu acest film, speranța mea este ca opinia publică să empatizeze cu povestea lui Florin Cotarcea. Recuperarea drepturilor de autor pentru sculptorul statuii Chipul lui Decebal este doar o formalitate. Florin are toate dovezile de partea lui, atât materiale foto-video cât mai ales sute de martori pe parcursul a peste 10 ani. Din păcate sistemul juridic din România se mișcă foarte greu și uneori trec ani de zile până la soluționarea unei cauze foarte simple. ”  – Florian Aron Anghel

Citește mai mult

Oameni şi locuri

17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel, cel care a fost aruncat într-un cuptor încins alături de tinerii Anania, Azaria și Misail

Publicat

în

În fiecare an, la data de 17 decembrie, creștinii îl pomenesc pe Sfântul Proroc Daniel care s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel și tinerii Anania, Azaria și Misail au fost luați robi.

Datorită înțelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul sau, împreună cu cei trei tineri. Refuză să se hrănească din bucățele împăratului și îi descoperă acestuia că printr-o altă hrană (doar semințe și apă) se pot arată mai frumoși la chip decât cei ce se hrăneau din masa împăratului. A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor încins. Datorită credinței lor, Dumnezeu va preface focul în rouă. Motivul pentru care nu a fost aruncat și Daniel a fost acela că el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducătorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, căci era nume de dumnezeu.

Electrica Furnizare Discount

Refuză să se închine idolilor și este aruncat într-o groapă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieși nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris la toate popoarele: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această porunca în tot pământul împărăției mele, că fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strică și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijineste și izbăvește.

Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”. Mai târziu va fi aruncat pentru a două oară într-o groapă cu lei din cauza credinței în Dumnezeul Cel Viu, dar și de această dată va ieși nevătămat.

Când împăratul Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în țară lor de origine, Daniel a rămas în continuare cu persoanele care nu s-au mai întors. Astfel, Daniel devine ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duși în exil.

Daniel și cei trei tineri au murit în vremea împăratului Atic. Din Sinaxar aflăm că la Învierea lui Hristos, au înviat și aceștia și s-au arătat multora.

Sfinții Părinți au randuit că pomenirea lor să fie făcută cu șapte zile înainte de nașterea Mântuitorului, pe motiv că aceștia erau din seminția Iudeii, din care și Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup.

Daniel însemna, în evreiește, „Dumnezeu este judecătorul meu“. Sfântul Proroc Daniel se numără între cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, împreună cu Sfinții Isaia, Ieremia și lezechiel.

Citește mai mult

Oameni şi locuri

FOTO: Gheorghe Vlad, din Loman, un cioban de nota zece

Publicat

în

Am să vă citez la început din opera marelui Mihail Sadoveanu, care și-a petrecut o bună parte din viață aici, pe Valea Frumoasei, și care a compus capodopera ”Baltagul”.

Domnul Dumnezeu, după a alcătuit lumea, a pus rânduială și a pus fiecărui neam câte un semn: pe țigan l-a învățat să cânte, neamțului i-a dat șurubul, dintre jidovi l-a chemat pe Moise, zicându-i tu să faci o lege și să-l răstigniți pe Fiul Meu. Printre alții, i-a chemat și pe români, dar ei au întârziat. Domnul Dumnezeu s-a uitat cu milă la ei și i-a întrebat: ”Voi, necăjiților, de ce ați întârziat?”. ”Am întârziat Prea Slăvite că suntem cu oile și asinii. Umblăm domol, că sunt poteci rele, cu prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte”. Dumnezeu le-a spus atunci: ”Ați venit prea târziu și n-am ce să vă mai dau, rămâneți cu ce aveți!”. Deci, din vremuri legendare, oamenii de la munte s-au ocupat cu creșterea oilor. Una dintre zonele în care oamenii au această îndeletnicire este zona Lomanului, propice creșterii oilor, datorită conformației geografice. Și în perioada comuniștilor oamenii de aici au continuat să crească oi, mai puține, ce-i drept, din cauza cotelor obligatorii pe care oamenii trebuiau să le dea la stat. Deși, cu timpul, Lomanul s-a depopulat, cei care au rămas au început să aibă o mai bună situație materială, în primul rând datorită subvențiilor primite de la stat și UE și, în al doilea rând, datorită creșterii numărului de capete de animale.

