Programul național pentru creșterea natalității va fi susținut în continuare prin finanțare din fondul de rezervă al Guvernului: Anunțul Ministerului Familiei
Programul național pentru creșterea natalității va fi susținut în continuare prin finanțare din fondul de rezervă al Guvernului: Anunțul Ministerului Familiei
Guvernul va continua să susțină Programul Național pentru Creșterea Natalității, alocând fonduri din rezerva bugetară. Ministerul Familiei a propus un proiect de lege pentru modificarea legislației actuale, care este acum supus dezbaterii publice.

Citește și: PENSII 2024: Câte pensii prevăzute de legi speciale au fost încasate în aprilie 2024? 345 lei pentru un artist, peste 2.100 lei un revoluționar
Una dintre propuneri vizează obligativitatea ca doar unul dintre membrii cuplului să fie cetățean român. O altă modificare oferă posibilitatea de a depune documentele de înscriere și în format electronic.
Potrivit Ministerului Familiei, anul trecut programul s-a dovedit un succes, au fost semnate 9.300 de contracte, au fost confirmate 2.200 de sarcini și s-au născut 156 de copii. Sprijinul oferit de stat pentru creșterea natalității constă într-un ajutor financiar sub forma a două vouchere în valoare de 15.000 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan ca și candidat pentru funcţia de prim-ministru Președintele Nicușor Dan a anunțat, în seara zilei de luni, 5 octombrie 2026 numele noului prim-ministru desemnat, la finalul consultărilor cu partidele și grupurile politice din Parlament. Premierul desemnat de Nicușor Dan este Luca Niculescu. Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni o […]
Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație”
Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație” V-ați întrebat vreodată cum decid autoritățile unde este cea mai mare nevoie de autostrăzi, centuri ocolitoare sau modernizări de drumuri? Răspunsul stă în anchetele de trafic Origine-Destinație (O-D). Aceste anchete, prin care șoferii sunt opriți în puncte fixe pentru scurte întrebări despre traseul […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie” Economistul Radu Georgescu trage un semnal de alarmă cu privire la economia României, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, luni, 5 […]
