Ştirea zilei

Proiectul Legii pentru exploatarea de la Roşia Montană a fost respins de Comisia parlamentară specială

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană a fost respins de Comisia parlamentară specială, cu 17 voturi „pentru” şi două abţineri, după cum anunță Mediafax.

Membrii Comisiei s-au reunit, luni după-amiază, în şedinţă pentru a decide prin vot în legătură cu proiectul Guvernului. În urma votului, proiectul a primit raport de respingere. Raportul conţine inclusiv amendamentele adoptate în timpul dezbaterilor.

Cele două abţineri aparţin lui Toni Greblă şi lui Corneliu Buicu, acesta din urmă înlocuindu-l în Comisie pe Florin Iordache.

Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, după şedinţa USL, că se va da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană. Crin Antonescu a precizat că, în şedinţa USL, s-a ajuns la consens în acest sens.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL în care s-a decis ca proiectul de lege transmis de Guvern să fie respins de către Comisia parlamentară specială, că proiectul minier de la Roşia Montană se va face în baza Legii cadru care urmează a fi elaborată de Legislativ.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | De pe marginea unui drum și o cocioaba din PVC,  la o locuință adevărată: O femeie din Alba are, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”. Un vis împlinit de un brașovean și mai mulți voluntari în doar 3 zile

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe marginea unui drum și o cocioaba din PVC,  la o locuință adevărată: O femeie din Alba are, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”. Un vis împlinit de un brașovean și mai mulți voluntari în doar 3 zile Povestea Corneliei, femeia de 53 de ani care trăia într-un adăpost improvizat din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

„Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” se mută în Piața Cetății: Patinoar în curtea Palatului Principilor, 40 de căsuțe și scenă. Când se dă startul evenimentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

„Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” se mută în Piața Cetății: Patinoar în curtea Palatului Principilor, 40 de căsuțe și scenă. Când se dă startul evenimentelor „Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” vor fi organizate în Piața Cetății Alba Carolina, putând astfel deveni evenimente de referință ale municipiului Alba Iulia, cu un rol […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna

Ioana Oprean

Publicat

în

De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna O linie născută din nevoia de a scoate minereul din Valea Ampoiului a devenit una dintre cele mai recognoscibile căi ferate înguste din Transilvania. A trecut prin locomotive cu abur, locomotive diesel, schimbarea ecartamentului, dispariția traficului de […]

Citește mai mult