Ciobanul despre care vă povestesc azi este Gheorghe Vlad iar turma de oi o ține în cătunul Tonea. Este căsătorit, are trei copii și în gospodăria sa mai locuiește unchiul său. A terminat școala gimnazială în Loman. Subsemnatul, pe vremea aceea fiind administrator la această școală, îmi mai aminestc ce copil liniștit era, cu comportare bună. Încă de mic avea stăruință în a-și face propria lui gospodărie. Acum, pe lângă oile, vacile și restul animalelor din gospodărie, mai are în Loman o casă foarte frumoasă, o grădină. Asta pentru că a fost descătușat de concepția fostului regim comunist, care limita numărul de capete de animale din gospodăriile oamenilor, la 50 de ovine, deoarece, dacă aveai peste 100 de oi erai catalogat ”chiabur”.

Electrica Furnizare Discount

Este adevărat că populația din satele din zona subalpină s-a redus, dar acele familii care au rămas, cărora le place zootehnia, au progresat foarte mult. La aceasta au contribuit subvețiile de la stat și UE. Din punct de vedere a confortului, a accesului la apă, curent electric, televiziune, aproape au dispărut diferențele dintre sat și oraș.

Familia ciobanului nostru, Gheorghe Vlad, locuiește în gospodărie cu unchiul lui, Filip Vlad, care îi ajută la treburi, deoarece aici este mult de muncă, la aproape 200 de capete de oi.  Mai are aproape 20 de bovine, un autoturism 4X4, un banzic pentru folosință proprie. Locuința sa este aproape de Valea Recii unde are și aproape 10 hectare de fânaț.

Pe lângă toate acestea, Gheorghe Vlad, a învățat și zidăria, ridicându-și cu brațele sale o casă mândră. A cumpărat materialul: cărămida, piatra de fundație, a plătit transportul nisipului, cărămida, cimentul și materialul pentru dulgherie iar manopera a făcut-o personal, ca un meșter, ajutat de copii.  În Loman, ca peste tot, s-a construit foarte mult, dar nu de către ciobani, ci cu meșteri aduși din alte părți. Deși au trecut 30 de ani de la revoluția din 1989, nu pot să contest că s-au realizat multe chestiuni pozitive. Dar mai sunt și multe de rezolvat în zona de munte aparținând comunei Săsciori. În Muntele Puru, ce aparține de satul Căpâlna, a fost ridicată o stână model, a fost reparată stâna din Dușel, și este terminată stâna din Bile. S-a construit tranaslpina, dar șoseaua nu trece pe la toate stânile și, deși ciobanii au mașini 4X4, nu pot ajunge chiar peste tot cu ele.

Românii noștri de aici, ciobanii, încearcă întotdeauna sentimente de respect și justificată mândrie pentru imensul rol pe care munții l-au jucat în istoria și cultura poporului nostru. Se mândresc cu vrednicia și bărbăția așezată aici, cu rădăcinile adând înfipte în istorie, cu semeția și frumusețea piscurilor, cu poienile și livezile roditoare care le dau hrană și viață.

Și Gheorghe Vlad s-a născut într-o familie mai modestă, în munți.  Dar au avut la bază principala resursă de bogăție pentru oamenii harnici: pământul. Ajuns la vârsta majoratului, Gheorghe și-a cumpărat propriile unelte mecanizate cu care să lucreze pământul: cositoare mecanică, drujbă, mijloace de transport și… la treabă! A demonstrat că nu a fost important cum a venit pe lume ci este important ce a făcut el pe această lume.

Deoarece am considerat că este extrem de important să-i apreciem și pe oamenii de la munte, harnici și truditori, v-am scris dumneavoastră, Ziarului Unirea, povestea unui cioban deosebit din Loman, Gheorghe Vlad. Vă asigur că în zonă sunt foarte mulți asemenea lui, harnici și cu dragoste de familie și gospodărie.

Meftodie Stănuș, Loman

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare