Prin deciziE a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie juristul Dorel Fiţ revine la conducerea ITM Alba
Juristul Dorel Aurel Fiţ a revenit la conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba de la 1 august a.c., când a preluat funcţia de inspector şef în urma Deciziei 566, din 20 iunie a.c. a Inspecţiei Muncii Bucureşti. Astfel, cel mai bun jurist din judeţ, aşa cum este cunoscut Dorel Fiţ, se reintegrează în funcţia publică de conducere la ITM Alba, ca urmare a deciziei instanţei, prin sentinţa civilă a Curţii de Apel Alba, pronunţată în dosarul 220/2010, decizia finală fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se cuvine să mai amintim că Dorel Fiţ a fost schimbat din funcţia de inspector şef la data de 1 iulie 2010, când în locul său a venit, ca interimar, juristul Horaţiu Puiu, prin decizie de la Inspecţia Muncii Bucureşti, motivul anunţat la vremea aceea fiind expirarea contractului de management al lui Dorel Fiţ. După aproape 6 luni a fost organizat un concurs şi Horaţiu Puiu şi-a intrat în drepturi depline de şef al ITM Alba. Dorel Aurel Fiţ a mai fost schimbat din funcţie în anul 2009, dar apoi a revenit la conducerea ITM Alba. În 2010, celebrele ordonanţe prin care au fost numiţi în funcţie mai mulţi directori din judeţ şi din ţară, declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională, au fost atacate în instanţă de juristul Dorel Fiţ, căruia i s-a făcut dreptate. Fostul inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, Horaţiu Puiu, se află acum în concediu de odihnă până la finele acestei luni, când va reveni pe funcţia de şef Serviciu Relaţii de Muncă, serviciu condus până nu demult de inspectorul Simona Muntean. Serviciul de Securitate şi Sănătate în Muncă, din cadrul ITM Alba, va fi condus în continuare de ing. Vasile Suciu. Cei doi adjuncţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, numiţi politic (fiind din afara instituţiei) sunt Grigore Fleşer – inspector şef adjunct securitate şi sănătate în muncă (SSM) şi Calman Gabor Zsolt – inspector şef adjunct relaţii de muncă (RM). Aşa cum s-a mai spus, modificările aduse Codului Muncii au sporit competenţele inspectorilor de muncă, noul cod aducând sancţiuni mai multe şi mai aspre pentru angajatorii care încalcă legea. Sperăm ca noul inspector şef al ITM Alba, Dorel Fiţ, va reuşi, ca de fiecare dată, să găsească soluţii, alături de inspectorii din subordine, pentru toate problemele ce ţin de competenţa instituţiei pe care o reprezintă. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | David Lupșan și Darius Ianoș, elevi de nota 10 la Evaluarea Națională 2026 cu care Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia se mândrește: „Răsplata anilor de muncă, a ambiției și a dorinței de a excela!”
David Lupșan și Darius Ianoș, elevi de nota 10 la Evaluarea Națională 2026 cu care Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia se mândrește: „Răsplata anilor de muncă, a ambiției și a dorinței de a excela!” David Lupșan și Darius Ianoș sunt doi elevi de nota 10 la Evaluarea Națională 2026 cu care Școala Gimnazială […]
Aproape 50.000 de euro alocați în Alba pentru rezervoare de apă pentru adăparea ovinelor şi bovinelor în timpul secetei
Aproape 50.000 de euro alocați în Alba pentru rezervoare de apă pentru adăparea ovinelor şi bovinelor în timpul secetei În vederea asigurării necesarului de apă pentru efectivele de bovine şi ovine în perioadele de secetă, precum şi pentru constituirea unor rezerve de apă utilizabile în situaţii de urgenţă, Consiliul Județean (CJ) Alba pune la dispoziţie […]
VIDEO | „Mica Veneție” în Alba Iulia după o ploaie torențială. Localnic: „De accea vor să facă pasaj la stadion, să se scurgă apa!”
„Mica Veneție” în Alba Iulia după o ploaie torențială. Localnic: „De accea vor să facă pasaj la stadion, să se scurgă apa!” După ploaia torențială de miercuri, 1 iulie 2026, înainte de ora 15:00, mai multe străzi din Alba Iulia au fost acoperite de apă, oferind peisaje care au făcut localnicii să vorbească despre o […]









