Publicitate electorală| Mihail David (USR PLUS)- Susținerea domeniului sănătății- o prioritate pentru Consiliul Județean
Unul dintre domeniile prioritare pentru mandatul meu la Președinția Consiliului Județean este cel al sănătății. Vlad Voiculescu a fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș și va deveni expertul meu în domeniul sănătății publice. În calitate de ministru și-a propus să pună capăt la ceea ce a numit „sistemul feudal” din Sănătate, aducând manageri profesioniști la conducerea spitalelor și introducând un nou tip de contracte de management.
În noiembrie 2016 Guvernul Cioloș, la propunerea ministrului Vlad Voiculescu, a adoptat Ordonanţa de urgenţă 79/2016 pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii, ordonanță care ar fi trebuit să schimbe regulile după care vor fi conduse spitalele din România, însă această tentativă de reformă a fost anulată ulterior.
După 2016, nemaifiind ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu și-a continuat proiectele în domeniul activităţilor caritabile din domeniul sănătăţii. Nu a uitat, însă, de reforma sistemului de sănătate și acum este din nou pregătit și decis să-și utilizeze experiența și cunoștințele din domeniu, inclusiv în județul Alba, acordându-mi tot sprijinul în calitate de Președinte al Consiliului Județean Alba.
Cetăţenii români sunt în captivitatea unui stat care consumă resurse imense şi întoarce mult prea puţin față de cât consumă și, după cum scrie presa, pe unul din primele locuri la această categorie se află sistemul public de sănatate. Este un sistem închis în care orice medic ce vine cu alt stil de muncă este izolat și eliminat rapid, de aceea mulți au ales să emigreze, din cauza condițiilor neadecvate datorită subfinanțării din sistemul sănătății. Victime ale sistemului sunt marea majoritate a pacienților care plătesc contribuții din salariu pentru sistemul de stat şi apoi, dacă au nevoie de servicii medicale, au două alternative: prima e să plătească încă o dată la stat, de data asta informal, din cauza subfinanțării și lipsei de echipamente și medicamente. Cea de-a doua alternativă e să meargă la sistemul privat de sănatate unde foarte rar se poate beneficia de contribuția de la sistemul de stat.
Autorități medicale din țări în care controlul se face în mod profesionist au atras atenția politicienilor că apariția și răspândirea tulpinilor de microbi multirezistenți în comunități reprezintă „cea mai importantă amenințare la adresa populației civile după terorism”. Organizația Mondială a Sănătății a emis liste cu germeni “multidrug resistant” și recomandă dezvoltarea de programe guvernamentale pentru limitarea circulației acestor germeni. În România, oficial, infecțiile nosocomiale sunt sub control, dar cum se explică atunci ponderea însemnată a consumului de antibiotice din bugetul spitalelor? Pentru că dacă nu sunt infecții, de ce s-ar consuma antibiotice, mai ales din cele cu spectru ultralarg? Una dintre prioritățile Consiliului Județean Alba condus de USR PLUS, o reprezintă finanțarea adecvată a sistemului medical județean pentru a preîntâmpina infecțiile.
Consiliul Județean condus de USR PLUS va sprijini necondiționat întreg sistemul de sănătate din județul Alba în limita resurselor disponibile de la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia la spitalele orășenești și dispensarele din județul Alba. Și, de asemenea, vom susține parteneriate între societatea civilă, sistemul educațional și cel medical, pentru conștientizarea importanței sportului și a mișcării zilnice, precum și a importanței administrării corecte a antibioticelor și rolul esențial pe care îl au vaccinurile de sute de ani pentru sănătatea populației.
Pe 27 septembrie votați Mihail David pentru Președinția Consiliului Județean Alba și echipa de consilieri județeni USR PLUS, votați candidații la funcția de primar și echipele lor de consilieri locali USR PLUS din întreg Județul Alba.
Comandat de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (parte a Alianței USR PLUS), PUBLICAT / EXECUTAT DE SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/, Cod mandatar financiar 21200391
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici
„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar. „Este vorba de zona de pe strada […]
FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia
Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]
VIDEO | Cel mai mare buget din istoria Blajului a fost aprobat. Primar: 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor
Cel mai mare buget din istoria Blajului a fost aprobat. Primar: Un buget imens, dintre care 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor Cel mai mare buget din istoria municipiului Blaj, potrivit primarului, a fost aprobat recent de Consiliul Local. Bugetul a trecut cu 17 voturi „pentru”, în timp ce un consilier a fost absent, […]