Actualitate

Procurorul general Augustin Lazăr vrea să lanseze un nou concept – ”justiție verde”, ca soluție împotriva defrișărilor ilegale

Ioana Oprean

Publicat

în

Procurorul general al României, albaiulianul Augustin Lazăr, a declarat, luni, că infracţiunile contra mediului reprezintă o prioritate pentru Ministerul Public, precizând că se doreşte lansarea unui nou concept – „justiţie verde”, care presupune, printre altele, realizarea unei reţele de magistraţi specializaţi.

augustin-lazar01„Este, de fapt, o prioritate de câtva timp, eu am anunţat-o şi prin proiectul de activitate pe care l-am prezentat la CSM în aprilie anul acesta. Infracţiunile contra mediului reprezintă o importantă prioritate a Ministerului Public, iar conferinţa ce va fi organizată mâine (marţi – n.r.) va fi susţinută de Ministerul Public împreună cu Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, vor participa colegi procurori generali de la toate Curţile de Apel din ţară şi reprezentanţii mai multor ministere, printre care şi Ministerul Mediului”, a precizat Lazăr, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit acestuia, conceptul de „justiţie verde” presupune crearea unei reţele de magistraţi specializaţi în acest domeniu.

„Noi trebuie să discutăm concluziile care au rezultat din activitatea unui grup de lucru care a studiat modul şi eficacitatea pe care a demonstrat-o organul judiciar în a apăra mediul şi am dori să lansăm un nou concept de justiţie verde care presupune specializarea unor magistraţi în acest domeniu, realizarea unei reţele de magistraţi specializaţi, ofiţeri de poliţie judiciară specializaţi, experţi în domeniu şi, de asemenea, să se efectueze în continuare cercetări ştiinţifice pentru a vedea care sunt instrumentele juridice cela mai eficace pentru a clarifica problematica apărării mediului”, a explicat Augustin Lazăr.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române va organiza, marţi, la Bucureşti, conferinţa naţională cu participare internaţională cu tema „Apărarea mediului şi a fondului forestier prin dreptul penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit sursei citate, pe baza analizelor teoretice de specialitate şi a evaluărilor practice în domeniu, manifestarea îşi propune să realizeze o radiografie a infracţionalităţii de mediu şi forestiere, să identifice inadecvările şi deficienţele răspunsului penal şi să propună soluţii concrete şi fezabile la problemele existente.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când intră pensiile pe card și când sunt distribuite prin Poșta Română în octombrie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Când intră pensiile pe card și când sunt distribuite prin Poșta Română în octombrie 2026 Pensionarii din România își vor primi pensiile aferente lunii octombrie 2026 potrivit calendarului oficial de plată stabilit de Casa Națională de Pensii Publice. Ca în fiecare lună, banii vor fi distribuiți prin două modalități distincte, respectiv prin intermediul Poștei Române […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul intermitent ar putea fi mai eficient dacă renunțăm la cină, nu la micul dejun: Explicația unui specialist în longevitate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Postul intermitent ar putea fi mai eficient dacă renunțăm la cină, nu la micul dejun: Explicația unui specialist în longevitate Postul intermitent ar putea fi mai eficient atunci când renunțăm la cină, și nu la micul dejun, susține un specialist în longevitate. Explicația are legătură cu ritmul circadian, „ceasul biologic” al organismului, care influențează modul […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii plătesc mai mult la pompă decât în toate cele 4 țări vecine: Benzina, cu până la 1,46 lei/litru mai scumpă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românii plătesc mai mult la pompă decât în toate cele 4 țări vecine: Benzina, cu până la 1,46 lei/litru mai scumpă Șoferii plătesc mai puțin pentru carburanți în toate cele patru țări vecine pentru care există date oficiale comparabile cu România, potrivit unor statistici realizate de pretcarburant.ro.  La benzină, diferența ajunge până la 1,46 lei […]

Citește mai mult