Sport

Rapid CFR Teiuș, unde dintre cele mai vechi echipe din Alba, se retrage din Liga a IV-a! Adio fotbal, în retur, lângă „Gara Mare”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rapid CFR Teiuș, una dintre echipele de tradiție ale fotbalului județean, își întrerupe activitatea și se retrage în retur din Liga a IV-a Alba! Clubul feroviar, înființat în 1930, a fost mereu prezent în aceste aproape 9 decenii în fotbalul amator, ajungând inclusiv în Liga a 3-a. Penultima clasată în ierarhia turului își lega speranțele de supraviețuire de ajutorul financiar anticipat în acest an dinspre CJ Alba spre AJF Alba, dar deocamdată lucrurile nu s-au mișcat și s-a decis abandonarea activității, până la vară, când echipa va porni de la zero, din Liga a V-a, perioadă în care primăria din localitate încearcă să se implice și în refacerea bazei sportive, ce s-a degradat și a ajuns o ruină. Aproape sufocată în ultimii ani, formația “alb-vișinie” a acumulat datorii, a trait grație unor sponsori generoși, dar a a trebuit să spună “stop”.

*Primarul Mirel Hălălai: “Fotbalul din Teiuș nu va muri, începem din Liga a V-a”

Petrecerea Divorțaților

“Noi avem la nivelul orașului o asociație sportivă, Rapid CFR Teiuș. Consiliul local, în repetate rânduri, în limita bugetului, a sprijinit-o, conform legii, prin programele sportive. Încet încet situația a devenit critică, au început să crescă cheltuielile, clubul a fost obligat să facă anumite împrumuturi, care au devenit presante. Nu intrăm în Liga a 4-a în retur, nu se poate continua nici din punct de vedere financiar, nici al terenului, în care nu am putut investi, întrucât nu ne aparținea. Am făcut și dezbateri publice, dar nu am avut sustinere publică, s-au prezentat puține persoane pentru a discuta soarta echipei de fotbal. Ca să nu ne scufundăm complet, să nu se acumuleze datorii imposibil de plătit, am decis să ne retragem până la vară, când vom începe de la zero, de jos, din Liga a V-a. Dorim să punem terenul la punct, să reabilităm baza sportivă. Nu vreau ca fotbalul din Teiuș să moară, dar aceste lucruri se vor face în timp, cu multe eforturi, dar mai ales căutându-se respectarea cadrului legal”, a declarat primarul Mirel Hălălai.

*Din 16 februarie, terenul a intrat în proprietatea Consiliului local Teiuș

Din 16 februarie 2018, terenul a intrat în proprietatea Consiliului local Teiuș, până atunci respectiva suprafață aparținând SNCFR. Este nevoie de o modernizare din temelii a bazei sportive, iar pentru aceasta primăria din Teiuș trebuie să aloce fonduri însemnate. “Noi speram să fim sprijiniți în primăvară și ne bazam pe banii veniți prin proiectul de la CJ Alba, însă am aflat că proiectul nu se află pe ordinea de zi a ședinței din luna februarie. Așa că ne vom retrage, iar în vară vom începe din Liga a V-a, mai ales că s-au aprobat bani pentru fotbal de la Consiliul Local Teiuș. În 2016 când am devenit președinte, am încercat să continuăm, să supraviețuim, dar a fost tot mai greu. Plecaseră 8 jucători, lotul era modest, ne-am tot chinuit. Au fost multe probleme, s-a tăiat gazul la stadion, conturile clubului au fost blocate, a apărut și o poprire de la Curtea de Conturi pentru un transport”, a declarat Nicolae Florea, președinte dar și jucător al deja defunctei Rapid CFR Teiuș. În consecință, în fiecare rundă din retur va sta câte o echipă. Semnale sumbre sunt și de la Arieșul Apuseni Baia de Arieș, ce așteaptă jucători de la Unirea Alba Iulia, pentru a-și încropi un lot, însă este și o veste bună, Cuprirom Abrud va continua și în retur.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia au fost prezenți la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului Clubul Enso Dojo Alba Iulia a concurat la Romanian International Cup 2026, importanta competiție care a avut parte de o prezență numeroasă, peste 606 de participanți din România, Polonia, Anglia, Turcia, Ucraina, Ungaria, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 48 de medalii la Cupa Flykick-Ferro | Matei Turuș, Iris Cherteș și Nicolas Dan au câștigat cupa competiției

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 48 de medalii la Cupa Flykick-Ferro! Matei Turuș, Iris Cherteș și Nicolas Dan au câștigat cupa competiției Bilanț deosebit realizat de reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Cupei Flykick-Ferro, desfășurată în bazinul de înot „Gheorghe Demeca” din Baia Mare. LPS Alba Iulia […]

Citește mai mult

Sport

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027 Albaiulianul Nicolae Stanciu va îmbrăca tricoul formației Universitatea Cluj începând din ianuarie 2027, după ce a semnat un contract cu gruparea ardeleană. Internaționalul român, în vârstă de 33 de ani, a ales să revină în România pentru a fi […]

Citește mai mult