Politică Administrație

PSD-istul Mircea Simu scos din cursa pentru Primăria Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Dacă în toamna anului trecut părea candidatul sigur al social-democraţilor din Cugir pentru fotoliul de primar al oraşului de la poalele Drăganei având suportul chiar al unei conferinţe orăşeneşti a PSD, acum juristul Mircea Simu, căci despre el este vorba, nu mai este preferat pentru această funcţie. În urma discuţiilor purtate săptămâna trecută de copreşedinţii judeţeni ai USL Alba, Simu a ieşit din cărţi, urmând ca pentru postul de prim edil al Cugirului să candideze pentru al treilea mandat liberalul Adrian Teban. O situaţie deloc plăcută pentru cea mai numeroasă organizaţie din localitate, având în vedere că Simu reprezenta o soluţie şi o speranţă pentru social-democraţi care se arătau încrezători în candidatul lor în dorinţa de a reuşi să-şi vadă visul împlinit, ca după 20 de ani să vadă în fruntea Primăriei Cugir, un primar PSD. Mai ales că Mircea Simu se trage de la Vinerea, la fel ca şi primarul Adrian Teban, iar în bătălia pentru atragerea electoratului din sat e greu de ştiut de partea cui ar fi atârnat balanţa. La baza deciziei luate se pare că ar fi stat şi un sondaj de opinie local, al liberalilor, care îl dădea drept favorit pe Teban iar cum în astfel de situaţii hotărârile USL nu se discută, ci se execută, PSD-iştii vor trebui să se supună, şi să se mulţumească, chiar dacă nu le convine, cu protocolul încheiat de mai marii Uniunii de la centru. După cum susţine conducerea PSD, Simu ar fi fost asigurat cu poziţia de viceprimar, stabilită tot prin protocol, care l-ar mulţumi pe acesta într-un tandem după alegeri cu Adrian Teban. Dar deocamdată se pare că este vorba doar de o discuţie în stadiu de intenţie, având în vedere că trebuie clarificată şi lista comună de candidaţi la consiliul local, o procedură destul de complicată ce va genera cu siguranţă serioase dispute, având în vedere că nu mai este mult până când campania electorală va lua startul. (C.P.)

Petrecerea Divorțaților

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult