Curier Județean

Proiect privind amenzile neachitate pentru gunoaie, piețe, spații verzi și locuri de joacă. Executări silite de către primării

Ioana Oprean

Publicat

în

Ca primăriile, prin consiliile locale să poată executa silit persoana amendată dacă aceasta nu își achită contravenția în termenul legal de 30 de zile, parlamentarii vor să modifice regimul juridic al contravențiilor.

În momentul de față, primăriile trebuie să sesizeze instanțele de judecată în astfel de cazuri și de cele mai multe ori, costurile sunt ridicate, procesele durează și se ajunge ca aceste cheltuieli să depășească amenda sau contravenția să se prescrie în acest răstimp.

Prin proiectul de lege propus la Senat, se urmărește ca punerea în executare a sancțiunii să se facă de către consiliul local în următoarele domenii: salubritate, activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora, întreținerea parcurilor și spațiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii, amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor de locuințe, precum și a terenurilor virane, întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor, întreținerea străzilor și a trotuarelor, a școlilor și a altor instituții de educație și cultură, întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor construcții și colectarea gunoaielor și aresturilor menajere.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul de 30 de zile, consiliul local poate aproba înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, conform proiectului de lege.

Activitatea în folosul comunității nu va putea fi, ca durată, mai mare de 50 de ore, iar în cazul minorilor începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. Punerea în executare a deciziei de activitate în folosul comunității, dacă persoana nu o efectuează, se va face cu ajutorul unităților de poliție de pe raza teritorială respectivă.

Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi la Senat, apoi în Camera Deputaților, unde poate suferi alte modificări înainte de a fi votat în forma finală.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Reorganizare a rețelei școlare din Sebeș pentru anul de învățământ 2026-2027: Inițiativă locală bazată pe un ordin al Ministerului Educației

Ioana Oprean

Publicat

în

Reorganizare a rețelei școlare din Sebeș pentru anul de învățământ 2026-2027: Inițiativă locală bazată pe un ordin al Ministerului Educației Consiliul Local al Municipiului Sebeș a fost convocat miercuri, 9 septembrie 2026 în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a analiza și aproba proiectul de hotărâre privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat […]

Citește mai mult

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării

Ioana Oprean

Publicat

în

Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]

Citește mai mult