Ştirea zilei

Primul bloc de locuințe sociale din cartierul Gheorghe Șincai, din Alba Iulia, urmează să fie racordat la electricitate

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primul bloc de locuințe sociale din cartierul Gheorghe Șincai, din Alba Iulia, urmează să fie racordat la electricitate

Alte 5 blocuri, cu aceeași destinație, sunt în faza de licitare a lucrărilor de proiectare și execuție

Petrecerea Divorțaților

În ultimii ani, nevoia de locuințe sociale în municipiul Alba Iulia a rămas constant ridicată, sens în care administrația locală a căutat soluții pentru a rezolva această situație, îmbunătățind totodată standardul oferit categoriilor sociale vulnerabile.

Un prim bloc de locuințe, cu 21 de apartamente, a fost deja ridicat, în cadrul unui amplu proiect de regenerare economică și socială a comunității din zona cartierului Gheorghe Șincai, prin care s-au realizat și alte obiective precum: un centru multifuncțional, teren de sport, teren de joacă, zone verzi etc. Investiția, de peste 4 milioane de euro, a fost posibilă în urma obținerii unei finanțări europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Citește și: Blocuri de locuințe sociale în cartierul Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Licitația în valoare de peste 4 milioane de lei, lansată în SEAP

Potrivit reprezentanților administrației locale, până la predarea apartamentelor din acest prim bloc de locuințe sociale către beneficiarii de drept nu mai este decât un pas: legarea imobilului la energia electrică. În acest sens, în luna februarie a acestui an, între municipalitate, în calitate de beneficiar, și Electrica Distribuție s-a încheiat un contract în urma căruia vor fi licitate lucrările necesare amplasării unui post de transformare dedicat, precum și pentru executarea branșamentelor, atât pentru blocul de locuințe, cât și pentru centrul multifuncțional deja realizat.

În contextul oferit de acest proiect, administrația condusă de primarul Gabriel Pleșa a continuat demersurile și a reușit să obțină finanțarea necesară pentru alte 5 blocuri de locuințe sociale, în aceeași zonă, de această dată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 7 milioane de euro, din care circa 5 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă, de la bugetul de stat, iar lucrările de proiectare și execuție se află acum în procedură de licitație, cu termen de depunere a ofertelor, 23 aprilie.

Citește și: Lucrările la viitorul centru multicultural din cartierul Gheorghe Șincai, finalizate până la sfârșitul anului: Amfiteatru, sală de cinema, zonă cu spații culturale și sportive și teren sintetic de fotbal

„După finalizarea acestor 5 blocuri, totalizând 100 de locuințe de 1, 2 și 3 camere, vom rezolva complet problema locuințelor sociale, deoarece peste 365 de persoane cu situație socială precară vor putea beneficia de o locuință nouă, construită și utilată la standarde moderne.

La nivelul comunității albaiuliene, din punct de vedere social, economic și administrativ nu putem evolua cu adevărat decât împreună! Fiecare locuitor contează, mai binele comun depinde de mai binele fiecăruia dintre cei care alcătuiesc această mare familie. Asta a fost și va rămâne viziunea mea pentru a crește calitatea vieții în Alba Iulia, iar dacă astăzi avem o perspectivă reală în acest sens, și avem, înseamnă că și echipa Primăriei Alba Iulia funcționează și performează, dincolo de orice piedici sau șicane”, transmite primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult