Ştirea zilei

Procurorii din Alba au recuperat din SUA, 49 de Kosoni furați din situl arheologic Sarmizegetusa Regia

Ioana Oprean

Publicat

în

kosoniProcurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat, prin cerere de asistenţă judiciară internaţională adresată autorităţilor competente din Chicago, SUA, un lot de 49 monede Koson, din argint, reprezentând o parte din tezaurul de 2300 monede Koson din argint, sustras de o asociaţie infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportat ilegal şi pus în urmărire prin Interpol, după cum a anunțat vineri, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tezaurul a format obiectul unor operaţiuni de spălare şi valorificare pe piaţa internaţională a antichităţilor, fiind identificat la o casă de licitaţii din Chicago şi indisponibilizat de autorităţile judiciare americane la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

La data de 26 iunie 2013, lotul monetar a fost predat reprezentantului Ministerului Culturii, la Consulatul General al României din Chicago, urmând a fi depus în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Sunt urmărite în continuare, prin Interpol, mai multe tezaure care formează obiectul aceleiaşi cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), din care s-au recuperat 31 piese, un tezaur de monede Koson din aur (25 de kg.), din care s-au recuperat 700 piese, 5 scuturi regale din fier, două table din bronz cuprinzând legile oraşului roman Troesmis (Dobrogea), 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.

Conform experţilor, ”monedele fac parte din singura emisiune dacică de argint, purtând pe revers o legenda scrisă cu litere greceşti, menţionând numele suveranului care a ordonat baterea lor – Koson. Ele au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia în jurul anilor 44-29 î. Hr”.

Operaţiunea desfăşurată în conformitate cu Tratatul de asistenţă judiciară în materie penală, dintre Romania şi Statele Unite ale Americii, din 2010, reprezintă o premieră absolută, fiind prima recuperare a unor piese exportate ilegal şi expuse pentru valorificare pe piaţa numismatică americană.

Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale şi Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Alba şi Hunedoara.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

În Alba, sute de gospodării încă nu au fost racordate niciodată la energia electrică: În Munții Apuseni, oamenii au trăit ani în șir la lumina lămpii

Ioana Oprean

Publicat

în

În Alba, sute de gospodării încă nu au fost racordate niciodată la energia electrică: În Munții Apuseni, oamenii au trăit ani în șir la lumina lămpii Într-o Românie conectată la rețele moderne de energie, sute de gospodării din județul Alba au rămas în afara rețelei electrice. Datele din Registrul Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Aproximativ 200 de ovine, transportate ilegal, găsite într-un camion la Alba Iulia: Animalele proveneau dintr-o exploatație din Zlatna. ANSVSA: ,,Semnal de alarmă de o gravitate extremă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproximativ 200 de ovine, transportate ilegal, găsite într-un camion la Alba Iulia: Animalele proveneau dintr-o exploatație din Zlatna. ANSVSA: ,,Semnal de alarmă de o gravitate extremă”  Un camion care transporta aproximativ 200 de ovine a fost oprit de polițiști în Alba Iulia, iar în urma verificărilor au fost descoperite mai multe nereguli.  Printre acestea se […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Focare de hepatită A la Alba Iulia și Valea Lungă: peste 20 de cazuri confirmate și 130 de contacți identificați. Recomandările DSP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Focare de hepatită A la Alba Iulia și Valea Lungă: peste 20 de cazuri confirmate și 130 de contacți identificați. Recomandările DSP Direcția de Sănătate Publică Județeană Alba monitorizează în permanență evoluția focarelor de hepatită virală A și, în colaborare cu medicii de familie, rețeaua de asistență medicală comunitară și unitățile de învățământ, implementează măsurile […]

Citește mai mult