Actualitate

Primele patru evenimente pilot, cu public, vor avea loc la București și Cluj-Napoca. Care este programul spectacolelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Luni, Ministerul Culturii a anunțat faptul că primele patru evenimente pilot care se vor desfășura cu public, vor fi organizate în perioada 14 – 16 mai in București și Cluj-Napoca.

Guvernul a aprobat luni Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, care asigură cadrul legal pentru desfășurarea evenimentelor test/pilot din domeniul cultural.

Astfel, în perioada 14-16 mai, Ministerul Culturii va derula evenimente pilot care presupun spectacole cu public atât în interior, cât și în exterior. Acestea vor avea loc în interior la Opera Națională București, la Teatrul Național București și la Opera Națională Română Cluj-Napoca, iar în exterior la Opera din capitală.

Condițiile de participare a publicului la cele patru evenimente vor fi aprobate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în baza propunerilor Ministerului Culturii avizate de Ministerul Sănătății.

Ministerul Culturii propune ca la evenimentele pilot organizate în interior să se permită exclusiv accesul persoanelor care au fost imunizate în urma vaccinării.

Evenimentul pilot organizat în exterior va permite participarea persoanelor vaccinate, a celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Potrivit Ministerului Culturii, accesul la evenimente se face pe baza cărții de identitate, iar verificarea informațiilor se va realiza prin intermediul aplicației puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

„Sunt încântat de faptul că cele trei instituții de spectacole din subordinea Ministerului Culturii au răspuns invitației noastre de a organiza aceste evenimente pilot, care vor fi un punct de plecare pentru stabilirea normelor de redeschidere a activității cu publicul în sectoarele cultural-creative.

A fost un drum anevoios, dar iată că facem primul pas spre revenirea la normalitatea așa cum o știam înainte de pandemie. Participanții trebuie să știe, însă, că vor fi monitorizați timp de 14 zile pentru a vedea dacă se va înregistra vreun caz de îmbolnăvire sau ne vom bucura de o incidență zero, așa cum s-a întâmplat și în alte programe pilot desfășurate în alte țări”, a declarat ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu.

Biletele vor fi puse în vânzare de marți pe platformele online ale celor trei instituții.

Iată calendarul evenimentelor:

  • 14 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat în interior, număr participanți: aprox. 700; Organizator: Opera Națională București;
  • 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Dineu cu proști” de Francis Veber, eveniment organizat în interior, număr participanți: aprox. 800; Organizator: Teatrul Național București;
  • 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „FAUST” de Charles Gounod, eveniment organizat în interior, număr participanți: aprox. 800; Organizator: Opera Națională Română Cluj-Napoca;
  • 16 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat în exterior, număr participanți: aprox. 1000; Organizator: Opera Națională București.

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului Jandarmeria Română are o ierarhie militară clară, stabilită prin lege. De la subofițeri și maiștri militari până la ofițeri și generali, fiecare grad indică poziția în structura militară și marchează un anumit nivel de […]

Citește mai mult

Actualitate

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei Peste 130.000 de oameni s-au înscris deja pentru a participa, pe 19 septembrie 2026, la ampla acțiune de curățenie „Let’s Do It, România!”. Organizatorii își propun ca ediția din acest an să stabilească un nou record de participare și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se obține autorizația de construire după Codul Urbanismului 2026: Ce se întâmplă dacă dosarul este incomplet România are, din 25 august 2026, un nou reper legislativ în materie de urbanism și construcții. Legea nr. 169/2026, prin care a fost adoptat Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, adună într-un singur cadru reguli care până acum […]

Citește mai mult