Actualitate

Psihologilor le va fi recunoscută activitatea ca vechime în muncă: De când intră în vigoare legea

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Psihologilor le va fi recunoscută activitatea ca vechime în muncă: De când intră în vigoare legea

Potrivit unei legi care va fi aplicată de astăzi, în anumite condiții, va fi considerată vechime în muncă și în specialitate perioada lucrată de psihologi în cadrul unui cabinet individual, cabinet asociat, societate civilă profesională sau în baza unui contract de muncă.

Legea 211/2023 pentru completarea art. 13 din Legea nr. 213/2004 se aplică începând cu 14 iulie.

„Perioada în care psihologul cu drept de liberă practică își exercită profesia în una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (1) și furnizează servicii psihologice prin desfășurarea activităților prevăzute la art. 5 constituie vechime în muncă și în specialitate, cu excepția perioadei în care acesta a avut suspendată calitatea de membru al Colegiului Psihologilor din România” va scrie, din 14 iulie, în Legea 213/2004, cea care reglementează profesia de psiholog.

Ce condiții trebuie să îndeplinească psihologii
Pentru ca perioadele în care și-a exercitat profesia într-una dintre formele legale să poată fi considerate vechime în muncă, psihologii vor trebui să îndeplinească următoarele condiții:

  • serviciile psihologice furnizate au produs, în anul supus asimilării vechimii în muncă, venituri nete a căror valoare este cel puțin egală cu de 12 ori cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit, potrivit legii, pentru anul respectiv;
  • au achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei de mai sus.

Au fost adăugate aici și documentele cu care se face dovada îndeplinirii acestor condiții: declarațiile fiscale și declarațiile nominale ori individuale de asigurare în sistemul public de pensii.

La alineatul 1 al articolului 13, Legea 213/2004 stabilește că pentru exercitarea profesiei, psihologii cu drept de liberă practică pot înființa, la alegere, cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau își pot desfășura activitatea în temeiul unor contracte de muncă.

Când vine vorba despre activitățile prevăzute la articolul 5, legea prevede că psihologul cu drept de liberă practică se poate ocupa de:

  • studiul comportamentului uman și al proceselor mentale;
  • investigarea și recomandarea căilor de soluționare a problemelor psihologice;
  • elaborarea și aplicarea de teste pentru măsurarea inteligenței, abilităților, aptitudinilor și a altor caracteristici umane;
  • testarea psihologică, prevenirea și psihoterapia tulburărilor emoționale și de personalitate, precum și a fenomenelor de inadaptare la mediul social și profesional;
  • interpretarea datelor obținute și elaborarea recomandărilor pe care le consideră necesare.

Măsura este necesară
Potrivit inițiatorilor, măsura este necesară deoarece reglementarea actuală din domeniu nu stabilește că activitatea desfăşurată de psihologul titular este asimilată vechimii în muncă. Potrivit datelor prezentate în expunerea de motive ce a însoțit măsura în faza de proiect, în România sunt 19.876 de cabinete individuale de psihologie, 13 cabinete asociate de psihologie și 1.465 societăţi civile profesionale de psihologie.

În acest context, merită menționat că luna trecută a fost oficializată o lege ce prevede că perioadele în care asistenții sociali își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor individuale, cabinetelor asociate sau societăților civile profesionale sunt considerate vechime în muncă și în specialitate, conform avocatnet.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 iulie 2026: Vreme foarte caldă, dar și episoade cu ploi și furtuni. Prognoza mateo pe 4 săptămâni actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 iulie 2026: Vreme foarte caldă, dar și episoade cu ploi și furtuni. Prognoza mateo pe 4 săptămâni actualizată Până în 20 iulie 2026, vremea în România va fi foarte caldă, dar și cu episoade cu ploi și furtuni, conform prognozei meteo pe 4 săpătămâni, actualizată, prezentată […]

Citește mai mult

Actualitate

Indexare pensii 2027 | Majorarea pensiilor și digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari începând de anul viitor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Majorarea pensiilor și digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari începând de anul viitor Indexarea pensiilor începând din 2027, digitalizarea completă a serviciilor destinate pensionarilor și extinderea serviciilor sociale în mediul rural se numără printre măsurile prevăzute în programul de guvernare al Cabinetului Veștea pentru domeniul muncii și protecției sociale. Potrivit documentului, Casa Națională de Pensii […]

Citește mai mult

Actualitate

A picat Veștea! PSD umilit în Parlament după mutarea surpriză a AUR

Bogdan Ilea

Publicat

în

A picat Veștea! PSD umilit în Parlament după mutarea surpriză a AUR Guvernul Veștea nu a trecut „testul” Parlamentului luni, 22 iunie 2026. Au fost strânse doar 189 voturi favorabile, nefiind întrunit numărul minim necesar de 233 de voturi. Ședința votului pentru învestirea guvernului a început în jurul orei 21:30. La acel moment exista cvorum, […]

Citește mai mult